Cheia, staţiune turistică de interes local

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Intimitate? jpeg

Exact așa scrie pe plăcuța de la intrarea în localitate. Ce poate să însemne „interes local“? – m-am întrebat amuzată. Adică n-au voie să vină de­cît prahovenii? Sînt abonați la recreere doar cetățenii din Ploiești? Brașovenilor de peste munte nu li se permite să se cazaze aici? Însă se pare că „interesul local“ nu se prea respectă, fiindcă tot satul e plin de vilele unor bucureșteni. Și de pensiuni-fantomă. 

Am revenit la Cheia după mai bine de douăzeci de ani. Satul se află într-o căldare, înconjurat de păduri și poieni, la poalele munților Ciucaș care, deși au un vîrf de peste 2000 de metri, sînt unii dintre cei mai prietenoși munți pe care i-am urcat, ideali pentru drumeții în familie, chiar și cu copiii mici. Satul e străbătut de rîul Teleajen, care puțin mai sus se numește pîrîul Berii, fără nici o legătură cu băutura cu același nume, deși poate nu întîmplător, ceva mai la vale, la Măneciu, se fabrică berea Zăganu, cea mai bună bere românească actuală, după părerea mea. Găsești Zăganu la halbă, proaspătă, rece, perfectă, la cabana Muntele Roșu, iar masivul Zăganu domină cu creasta lui stîn­coasă stațiunea Cheia. Atmosfera e una patriarhală, fără fițe de Valea Prahovei; seara, vacile se întorc de la pășune pe strada principală, trec căruțe cu fîn, pe marginea drumului se vînd frăguțe și siropuri de casă cu sifon, la pahar, pentru turiștii însetați. Care turiști? În general, cei care coboară cu mașina prin pasul Bratocea și se opresc aici o oră sau două, la o cafea, și turiștii de week-end. În timpul săptămînii, stațiunea Cheia e pustie, pe străzi bîntuie doar cîini vagabonzi. 

În copilărie, era una dintre stațiunile mele preferate, veneam aici cu părinții mei aproape în fiecare an. Stațiune e mult spus. Cheia e un sat care aparține de comuna Măneciu, ridicat de comuniști la rang de stațiune. Adică au construit hotelul cel mare din centru, „în stil montan“, adică două clădiri în formă de triunghi care seamănă cu niște torturi Doboș. Hotelul mai există și astăzi, și nu are deloc acel aer vetust al fostelor hoteluri socialiste, arată decent. Tot în anii ’80 mai existau o tabără pentru pionieri, un camping cu căsuțe din lemn și alt complex turistic în căpătul satului, acolo unde încep traseele montane. Însă noi am stat aproape întotdeauna la gazdă. Într-o vacanță de primăvară, am nimerit la un moș singur și destul de ursuz, care ne dădea tot felul de indicații despre cum să facem focul și să ne gospodărim, apoi încheia fiecare fiecare frază lungă și explicativă astfel: „Mă rog, faceți cum credeți! E treaba dumneavoastră!“ Prespun că bietul moș e de mult oale și ulcele, însă am recunoscut casa prăpădită din lemn unde am stat, părea părăsită. În același an, satul era terorizat de un urs. Oamenii încercau de cîteva luni să-l prindă într-o capcană, tăiau oi și viței ca să-l momească, dar ursul era șmecher, se furișa în cușcă, fura oaia sau vițelul și nu se lăsa prins. Sătenii se săturaseră să trăiască sub amenințarea ursului, așa că făcuseră nenumărate cereri și petiții la Gospodăria de Partid ca să vină vînătorii și să-l împuște. Îmi amintesc că, deși mi-era frică de urși, mi-a fost milă de acesta, care se dovedise atît de inventiv și se descurcase atît de bine, în preajma satului și a oamenilor. Probabil că nu i-a fost nici lui ușor. Într-un alt an, tot la Cheia, abia intrasem în adolescență și m am îndrăgostit fulgerător de un băiat din balconul unei vile. Eram deja în anii ’90 și în sat se construia masiv, numai vile cu două-trei etaje, de peste tot se auzeau joagărele, un semn că se tăia pădurea la greu. Pe mine parcă mă mușcase strechea. Îi tîram pe părinții mei pe strada principală, ca să ne plimbăm de o sută de ori în sus, în jos, fără nici o țintă, doar voi avea norocul să-l mai văd a doua oară în balcon. Prima oară îmi zîmbise. Am trecut pe lîngă aceeași vilă cu acoperiș verde, părea bine întreținută, dar nelocuită de multă vreme. M-am gîndit cum ar fi ca, după douăzeci de ani, să apară în balcon un bărbat, puștiul de odinioară, și să-mi zîmbească. 

Cheia de astăzi, chiar și așa pustie, are un farmec aparte. E un loc ideal pentru scris, citit, fugit de canicula din București (fix două ore cu mașina). Seara nu sînt mai mult de 10 grade, iar cerul e fantastic, adînc și limpede, plin de stele, se desfășoară sub ochii tăi ca o hartă veche, în mai multe straturi. Mă întreb de ce a rămas „stațiune turistică de interes local“. Unii spun că există niște interese ca stațiunea să nu se dezvolte. Cică aici își au vilele mahării care fac afaceri pe Valea Prahovei și ei nu au nevoie de alți turiști, vor doar liniște. Administrația locală nu se implică deloc. Drumul Măneciu-Cheia, străbătut de TIR-uri, e veșnic în lucru, în anumite porțiuni se circulă pe un singur sens. În Cheia nu există trotuare, magazine (decît unele gen buticuri care funcționează după cheful localnicilor și programul muncilor din gospodărie), bancomate sau farmacie, nu există nimic. Dacă nu vii bine echipat, depinzi de Măneciu sau de Brașov. De promovare turistică nu poate fi vorba. Încîntătorul drum pînă la cabana Muntele Roșu îți rupe mașina. La restaurantul popular de pe strada principală stai o oră ca să-ți vină mîncarea, dar sînt servite înaintea ta familiile de cocalari care comandă ciorbe de burtă și cincizeci de mici. Pensiunile au dat faliment, deși prețurile sînt derizorii, 50-80 de lei camera pe noapte. Se pare că la cabana Ciucaș din vîrful muntelui s-au făcut ceva investiții, e în regim de hotel, vin să te ia cu 4x4 din vale. La Cheia vii ca să urci pe munte fără să întîlnești aproape pe nimeni pe trasee și totuși nu ți-e teamă nici măcar de umbra ursului legendar de odinioară. La Cheia nu există nimic, dar e multă liniște, așa cum își doresc, chipurile, șmecherii cu vile. Și mă gîndesc, la rîndul meu, că poate e mai bine să rămînă așa.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.