Sleaford Mods, English Tapas, Rough Trade Records, 2017. 

I prepare myself/ For property theft,/ They’ll ninja me arm,/ Nick my brand new car,/ Batter my dog,/ Scar my soul./ These people, they don’t care,/ They can’t get dole!“ Miroase a Brexit? „Britain Thirst“, o piesă de pe T.C.R., EP-ul de anul trecut al unui duo britanic pe cît de punk & hip-hop în intenții, pe atît de, evrika!, controversat în formulă nu doar că făcea îngroșat cu ochiul unui partid politic care inventase cîndva, în anii ăștia complicați pe care îi trăim cu toții, „patrulele creștine“. Jason Williamson și Andrew Fearn ținteau în 2015, pe Key Markets, și către unul dintre arhitecții viitorului mare deranj britanic, Boris ­Johnson (în numele principiului echității, nici Ed Miliband nu a fost ocolit de ceva tirade ironice). „Take it, take it, take it/ They’re gonna take it off me!/ Take it, take it, take it/ They’re gonna take it off me!“ Spaima ca figură de stil n-a sunat niciodată mai funky, mai amar, mai ireversibil și mai lame.

Stinky pinkie/ Who, bellend whiffy/ Scratching my head as the people burn for what they wanted./ You can see it, can’t ya?/ Car crash into the void of the Magna Carta/ But this time it’s Superdry and not fucking armour,/ How dare I slam the uniform of the working class/ Condemn me please, you wanker, to life inside a working glass/ Like a spider, suffocated to death for a fucking fiver by scared kids/ Like scared kids ’cause that’s all you are/ Rubbing up to the crown and the flag and the notion of who we are/ Fuck off/ FB posts read like the guest menu at the Berghoff“. „Snout“ poate însemna rît și, la o adică, poate fi plasat chiar sub o claie de păr blond: „He’s got a blonde mop,/ He’s got a moptop!“ Mai miroase a Brexit? În 2017, Sleaford Mods descarcă realitatea imediată la fel de relevant ca în anul detonantului Wank, 2012. Minimalistă în formă și maximalistă în fond, estetica lor e lo-fi și hipereficientă: linii de bas și beat-uri simple – aproape înnebunitor de simple și, pe deasupra, funcționale – ca suport pentru jetul verbal impresionant, caustic și deștept, al lui Williamson.

 

English Tapas, cel mai nou album al SM, apărut anul acesta la Rough Trade Records, vomită continuu rant-uri punk adresate, pe rînd, detractorilor care le reproșează rudimentarismul muzical („Yes, yes, yes!/ Come to listen to some rustic noise from 1982/ Recorded in the Black Firest of Germany./ Yes, yes!/ And I’m going to twizzle beard,/ Yes I’m going to do that,/ Yes ’cause you know I used to be someone“ – „Just Like We Do“), lui Boris Johnson, dar și gerontofilicei industrii pop („Moptop“), Brexit-ului și cavalerilor săi întunecați („Snout“), spectrului politic britanic („The Labour Party is a three-quid tube of vending machine smarties/ At the airport, where check-in could be check-out/ What the fuck is happ’nin’?/ Bring back the neolibs, I’m sorry/ Didn’t fuckin’ mean to pray for anarchy/ They’re all gaggin’ for a bit o’ fame“ – „Carlton ­Touts“) sau capitalismului à la Philip Green („We’re going down like B.H.S.,/ While the abled bodied vultures monitor and pick at us“ – „B.H.S.“). 

Sleaford Mods vor concerta pe 8 mai la Viena, în clubul Flex. Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe www.flex.at.

Paul Breazu este jurnalist.