● Karpov Not Kasparov, Soundtrack for a Game of Chess, Polychrome Sounds, 2016. 

Spre deosebire de subiectul articolului precedent, în cazul trupei Karpov Not Kasparov avem ceva mai puţină identitate naţională, însă aceasta nu e chiar absentă. Trăim, în spaţiul muzical pop, o democratizare şi o globalizare de nestăvilit, în care apartenenţa românească e adesea redusă la acel (RO) discret trecut pe afişe după numele trupei. Ori, ceva mai vizibil, la vreun Eurovision unde, în ciuda diversităţii declarative a identităţilor naţionale, se favorizează totuşi piesele cîntate în engleză, cu largă adresabilitate şi cu specificul naţional poziţionat cel mult ornamental. În consecinţă, în discuţii despre identitatea naţională pop vorbim mai mult de curente şi genuri evoluînd local conform unor tendinţe, ideologii şi influenţe pasagere. În cazul unor genuri mai încărcate ideologic (să zicem hip-hop ori metal), am prefera poate să nu avem defel specific na-ţional – acestea manifestîndu-se ca rechizitorii muzicale ce spală neplăcute rufe în public.

Karpov Not Kasparov, duet electropop ce hibridizează percuţia concretă cu sintetizatorul optzecist, încearcă să concilieze globalul cu localul – poate într-o manieră mai subtilă decît cei de la Subcarpaţi ori Raze de Soare, însă reafirmînd predilecţia trupelor bucureştene pentru folclorul din sudul ţării şi pentru modelul oriental-levantin de hibridizare între pop şi etno. Folclorul moldovean, transilvănean etc. (respectiv influenţele ruseşti, maghiare) continuă să fie la noi considerate inadecvate conceptului de party de club urban, în timp ce turcismele sînt larg îmbrăţişate. Totuşi, nu motivele folclorice dau coloana vertebrală a conceptului Karpov Not Kasparov – acestea par încorporate pentru a servi prezentărilor live, animînd spre dans tinerimea ce se dă în vînt după petreceri post-etno. Duetul format din Valeriu Borcoş şi Eduard Gabia (implicat şi în Jazzadezz) îşi are rădăcina conceptuală în cu totul altă parte, sugerată de numele trupei, de titlul albumului, de eticheta stilistică cu care grupul se asociază („chess-a-delic“), de titlurile şi versurile unora dintre piese („Kaissa“ cu referire la zeiţa şahului, „Elisabeta“ cu referire la maestra Polihroniade).

E vorba, aşadar, de un duet de tip acţiune-reacţie între protagonişti practicînd un joc de şah muzical, cu referinţe trivia mascate în titluri, versuri şi chiar în structurile pieselor construite în jurul mutărilor reciproce dintre cei doi muzicieni. Nu e vorba chiar de experimentul jazzistic al unei improvizaţii live oferind input pentru remix live (pomenit în această rubrică în contextul unor proiecte Bugge Wesseltoft, de exemplu), ci de un dialog electro-percuţie între două părţi delimitate destul de clar. Integrarea nu e absentă, dar e premeditată pentru un echilibru dansant mai mult decît pentru experiment avangardist-psihedelic. Tobele sînt discret jazzistice, în timp ce sintetizatorul se aventurează de la motive orientale răstălmăcite electronic la nintendocore subtil, trecînd prin minimalismul ritmic al lui Steve Reich. Opţiunea de a îmbina tobe reale şi voce elaborată cu o bogată colecţie de trucuri de sintetizator ridică grupul din zona muzicii de apartament şi a improvizaţiilor vaporware.

De-a lungul maturizării conceptului, Karpov Not Kasparov au prezentat adesea concerte îmbogăţite de performance-uri teatrale şi vizualizări sofisticate. Eduard Gabia e activ şi în comunitatea dansului contemporan, aşa că ne putem aştepta la surprize în ce priveşte modul de prezentare pe măsură ce grupul va căpăta acces la resurse logistice. Albumul a beneficiat deja de atenţie şi sprijin internaţional, prezentînd o trupă cu ambiţii şi şanse serioase de a ataca piaţa pop globală. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.