Leszek Mozdzer & Friends, Jazz At Berlin Philharmonic III, ACT, 2016. 

Fiind artist important în portofoliul casei de discuri ACT, pianistul polonez Leszek Mozdzer s-a mai intersectat cu această rubrică în calitate de acompaniator al unor colegi de siglă, bunăoară Lars Danielsson. I-a venit rîndul să fie şi protagonist, în contextul uneia dintre seriile de concerte referenţiale pentru istoria recentă a jazz-ului european, seratele ­Jazz at Berlin Philharmonic, care din 2012 încoace prezintă evenimente live documentate într-o serie de colecţie îngrijită de ACT. Casa de discuri a acordat adesea atenţie jazz-ului baltic, un sortiment clar delimitat de ce se mai întîmplă în estul Europei; totodată, Berlinul are relaţii culturale deosebit de apropiate cu Polonia – axă care le-a permis polonezilor să fie mereu cu un pas mai aproape de industria muzicală occidentală, comparativ cu restul est-europenilor.

Seria de concerte menţionată îşi are originile într-o idee de la 1944 a impresarului Norman Granz, menită să unească două lumi – jazz-ul perceput pe atunci drept muzică de cîrciumă şi clasicismul muzical aristocrat. Ideea originală s-a implementat la Los Angeles şi a circulat în jurul lumii pînă la începutul anilor ’80, cînd jazz-ul se dezbărase de mult de reputaţia de muzică a vulgului. Conceptul a fost relansat recent la Berlin cu prilejul unei tranzacţii prin care patronul casei de discuri ACT cumpăra pianul Steinway original deţinut de filarmonica berlineză. Indecise asupra sorţii pianului, părţile s-au pus de acord să nu-l vitregească întru totul, folosindu-se de acesta pentru a găzdui la filarmonică pe cîţiva dintre pianiştii ce activau sub egida ACT. Au fost invitaţi pentru o seară de pomină trei pianişti cu stiluri categoric diferite – neamţul Wollny, finlandezul Rantala şi cel considerat reîncarnarea lui Chopin (ori măcar a lui Komeda), polonezul Leszek Mozdzer. Formatul avea să fie reiterat, remixat şi cu alţi muzicieni în volume ulterioare ale seriei, însă cei trei aveau să revină cu regularitate legîndu-şi numele definitiv de aceste albume.

Capitolul III l-a avut pe polonez drept protagonist, cu o orientare world music ceva mai populistă decît pe celelalte capitole, cu accent pe folk-ul est-european şi pe jazz-ul polonez influenţat de acesta. Ideea originală a lui Granz de-a aduce muzica de cîrciumă în sălile filarmonicilor e reluată acum de pe poziţii diferite – cu jazz-ul împărtăşind poziţia de gazdă cu muzica clasică şi cu elementele world music invitate să treacă pragul aristocraţiei. Nu e chiar ideea de bază a seriei Jazz at Berlin Philharmonic, ci e ideea specifică a contribuţiilor romantice ale lui Mozdzer la serie, potenţate de percuţia cvasi-dansantă a israelianului Zohar Fresco. Miza albumului e energia, o oarecare agresivitate invadînd contextul filarmonic, provocare pentru ascultătorii tradiţionalişti care apreciază funcţiile relaxante ale muzicii clasice. Conceptul seriei este producerea unui oarecare bruiaj stilistic, păstrînd totodată un nivel de virtuozitate compatibil cu aşteptările publicului de filarmonică.

Alături de filarmonică, Mozdzer a mai fost însoţit în seara înregistrată pe acest volum al seriei de amici întorcîndu-i serviciile – Lars Danielsson la bas şi violoncel, Zohar Fresco la tobe şi cvartetul polonez de coarde Atom String. Deşi pianul are o poziţie centrală, compoziţiile sînt adunate de la toţi participanţii, inclusiv de la membrii Atom String, care aduc pregnante arome de Kronos Quartet. Amatorii de muzică clasică consideră că, fiind excesiv de frenetic, albumul este unul dintre episoadele mai slabe ale seriei Jazz at Berlin Philharmonic, însă fanii hibridizării folk-jazz îl evidenţiază drept un capitol cu totul deosebit al colecţiei.

Leszek Mozdzer va concerta pe 2 iunie în cadrul Green Hours JAZZ Fest din Bucureşti. 

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.