Atacul unor nave militare israeliene asupra unui convoi presupus umanitar, ce urma să transporte ajutoare în Gaza, a reprezentat una dintre cele mai frustrante înfrîngeri mediatice ale statului evreu. În primele 24 de ore de la atacul forţelor israeliene, o bună parte a presei internaţionale nu a avut nici o dilemă. Fără să stea prea mult pe gînduri, presa internaţională a judecat şi condamnat Israelul. Condamnările au venit în lanţ şi de la Bucureşti.

„CNN-ul lumii arabe“

Există două motive principale pentru care media internaţională a fost manipulată în primele ore de la atacul israelian. În primul rînd, principala instituţie media care a transmis evenimentul a fost Al-Jazeera (televiziunea avea un corespondent pe una dintre nave). În al doilea rînd, imaginile difuzate de presă erau strict cele filmate de membrii grupării teroriste Hamas, care se aflau pe nave. În mod evident, acestea fuseseră editate şi conţineau doar răspunsul militarilor israelieni, nu şi atacul iniţial al activiştilor ce se aflau pe navă. În mod normal, jurnaliştii ar fi trebuit să filtreze informaţia.

Liderii de la Ierusalim au greşit deoarece nu au prezentat imediat propria versiune asupra evenimentului. În timpul războiului ruso-georgian, explicam la un post de ştiri că, orice s-ar întîmpla, Tbilisi-ul cîştigase războiul mediatic cu Federaţia Rusă pentru că, la doar cîteva minute de la invazie, preşedintele era în direct la CNN, iar premierul, la BBC.

„Israelienii  au atacat primii“

Cele mai multe televiziuni şi ziare româneşti au explicat cum un comando israelian a luat cu asalt un convoi umanitar. Numeroase cotidiene au dat verdictul încă din titlu, unde au anunţat că „Flotila Libertăţii“ a fost atacată de armata israeliană. Un cotidian central cita „postul de televiziune al mişcării palestiniene Hamas“ şi susţinea că israelienii au coborît pe frînghii, de pe elicoptere, şi au deschis focul. Un altul dedica cea mai mare parte a articolului, acuzaţiilor formulate de regimul neofundamentalist de la Ankara. Evident, Israelul este vinovat de „terorism de stat“. În text, autorul ne mai informează că „Israelul se justifică“. Ideea unui atac israelian a fost asimilată de majoritatea televiziunilor de ştiri sau generaliste, mai puţin însă Pro TV. Postul din Pache Protopopescu a fost singurul care a difuzat în prima zi imagini puse la dispoziţia presei internaţionale şi care arată cum cei care pornesc atacul sînt activiştii. Se poate vedea foarte clar, în imaginile filmate dintr-un elicopter israelian, cum militarii sînt atacaţi imediat ce debarcă la bordul navei. Mai mult, se pot vedea activişti care înjunghie militari israelieni şi folosesc chiar arme de foc. Aceste imagini au fost făcute publice în jurul prînzului, de către armata israeliană. Teroriştii Hamas care se aflau pe nave au făcut publice doar momentele în care israelienii coboară pe frînghii şi momentele în care aceştia încep să tragă. În realitate, israelienii care trag sînt din cel de-al doilea val, primii militari fiind neînarmaţi. Astfel se explică faptul că au fost bătuţi cu bare de fier şi înjunghiaţi, fără să riposteze.

„Intervenţia Israelului  a fost ilegală“

Majoritatea jurnaliştilor români, aflaţi probabil sub imperiul emoţiilor, dar şi al prostiilor scrise de media internaţională, au decis că atacul militarilor israelieni s-a aflat în afara dreptului internaţional. În realitate, Gaza se află sub embargo maritim din 2007, iar cel mai mare susţinător (şi garant) al acestei politici este Egiptul, un stat islamist, interesat ca teroriştii Hamas să nu primească arme.

La paragraful 67 din aşa-numitul „Manual San Remo“, un document adoptat în 1994, se stipulează că un vas comercial poate fi atacat dacă „transportă bunuri de contrabandă“ sau „sfidează o blocadă“. Blocada maritimă garantată de Israel şi Egipt era în conformitate cu Carta ONU, care stabileşte dreptul statelor la autoapărare (din Fîşia Gaza erau lansate atacuri cu rachete care au ucis sute de cetăţeni israelieni, inclusiv arabi).

„Activiştii păcii“

Media a prezentat cele aproximativ 700 de persoane drept „activişti ai păcii“, susţinători ai cauzei palestiniene. În realitate, mulţi dintre ei aveau legături cu organizaţii jihadiste internaţionale. La bord se aflau Amin Abou Rashed (liderul Hamas din Olanda), Muhammad Al-Baltaji şi Hazem Farouq (membri ai Parlamentului egiptean din partea Frăţiei Musulmane), iordanienii Wael Al-Saka şi Salam Al-Falahat (afiliaţi Frăţiei Musulmane şi susţinători Hamas), iemeniţii Sheikh Muhammad Al-Hazmi şi Hazza’ Al-Maswari (membri ai partidului islamist Al-Islah), kuweitianul Osama Al-Kandari (în 2009 a semnat un comunicat oficial chemînd la declanşarea jihadului împotriva statului Israel). Un frumos exemplu de multiculturalism, am putea spune. Din păcate, nimeni nu s-a întrebat de ce din „arsenalul pacifist“ făceau parte sute de arme albe sau chiar de foc.

O altă întrebare la care presa nu a răspuns a fost cine sînt cei care au finanţat convoiul, mai exact IHH (Islan Haklary Ve Hurriyetleri Vakfi). IHH a intrat în atenţia CIA în 1996, fiind considerată o organizaţie radical-islamistă.

„Palestinienii aveau nevoie urgent de ajutoare“

Militanţii susţineau că transportă bunuri esenţiale pentru locuitorii din Gaza. Era vorba despre zece mii de tone de hrană şi materiale. În realitate, Israelul singur transportă săptămînal 15 mii de tone de hrană şi materiale de construcţie, singura diferenţă fiind aceea că transporturile israeliene sînt monitorizate atent pentru a nu ajunge în mîinile grupării Hamas, ci direct la populaţie. Un alt mit este acela că în Gaza nu există hrană. În realitate, pieţele sînt pline, iar în Gaza există chiar restaurante de lux sau piscine olimpice – după cum scria recent pe blogul său jurnalistul danez Steffen Jensen.

Israelienii au reţinut din încărcătură barele de fier şi cimentul necesar construcţiilor, pentru ca activiştii Hamas să nu-şi poată construi buncăre. În prezent, o parte din încărcătură se află blocată la punctul de frontieră Kerem Shalom, chiar de către militanţii Hamas.

Activist  la 18 luni

Un alt element prezentat cu duioşie în mass-media a fost prezenţa la bord a unui copil de 18 luni. Israelul anunţase clar că va opri convoiul, era absolut evident pentru toată lumea că ar putea urma violenţe.

Şi totuşi, dacă printr-un miracol încărcătura ar fi ajuns în Gaza, populaţia ar fi primit şi cîteva sute de praştii, pentru că şi asta transporta „convoiul umanitar“. În ultimele decenii, praştia a reprezentat principalul „arsenal“ de propagandă a activiştilor. „Copiii cu praştii“ umplu străzile, după ce fraţii lor mai mari lansează rachete asupra teritoriului israelian. Cînd armata israeliană intervine la faţa locului, media internaţională deplînge intervenţia şi ne prezintă „prăştierii“.

„Pacifiştii“ au postat ulterior pe Internet imagini în care interpretau cîntece din repertoriul jihadist, la loc de cinste aflîndu-se „Oh, evreilor, Khaibar, Khaibar, armata lui Mohamed se întoarce!“. Khaibar este ultima localitate cucerită de Mohamed, în 628, deşi exista semnat un tratat de pace cu liderul evreilor. Pacifiştii din urmă cu 14 secole au luat cu asalt aşezarea ucigînd sute de evrei. Evenimentul este considerat sfîrşitul oficial al prezenţei evreieşti în Peninsula Arabică.

Nu în ultimul rînd, cred că trebuie să salutăm şi susţinerea de care se bucură locuitorii din Gaza din partea Guvernului turc. Cel mai probabil, după ce îi vor salva pe palestinieni, turcii îşi vor redirecţiona ajutoarele către alţi musulmani greu încercaţi de soartă: kurzii.