Mici intervenţii în „sistem“

Publicat în Dilema Veche nr. 639 din 19-25 mai 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Clasa a IX-a a fost un coșmar. Nimerisem într-o clasă de mate-fizică, cu un diriginte tot de matematică, obsedat de materia pe care o preda. Dacă nu erai bun la mate, pur și simplu nu existai, nu figurai în nici un grafic și erai disprețuit, uneori umilit în fața celorlalți. La prima teză, am luat primul 4 (în gimnaziu, nu-mi displăcuse neapărat matematica, în liceu am început s-o urăsc) și aproape că i-am cerșit profului douăzeci de sutimi pe care eu susțineam că le pierduse pe drum, ca să obțin un 4,50, adică 5. La sfîrșitul anului școlar, părinții mei au ajuns la concluzia că singura soluție era să mă transfer într-o altă clasă paralelă, ca să scap de „dobitoc“ (vorba lui taică‑miu). Însă un astfel de transfer, mai ales că voiam și la o clasă cu engleză intensiv, era dificil într-un liceu de prestigiu. Norocul meu a fost că mama era prietenă cu o profă de chimie de la o școală de fițe, care la rîndul ei era amică cu directoarea adjunctă de la liceul unde învățam. S-au dat cîteva telefoane, iar după mai multe insistențe, totul „s-a aranjat“ (deși, după aceea, profa de chimie i-a scos ochii mamei, subliniind faptul că îi e datoare pe viață: „Să nu mai rogi, dragă, niciodată așa ceva… aia s-a dovedit o scîrbă!“). Mai rămăsese să iau testul la engleză, fiindcă copiii din clasa paralelă dăduseră acel test odată cu admiterea la liceu. L-am dat în prima zi de școală dintr-a X-a, singură într-o clasă, senină și convinsă că era doar o formalitate. Și, din cauza asta, am făcut prost. Cu toate acestea, m-am transferat și m-am pomenit într-o altă clasă de mate-fizică, cu un diriginte tot de matematică, însă ceva mai indulgent. Profesoara de engleză, o persoană extrem de corectă, m-a ținut minte în toți anii care au urmat pentru faptul că eu am ajuns în clasa specială „pe pile“. Nu mi-a spus niciodată nimic în mod direct, însă în fața ei și a colegilor mei, la orele de engleză, am avut mereu un sentiment de inferioritate. Și un soi de jenă. În privința transferului în sine nu mi-am făcut probleme, știam că așa decurgeau lucrurile peste tot, așa era „sistemul“. Mama i-a făcut prietenei ei un cadou, iar aceasta, la rîndul ei, i-a făcut un alt cadou directoarei adjuncte. M‑am chinuit în continuare cu matematica, în clasa a IX-a se rupsese filmul, nu mai pricepeam nimic. La Bac am copiat după colegul din față, cifră cu cifră, ecuație cu ecuație. Am luat 9,50. La Română, unde am făcut totul „pe bune“ și am încercat și o analiză comparată, am luat 8. Colegul matematician, care a copiat cuvînt cu cuvînt din manual, a luat 10. Acesta e „bagajul“ cu care am intrat în viață. Un sistem de valori cu totul pe dos. Astfel de lucruri te marchează într-un fel sau altul, fără să vrei. Și, în fond, ce căutam eu la mate-fizică? La 14 ani, chiar și la 18, știi ce e bine să alegi? Școala în sine te pregătește pentru astfel de alegeri importante?

Mi-am amintit de toate aceste povești absurde ale vieții școlare după ce am văzut filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat. Deși filmul nu este neapărat despre sistemul de educație din România. Este despre „sistem“ în general. Despre toată această mașinărie uzată care ar fi trebui să fie de multă vreme la fier vechi și uite că, unsă pe la rotițele care trebuie, reparată și șurubărită periodic, încă funcționează. E „sistemul“ lui „merge și așa“, tocmai datorită acestor mici intervenții, unele aparent inofensive, care creează un cerc vicios, închid circuitele. Aparent, nimic nu este fundamental greșit, din moment ce toată lumea pare mulțumită de rezultate. Și, în fond, ce e rău ca, în calitate de doctor de provincie, să intervii la București ca să grăbești un transplant de ficat pentru un ales local care „a făcut mult bine“ (însă e unul dintre cei mai corupți oameni din oraș)? E rău să „pui o vorbă bună“? Ce e rău în a „aranja“ o teză de bacalaureat a unui copil care oricum ar fi luat Bac-ul pe bune, doar că tocmai acum i s-a întîmplat un accident, o nenorocire și nu mai poate să se concentreze? Acest întreg „sistem“ e alcătuit, de fapt, din lucruri mărunte, mici învîrteli, relații de amiciție uneori sincere, alteori de conjunctură, datorii plătite altfel, telefoane care rezolvă problemele, cadouri și plicuri cu bani. Și de fiecare dată intențiile par unele onorabile, doar așa „sistemul“ se poate perpetua la nesfîrșit. Trebuie să te asiguri pe tine însuți că ceea ce faci este spre binele cuiva. De aceea, nici unul dintre personajele lui Mungiu nu poate fi acuzat neapărat de o lipsă totală de onestitate. Fiecare are o justificare pentru ceea ce face. Iar filmul, la fel ca „sistemul“, este unul al detaliilor, al nuanțelor. O scenă care mi-a plăcut în acest sens este cea a suspecților în cazul tentativei de viol. Nici unul nu este autorul, însă unul dintre indivizi e cu siguranță un ticălos. El trebuie să spună o replică agresivă oarecare. Inițial o spune neconvingător, pe repede înainte, e o rutină polițienească. Este pus să o repete o dată, de două ori, pînă cînd se ajunge la o explozie de agresivitate. Prin repetiție, tipul își intră în sfîrșit în rol, dezvăluindu‑și în același timp și caracterul. Cam așa și cu „sistemul“ – micile breșe, derapaje nu par niște lucruri grave, în esență, însă repetîndu-se mereu și aidoma, se ajunge la ceva găunos, fundamental greșit. Dincolo de „sistem“ însă sînt oamenii și dramele lor personale, alegerile pe care le-au făcut în viață și consecințele lor. Aici nu prea mai e loc de aranjamente, nu poți „rezolva“, de pildă, vidul care apare într-o căsnicie, după ani întregi de conviețuire, cu un simplu telefon. Nu poți regla o relație ca pe o mașinărie, nu poți controla nimic, de fapt, în ceea ce privește propriul tău copil, deși tu îi vrei numai binele. Așadar, dacă în legătură cu „sistemul“ și modul în care el transpare din film, lucrurile sînt clare (și filmul nu-ți dă prea mari speranțe că ele se vor schimba vreodată în România, cel puțin nu în timpul vieții celor din generația mea), dramele și destinele personajelor lui Mungiu rămîn undeva suspendate în aer, fără să aibă vreo rezolvare sau vreun final. Și nici nu simți nevoia, căci de cele mai multe ori așa se întîmplă și în viață.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.