Bookfest, alegerile şi starea de normalitate

Publicat în Dilema Veche nr. 642 din 9-15 iunie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

În București, la finalul săptămî­nii trecute, s-au suprapus două evenimente, aparent fără nici o legătură între ele – Bookfest și alegerile locale. Totuși, din punctul meu de vedere, o legătură indirectă există, căci fiecare dintre ele arată o altă fațetă a orașului în care trăim. Vorbim despre două lumi paralele care coexistă în același spațiu – una care se apropie de normalitate și de ceea ce se întîmplă în toate capitalele europene și alta cu mari derapaje. După ce m-am întors de la Tîrgul de Carte și înainte de a vota pentru Primăria sectorului 2, am studiat profilurile candidaților și ceea ce și propun ei să facă în sectorul în care locuiesc. Pentru candidatul PSD, secțiunea cultură nu exista pe listă, căci mai importante erau salubritatea și siguranța cetățenilor. Cel de la PNL avea următoarele obiective „culturale“: „crearea unui circuit accesibil pentru preșcolari, elevii de gimnaziu și de liceu, care să înglobeze vizitarea unor obiective culturale aflate în sectorul 2“ și „includerea obiectivelor de cult în circuitul turistic și promovarea lor“. Candidatul USB nu avea un program electoral postat pe Internet. În mintea candidatului ALDE existau mari confuzii în ceea ce privește actele culturale, așa că promitea, la secțiunea cultură, „sancționarea drastică a tuturor celor care lipesc afișe pe clădiri, stîlpi și în stații RATB“ sau se adresa direct copacilor „care vor fi eliberați de tot ceea ce înseamnă materiale publicitare sau cabluri ale furnizorilor de servicii“. Și cam atît cu cultura în sectorul 2! Nu reprezintă o prioritate pentru nimeni și nici o promisiune electorală care să aducă voturi.

Să revenim la primul eveniment, despre care îmi propusesem, de fapt, să scriu. Nu cred că am ratat vreun Tîrg de Carte „de vară“ din București încă din liceu, de pe vremea cînd am început să fac jurnalism la revista Tîrgului care se ținea la Teatrul Național. Pe atunci mi se părea ceva foarte cool, viu, occidental, diferit de tot ce însemna un oraș gri și monoton. I-am urmărit evoluția de-a lungul timpului, am văzut cum cărți urîte și ieftine au fost înlocuite de cărțile-obiect, cărți îngrijite, pe care merită să le ai de drag în bibliotecă și cum lansările, din mici adunări haotice de oameni nevorbiți, au devenit evenimente în adevăratul sens al cuvîntului. Am asistat cum Tîrgul, dintr-o expoziție de carte cu vînzare, s-a profesionalizat, a căpătat ștaif și personalitate. Vizitatorii au rămas în mare parte aceiași – cititorii, însă s-au schimbat niște generații, așa cum s-au schimbat și generațiile de scriitori. Între timp a devenit de bonton să fii văzut la Tîrgul de Carte, să te întîlnești cu lumea bună. Și încă un punct cîștigat – de cîțiva ani vin mulți copii, aduși de părinți sau în „excursie cu clasa“, însoțiți de doamne profesoare.

Anul acesta am vizitat unul dintre cele mai mari tîrguri de carte europene – Tîrgul de Carte de la Leipzig – și, sincer, m-aș muta acolo. Nu la Leipzig, ci de-a dreptul în tîrg, un mic oraș unde nu-ți lipsește nimic – spații de socializare, lecturi publice, cafenele, spații de joacă pentru copii, mese de ping-pong, hamace și, desigur, cărți, multe cărți. Și acel public educat german pentru care cultura este pe primul plan, nu spațiile verzi și salubritatea, căci aceste probleme le-au rezolvat de multă vreme. Am regăsit ceva din atmosfera de la Leipizig la Bookfest-ul de anul acesta. Cu un mic efort de imaginație, îți poți închipui că ești acolo, deși sîntem încă departe de un asemenea model. Totuși, aproape tot ce se întîmplă la Bookfest este decent și-ți dă senzația că trăim într-o lume normală în care oamenii sînt interesați de cărți, vor să-i cunoască pe autori și stau fără să se înghesuie la cozi pentru autografe. Pentru mine, Bookfest este în primul rînd un loc de întîlnire și poate că așa ar trebui să fie, mă văd cu prieteni vechi, cu amici scriitori și ne perindăm unii pe la lansările celorlalți, ne gratulăm reciproc. Ceea ce simți la Bookfest este o solidaritate a breslei, o bucurie de a face parte din aceeași lume, chiar dacă aceasta încă mai are micile ei aburdități tipic românești, cum ar fi un scriitor care își lansează romanul său scris în zece zile în fața unor scaune goale sau o poetesă care declamă niște versuri înflăcărate și e aplaudată frenetic de o mică gașcă de admiratori de vîrsta a treia. Însă toate aceste în­tîmplări sînt amuzante și îmi dau o stare de bună dispoziție. Revin acasă cu un tonus bun, care mă ține cîteva zile. Pun poze pe Facebook și dau like-uri la pozele celorlalți, sîntem „noi și ai noștri“, „peretele“ meu e plin de instantanee de la Book­fest și asta îmi creează falsa senzație că trăiesc într una dintre lumile bune posibile și că alta nu mai există.

Ei bine, faptul că Bookfest s-a suprapus anul acesta peste alegerile locale m-a făcut conștientă de prăpăstiile care se cască în asfaltul aceluiași oraș. A doua zi am participat la un alt „eveniment“, alături de mulți alți oameni care nu sînt interesați de cărți și nu citesc, care nici măcar nu au auzit de Bookfest, care nu se implică în nici un fel în viața orașului, care nu văd mai departe de scara lor de bloc, pentru care cultura e reprezentată de copacii prizonieri ai cablurilor furnizorilor de servicii și care votează un primar. Dintr-odată, acești oameni reprezintă „majoritatea“ pe care trebuie s-o acceptăm, deși nu este nici pe departe cea mai bună lume posibilă. Dar poate că lumea noastră și starea de normalitate, de fapt, nici nu există, trăim protejați într-o bulă pe care noi singuri ne-am creat-o în timp și cu răbdare, dar ce bine ne simțim aici!

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.