● Nik Bärtsch’s Ronin, Awase, ECM, 2018. 

Nik Bärtsch propune un nou set de „module zen funk“, abordare stilistică trepidant-hipnotică ale cărei ingrediente sînt precizia fractalică, reticența și un saxofon incisiv, caracteristici ce trădează originile elvețiene ale proiectului, trimițînd gîndul spre proverbiala breaslă a ceasornicarilor acelor meleaguri. Dincolo de faptul că Elveția a ținut mereu să se separe politic și economic de restul Europei, se manifestă acolo și o strategie programatică a distincției, un orgoliu al originalității și tehnicismului. În proiectul Ronin, acestea sînt filtrate prin trimiteri la cultura japoneză. Numele proiectului și titlul albumului Awase sînt referințe la rigoare și la proceduri ritualice japoneze, la un principiu al fuziunii precise ce stă la baza artei marțiale Aikido.

O proprietate pe care elvețienii o cercetează intens în muzică este impactul psihosomatic al sunetului, cu precădere cel facilitat de limbajul ritmului, inspirîndu-se din funcții primordiale ale muzicii ritualice. Dezinteresați de a solicita empatie prin versuri (Ronin nici măcar nu își intitulează piesele), artiștii preferă să subordoneze muzica unor probleme algoritmice încadrabile în disciplina numită „pattern recognition“. În muzică, astfel de probleme au de-a face cu manipularea anticipării, din partea ascultătorului, a diverse șabloane sonore – uneori stimulînd anticiparea pentru confortul familiarului, alteori dirijînd-o spre piste false pentru a menține atenția captivă prin incertitudine. În asta constă pînă la urmă esența muzicii, însă la Nik ­Bärtsch nu e doar un obiectiv implicit, avem de a face cu o meta-analiză explicită. Artistul își numește efortul compozițional drept „workshopping“, iar ceea ce ni se oferă pe noul album sînt decupaje de lungimi aleatoare (de la 5 la 18 minute) ale unor piese care par să se nască și să se zvîrcolească sub observația ascultătorului heisenbergian, dînd o nouă interpretare principiului incertitudinii.

Substraturile rock, jazz, funk ori eticheta mai degrabă parodică de „zen funk“ a proiectului elvețian sînt doar procedee la îndemînă pentru a experimenta cu disponibilitatea și capacitatea de anticipare din partea ascultătorului. Centrul trupei este pianul minimalist, însă pe acest material, oarecum de relansare (Bärtsch nu s-a mai ocupat de proiectul Ronin din 2010), avem un format nou redus la cvartet, cu o figură nouă – bassistul Thomy Jordi –, alături de toboșarul Kaspar Rast și intensul saxofonist Sha. Ultimul are ocazia de a debuta cu o compoziție proprie, balada cvasi-dansabilă „A“, singura ce nu respectă monotona nomenclatură a „modulelor“ și rupe albumul ieșind din „framework“-ul Ronin.

Jumătate din album preia și actualizează unele module de pe materiale anterioare, inclusiv din celălalt proiect al lui Bärtsch, Mobile, pe care elvețianul își exersează înclinațiile acustice. Awase ne propune o subtilă reinventare a sound-ului Ronin în condițiile reducerii secțiunii de percuție și împuternicirii saxofonistului Sha într-un rol mai proeminent, oferind și cîteva porțiuni copioase de clarinet bas ce invocă ingrediente asiatice sugerate conceptual de titlul albumului. Desigur, se poate critica faptul că avem în bună măsură material reciclat din albume anterioare, însă, după cum sugerează și nomenclatorul pieselor Ronin, aici nu avem de a face cu un sistem tradițional de identificare și delimitare a conținutului muzical. Vorbim mai degrabă de un exercițiu de pattern recognition de factură sportivă, înrudit cu șahul, unde tactici și mutări clasice se remixează cu atacuri-surpriză. 

Nik Bärtsch’s Ronin vor concerta pe 27 iunie la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în cadrul festivalului Jazz in the Park. Mai multe la www.jazzinthepark.ro. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.