● Arcus Trio, Allotropy, Arc Records, 2017.

● KRiSPER, Landing on the Comet, Arc Records, 2017.

Două trupe noi încep să producă agitație în undergroundul jazz românesc. Le prezint laolaltă pentru că în bună măsură e vorba de un același grup, formatat în două versiuni pentru două tipuri de sound cu care muzicienii respectivi își încearcă norocul și priceperea. Grupul-nucleu se numește Arcus Trio, alcătuit din saxofonistul basarabean Alexandru Arcuș, clăparul Adi Stoenescu și toboșarul Marcel Moldovan. Versiunea sa extinsă (și în multe privințe mai interesantă) poartă numele KRiSPER, beneficiind de aportul suplimentar al bassistului Szabi Gyergyai și de al trompetistului cubanez Harvis Cuni Padron. O distincție-cheie între cele două organisme muzicale stă în contribuția lui Adi Stoenescu care, cu Arcus Trio, colorează soundul cu clape hammond, în timp ce cu KRiSPER merge pe pian electric – o distincție de textură esențială ce deschide teritorii diferite de explorare pentru cele două grupuri.

Ambele trupe (sau versiuni ale acestui grup-cameleon) au materiale recente. Comparația între cele două ne sugerează că prima ar fi trupa „serioasă“ care se adresează tradiționaliștilor (termen ce trebuie relativizat drastic, fiind vorba de un jazz destul de free), în timp ce a doua trupă e dispusă să-și riște subzistența testînd nebunii mai rar încercate la noi. Pe KRiSPER aș risca să-i prezint ca un fel de The Bad Plus al românilor, măcar în ce privește atitudinea și riscurile asumate. În general basarabenii au avut un impact major în pop-ul și rock-ul românesc, iar acum a venit rîndul jazz-ului să fie scuturat de proiectele lui Alexandru Arcuș, artist provenind din anturajul unui alt pionier venit din zona respectivă, Alex Calancea.

Tradiționalismul la Arcus Trio e sesizabil atît senzorial, prin sound-ul prăfuit al clapei hammond, dar și ontologic, prin inserțiile de muzică tradițională și acel soi de prog-rock acrobatic care azi poate fi catalogat drept „retro“. E o formă de tradiționalism raportat la cutumele istoriei recente a jazzului cu ambiția sa de a racorda influențe aparent incompatibile (etnobalcanism, ritmuri rock, efecte electro) – ideea și-a pierdut demult caracterul năstrușnic, transformîndu-se în zilele noastre într-un soi de „conformism progresiv“ (adică e printre primele lucruri pe care le încearcă muzicienii care vor să-și demonstreze poziționarea progresivă). Experiența toboșarului Marcel Moldovan prin lumea pop (ajutor pentru Smiley ori Loredana) și a liderului Alex Arcuș în etno-rockul basarabean pot fi exploatate sub chipul jazzului progresiv, însă e o oarecare predictibilitate în abordarea respectivă și satisface un oarecare tabiet al festivalurilor din această parte a Europei.

Cu totul alta pare să fie însă strategia fusion a proiectului KRiSPER, inspirată mai mult din muzicile moderne care își alocă prefixele „post“ ori „psych“ în etichetă, chiar cu riscul unei oarecare simplificări în structura compozițiilor – cîștigul urmărit ține de atmosferic și psihedelic. Saxofonistul pare că urmărește să devină un Colin Stetson al nostru (sau, al Basarabiei; sau, cel mai probabil, ne vom bate pe el), arătîndu-și disponibilitatea pentru aventuri stilistice, nuanțe imprevizibile și o versatilitate care poate atrage colaborări din afara lumii jazz și din afara lumii românești. KRiSPER sînt, așadar, varianta „pentru export“ a celor de la Arcus Trio. E dificil, ca artist, să optezi pentru un segment sau altul de audiență, să alegi între a satisface gusturi pe care le cunoști și a te aventura dincolo de preferințele confirmate. Trioul Arcus se organizează strategic pentru o acoperire cît mai largă, prezentîndu-se ca un organism muzical deosebit de agil. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.