Dacă săptămîna trecută am încercat să inventariez cîteva reuşite înregistrate în 2016 de politicile culturale, vă propun acum să trecem în revistă eşecurile şi, mai ales, lucrurile începute şi neterminate. Partea bună, remarcam în articolul precedent, a fost această deschidere extraordinară, dialogul cu specialiştii şi cu mediul independent, activarea unor mecanisme de consultare. Partea proastă e însă că sistemul e pe alocuri atît de rigid, încît pînă şi cei mai optimişti activişti se simt descurajaţi. În plus, sînt destui cei care consideră, după un an epuizant, că nu e cazul ca organizaţiile neguvernamentale să facă treaba instituţiilor guvernamentale. Într-un fel, au dreptate. Cît să se mai bazeze sistemul pe energii din afara lui? Ministerul Culturii nu duce atît lipsă de specialişti, cît de oameni motivaţi. În administraţia culturală, funcţionarii sînt prost plătiţi, au un statut nerecunoscut în societate. Cultura rămîne un domeniu periferic, iar creatorii – într-o situaţie de precaritate.

Lansarea unor concursuri de management în instituţiile publice de cultură a dat probabil insomnii miniştrilor. La Muzeul Naţional al Ţăranului Român au fost trei concursuri pentru postul de manager într-un an. Trei concursuri şi trei cîştigători. Muzeul e condus acum ad interim de cîştigătoarea celui de-al treilea concurs. Dar nici nu mai socotesc cîte procese mai sînt pe rol, cine pe cine a dat în judecată şi pe ce motiv. În orice caz, contestaţiile şi procesele vor genera blocaje cu urmări greu de cuantificat. Mai ales că muzeul e în proces de consolidare. Situaţia nu e veselă nici la Muzeul Naţional de Istorie: şi acolo a fost contestat concursul de manager. Noului ministru nu îi va fi uşor să gestio-neze această situaţie.

Lansată cu surle şi trîmbiţe anul trecut, campania de subscripţie publică pentru Cuminţenia Pămîntului s-a încheiat dezastruos. Să ne amintim: Guvernul şi a propus să aloce suma de cinci milioane de euro, iar prin campanie ar fi trebuit să se strîngă încă şase milioane pentru a se obţine suma necesară achiziţiei. Însă, din cauza procedurilor dificile, campania a început tîrziu şi nu a atins decît puţin peste un milion de euro. Iniţial, Guvernul a promis că va acoperi toată suma, dar iarăşi s-a lovit de proceduri şi legislaţie, şi procesul de achiziţie a fost suspendat. Cum rămîne cu banii strînşi de la populaţie şi de la sponsori prin subscripţie publică? Sumele ar trebui returnate. Dar şi pentru asta e nevoie de proceduri… S-a mai avansat ideea unui fond „Brâncuşi“ destinat achiziţiei, de către muzee, a unor lucrări clasate „tezaur“ sau a unor obiecte de artă contemporană considerate de valoare excepţională. E o iniţiativă necesară: muzeele româneşti n-au mai putut face achiziţii de ani buni. Totul e ca acest fond să continue să fie alimentat şi să funcţioneze în deplină transparenţă.

În fine, statul român s-a obligat, prin lege, încă din 2015, să construiască un Muzeu Naţional „Brâncuşi“. Un muzeu virtual, cu opere reproduse sub formă de hologramă, şi un centru de cercetare/reflecţie, căci nu sînt multe lucrări în ţară pe care le-ar putea expune. În vederea construirii acestui muzeu există un acord de principiu cu Atelierele Brâncuşi de la Centrul Pompidou din Paris. Dar muzeul propriu-zis există doar pe hîrtie – şi nici măcar acolo nu e „desenat“ cu precizie. Unde anume va fi amplasat? Cînd va fi inaugurat? Cum va fi finanţat? Nu se ştie. La fel cum nu se ştie nici măcar dacă e, într-adevăr, o prioritate. O prioritate, spun mulţi istorici de artă şi muzeografi, ar fi un Muzeu de Artă Modernă. Dar un asemenea muzeu nu e inclus în nici o strategie a ministerului.

Din bilanţul pe anul trecut nu poate lipsi scandalul iscat la Operă. Criza (care a dus la demisia unui ministru) s-a încheiat. Dar problemele structurale ale instituţiei sînt departe de a se fi rezolvat. Decomasarea (scuzaţi expresia!) Operei de Operetă e un proces lansat, dar neterminat. Pe de altă parte, e nevoie de un sediu nou pentru Operetă. Da, aţi citit bine: clădirea aceea inaugurată acum doi ani şi care a costat milioane de euro nu poate fi folosită pentru că îi lipsesc cîteva avize de funcţionare, pentru că e într-un litigiu, pentru că – spun unii specialişti – are o acustică proastă.

Foto: adevarul.ro