Frica de zbor

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Obiectul iubit jpeg

De fiecare dată cînd sînt nevoită să zbor cu avionul (adică de două-trei ori pe an), încep să mă pregătesc mental cu vreo două săptămîni înainte. Ce poate să mi se întîmple? Dacă iau în calcul statisticile, șansele să pice tocmai cu mine sînt extrem de ­mici. Atunci de ce mi-e atît de frică? Probabil că e vorba despre „lipsa de exercițiu“, îmi zic. Ca la discursul în public – cu cît vorbești mai des în fața unor adunări de oameni, cu atît emoțiile dispar. Așadar, dacă aș zbura mai des, probabil că m-aș simți în avion ca la mine acasă. Oare? Mă gîndesc la toate filmele americane în care protagoniștii țopăie cu nonșalanță dintr un avion în altul, ca și cum aș schimba eu trei autobuze de la Obor pînă în Berceni. Niciodată nu pățesc nimic. Se îndrăgostesc în avion, poartă conversații șarmante în mijlocul furtunii, le vin idei strălucite de afaceri… se prind din prima care e teroristul care va deturna avionul, iar cînd avionul începe să cadă sună liniștiți acasă ca să le spună celor dragi că-i iubesc, în cel mai bun caz își amintesc că știu să piloteze, chiar dacă nu sînt Bruce Willis și, cu un ajutor minimal din partea turnului de control, aduc avionul în siguranță la sol. Nu, la astfel de filme nu mă uit, schimb postul. În schimb, dintr-un soi de masochism, mă uit la De­zastre în aer – cum prind cîte un episod rămîn lipită de televizor. Mor de curiozitate să aflu ce s-a întîmplat, de fapt. Cum de vină a fost șurubelul made in China, al naibii șurubel! Cum pilotul cu nu știu cîte ore de zbor la activ a avut o zi proastă. Mă uit, ce să fac? Oamenii au apetit pentru tragedii, inclusiv pentru cele aviatice. Iar cu imaginile de la Dezastre în aer întipărite în subconștient, mă pregătesc mental degeaba cu două săptămîni înainte de zbor. Totuși, locul omului nu e în aer, îmi zic. Și nici pe apă. Oare n-ar fi mai bine să rămînă el cuminte pe pămînt? Apropo, n-am nici o problemă să gonesc cu o mașină cu 200 la oră, dacă șoferul e bun și mașina poate. Iar șansele să pățim ceva sînt mult mai mari.

Vine și ziua zborului. Noaptea de dinainte e în mare parte una nedormită și agitată. În zorii zilei mă holbez la cer ca să văd dacă e ceață, ploaie sau taifun. Oare o putea să zboare avionul ăla? O putea să se ridice de la pămînt? În iureșul pregătirilor – bagaje, drumul la aeroport, check in etc. –, încerc să-mi uit grijile. Gîndul că am un flacon de Xanax în geantă mă mai liniștește. Să iau acum sau să mai aștept? Să iau unul întreg sau doar jumătate? În aeroport, îi privesc pe migranții noștri care se plimbă cu avionul prin toată Europa, de parcă ar călători cu rata, cărînd după ei sacoșe de rafie burdușite. Sînt la fel de relaxați și de nepăsători ca eroii din filmele americane. Îmi pun ambiția – dacă ei pot, eu de ce nu? De aceea nici nu mai iau Xanax, îmi impun să mă port ca un pasager normal într-o călătorie de rutină de cel mult două ore. Îmi tot fac curaj, pînă cînd mă trezesc pe locul meu din cutia lunguiață de conserve care se închide ermetic, apoi se va ridica 10.000 de metri deasupra solului. Îmi fixez centura de siguranță, încerc să o ignor pe stewardesa care ne spune ce trebuie să facem în caz de pericol. Și abia acum simt un ghem în stomac și palmele încep să-mi transpire. De ce n-oi fi luat Xanax-ul la timp? Acum e prea tîrziu.

Cele mai cumplite sînt pentru mine decolările și aterizările, probabil pentru că, tot conform statisticilor, atunci se petrec cele mai multe accidente. Cînd avionul începe să ruleze pe pistă îmi înfig unghiile în carne și închid ochii. Mă prefac că dorm, fiindcă, în fond, mi-e jenă să împărtășesc starea mea celor din jur. Unii dintre ei sînt atît de insensibili la decolări încît dorm cu adevărat. Abia la 10.000 de metri, frica începe să-mi amorțească treptat, mănînc compulsiv, foșnesc ambalaje, nu pot citi un rînd din cartea pe care o am la mine, mă încăpățînez să rezolv puzzle-uri pe tabletă, dar nu mă pot concentra. Însă trebuie să fac ceva ca să nu mă mai gîndesc la destin și la fatalitate, la faptul că m-am desprins de la pămînt și mă simt pierdută undeva pe cer. Lumina aceea spectrală care intră prin hublouri îmi dă o senzație stranie de detașare – sînt în voia sorții, nimic nu mai depinde de mine. Cred că principala problemă este lipsa totală a controlului, cînd ești în avion dispare liberul-arbitru, nu mai poți face nici o alegere, nu-ți rămîne decît să stai înțepenit într-un scaun și să aștepți. Taică-meu, de la care am moștenit în mare parte anxietatea, pilota în gînd avionul, strîngînd din dinți. Niciodată nu i-am văzut paloarea aceea pe chip, poate doar la spital înaintea unei operații care îl îngrozea. Mă întreb dacă arăt la fel. Din cauza lipsei controlului percep totul exacerbat – din cinci în cinci minute mi se pare că se opresc motoarele și că avionul „stă pe loc“, orice manevră și aplecare într-o parte reprezintă o posibilă problemă tehnică sau eroare de pilotaj, turbulențele le simt ca pe niște pumni în stomac. Intru în panică atunci cînd comandantul vrea să ne spună ceva și, de regulă, nimeni nu pricepe ce spune. Ne închipuim că ne prezintă starea vremii, cînd el, de fapt, ne zice că „Gata! Nu se mai poate face nimic… să ne pregătim!“. Zîmbetele stewardeselor mi se par artificiale, cu siguranță că ascund ceva. Cel mai bine e atunci cînd cineva mă ține de vorbă. Cînd ne-am întors de la festivalul de literatură de la Timișoara cu un avion cît troleul 66, care s-a zgîlțîit din toate încheieturile, în timp ce Ioana îmi povestea atît de frumos despre copilăria ei ca să-mi distragă atenția, mă gîndeam că sîntem în avion vreo duzină de scriitori și, în plus, Corina Chiriac, care se nimerise cu noi. Îmi ziceam: mai mor și scriitorii, că sînt și ei oameni, însă ar fi cam aiurea să murim cu toții deodată, nu-i așa? Și cum o să pice un avion tocmai cu Corina?! Doar așa m am liniștit, jumătatea de Xanax n avusese nici un efect.

Aterizarea este ultima încercare. Oricît de lină ar fi, tot am senzația de cădere în gol. Însă în momentul în care roțile ating pămîntul mă inundă o stare de bine. E ca atunci cînd mergi la doctor aproape convins că ai o boală fatală și ți se spune că, de fapt, n-ai nimic.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Bancher renumit, judecat pentru ucidere din culpă. Radu Grațian Ghețea a produs un accident rutier soldat cu moartea unei persoane
Președintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
image
Cine a fost țarul Ivan al IV-lea al Rusiei, supranumit „cel groaznic“: în masacrul de la Novgorod au fost uciși 60.000 de oameni
La 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic a murit în timpul unei partide de şah. Se spune că Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital însă, după ce Stalin a ordonat deshumarea sa, acestor afecţiuni li se adaugă şi otrăvirea cu mercur.
image
Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.