Mount Eerie, A Crow Looked at Me, P.W. Elverum & Sun, 2017. 

Pe 9 iulie 2016, Geneviève Castrée Elverum murea în dormitorul unei case din Anacortes, statul Washington, înconjurată de familie. Avea 35 de ani și trei luni, o fiică de un an și jumătate și un soț muzician. „Death is real, / Someone’s there and then they’re not / And it’s not for singing about, / It’s not for making into art. / When real death enters the house, all poetry is dumb. / When I walk into the room where you were / And look into the emptiness instead / All fails“… Vocea asta mai tristă decît tristețea însăși pare uneori a nu putea să meargă mai departe. De fiecare dată o face, ajungînd să se închidă într-un tablou sfîșietor: „Crusted ­with tears, catatonic and raw, / I go downstairs and outside and you still get mail. / A week after you died a package with your name on it came / And inside was a gift for our daughter you had ordered in secret / And collapsed there on the front steps I wailed. / A backpack for when she goes to school a couple years from now. / You were thinking ahead to a future you must have known deep down would not include you, / Though you clawed at the cliff you were sliding down, / Being swallowed into a silence that is bottomless and real“…

Între 31 august și 6 decembrie 2016, în camera în care Geneviève își trăise ultimele zile, „folosind instrumentele ei, chitara ei, basul ei, pick-up-ul ei, amplificatorul ei, acordeonul ei, scriind cuvinte pe hîrtiile ei, privind pe aceeași fereastră pe care a privit ea“, Phil Elverum, alias Mount Eerie, scria muzica unui album care avea să se numească A Crow Looked at Me. „Real Death“, piesa care îl deschide și cea ale cărei cuvinte stau între ghilimele în frazele dinainte, îl definește perfect: un dialog cu o singură sursă între el și ea, performat de la distanța impenetrabilă dintre cele două realități, viață și moarte. „Our daughter is one and a half, / You have been dead eleven days. / I got on the boat and came to the place / ­Where the three of us were going to build our house / If you have lived. / You died ­though / So I came here alone with your baby and the dust of your bones.“ Fiecare coardă a chitarei e bîntuită de reverb, vocea se confundă din ce în ce mai mult cu basul: „And I poured out your ashes on it / I guess so you can watch the sunset / But the truth is I don’t think of that dust as you. / You are the sunset.“ „Seaweed“ se termină ca tăiată de lama unui cuțit. Răspunsul nu vine, iar asta e crunta realitate a vorbitului cu morții. Ei se întorc doar în filme și în vis: „Now I can only see you on the fridge in lifeless pictures / And in every dream I have at night…“

Dialogul acesta apăsător pe care Elverum îl poartă cu soția lui moartă/mută, atins de o surprinzătoare frumusețe gotică și condus de o durere devastatoare, este atît de intens încît cuvintele și muzica devin un singur corp. Textele asimilează texturile sonore construite de muzician, fluxul emoțional inconfortabil al frazelor adresate ei, destinatarul incapabil să mai răspundă, se decupează complet și răvășitor în cuvinte, propoziții și fraze. A Crow Looked at Me este o poveste, una adevărată, despre pierderea cuiva drag pentru totdeauna: „Today I just felt it for the first time, / Three months and one day after you died / I realized that these photographs we have of you / Are slowing replacing the subtle familiar / To hear you singing on the stairs, / A movement, a pine cone, your squeaking chair, / The quiet untreasured / In between times, / The actual experience of you here / I can feel these memories escaping, / Colonized by photos narrowed down and told my mind erasing. / The echo of you in the house dies down…“ 

Paul Breazu este jurnalist.