Liars, TFCF, Mute Records, 2017. 

Cînd chitaristul Aaron Hemphill i-a spus „Pa şi pusi“ lui Angus Andrew, cel din urmă n-a mai avut altceva de făcut decît să-şi scoată din dulap rochia de mireasă, s-o îmbrace, să se ascundă în Australia, să înregistreze un album solo, pe coperta căruia să scrie totuşi Liars, şi să-l numească TFCF – varianta scurtă pentru Theme from Crying Fountain. În 2014, pe vremea conversiei mai apăsate către muzica electronică (şi, alas!, către sound-ul generic Mute Records), numită WIXIW, trupa australiano-americană părea să fi ajuns la capătul unor excursii pe cît de ambiţioase, pe atît de interesante în diferite teritorii fizice şi simbolice.

Dacă They Were Wrong, So We Drowned (2004), al doilea disc al trupei şi primul pentru label-ul lui Daniel Miller, comuta dinspre dance-punk-ul debutului din 2001, They Threw Us All in a Trench and Stuck a Monument on Top, către un psihedelism european în formă şi american în fond, Drum’s Not Dead (2006) arunca la coşul de gunoi o parte importantă din trecutul recent. Un studio bauhausian berlinez, Planet Roc, şi un inginer de sunet numit Werner Krumme ar putea fi responsabili pentru asta, dacă nu ar trebui să vorbim despre dorinţa membrilor formaţiei de a simţi pulsul (post-)krautrock-ului şi al unui Berlin de Est hrănit, pe vremea aceea, de la ţîţa tuturor subculturilor şi contraculturilor lumii ăsteia. DND, cu succesul său de critică şi cu alipirea sa la generaţia revivalismului indie (cvasi-)experimental, a fost fără doar şi poate o bornă esenţială în ceea ce se va întîmpla cu Liars de aici încolo.

Dacă albumul eponim din 2007 a fost sequel-ul cam nereuşit al lui Drum’s Not Dead, angoasatul şi pe undeva orchestralul Sisterworld (2010) venea să ne spună, de data asta din uşa unui studio de înregistrări din Los Angeles, că era imersiunii în ethosul berlinez s-a încheiat. Ultimele LP-uri în formulă completă, amintitul WIXIW şi Mess (2014), sînt cele două feţe ale aceleiaşi monede: electronica pesimistă şi/sau optimistă pentru orfanii art rock-ului.

Dacă sound-urile în care s-a regăsit Liars pînă acum pot fi legate de interesul membrilor grupului pentru globetrotter-ism prin diverse timpuri sau spaţii ale istoriei culturale, TFCF sună ca o eboşă, aproape acustică, ieşită din pădurile Australiei, dedicată, de cel care a construit/scris mereu muzica trupei, momentului în care s-a trezit singur: „What’s inside? / Feeling sore / You’re uncomfortable / For what it’s worth. / Grief inside / Fake you out / It’s uncomfortable / Sometimes“. Nud, netrecut prin filtrele producţiei à la carte, lăsînd vederii şi stîngăcii, şi sclipiri, noul album este, paradoxal, tot ceea ce n-a reuşit să facă Angus Andrew pe vremea cînd era parte dintr-o formaţie care se numea Liars.

Liars va concerta în România, la Control Club din Bucureşti, miercuri, 29 noiembrie 2017, de la ora 21, în cadrul turneului de promovare a noului album, TFCF. 

Paul Breazu este jurnalist.