Vinerea trecută, un grup de artiști a pătruns în holul principal al teatrului și a pus stăpînire pe clădire. #occupy e un protest și un spectacol – activiștii care au „montat“ toată tărășenia insistă asupra acestei duble dimensiuni a întreprinderii lor. Totul a pornit de la o supărare mai veche: înlocuirea fostului director al teatrului. Se știa deja de cîțiva ani că lui Frank Castorf avea să i se încheie contractul și că în locul lui va veni Chris Dercon. Dar nici actorii, nici spectatorii nu s-au obișnuit cu ideea. Și nici nu s-au resemnat.

Legendarul Frank Castorf a condus teatrul vreme de peste 25 de ani. E chiar (re)fondatorul instituției, după 1989, și unul dintre cei mai creativi regizori germani. Datorită lui, Volksbühne e nu doar teatrul cel mai iubit de berlinezi, ci şi un spaţiu al inovaţiei, o scenă pe care s-au produs (şi care a produs) marii actori contemporani germani. Un adevărat brand al Capitalei şi al Germaniei, Volksbühne şi-a adaptat în permanenţă repertoriul la „societatea reală“, la problemele de actua-litate, la temele relevante. Atunci cînd a montat Shakespeare sau Cehov, Castorf a adus mereu o perspectivă contemporană. Spectacolele sale – mai mult sau mai puţin reuşite – nu au lăsat pe nimeni indiferent. Multe dintre ele sînt „material didactic“ în şcolile de teatru. Înlocuirea lui Castorf cu managerul de artă și teoreticianul Chris Dercon, director, pînă acum, al Tate Modern Londra, înseamnă și o schimbare de viziune. Noul director a spus deja că vrea spectacole mai scurte (Castorf, de pildă, a montat un Faust cu o durată de șapte ore), cu text mai puțin și, pe cît posibil, în limba engleză. Volksbühne se vrea un teatru mai atractiv, orientat spre un public foarte larg, inclusiv spre turiști. Un teatru mai puțin preocupat, deci, de problemele locale, de temele polemice, de politică și societate.

„Protestul de acum“ – spun participanții – „nu e îndreptat împotriva noului director; ci împotriva politicilor culturale ale orașului, care privilegiază comercialul, arta vandabilă. Chris Dercon director al Volksbühne ar fi doar o culme a acestei concepții despre cultură. Însă, dincolo de schimbarea noului director, grupul de acțiune numit Staub und Glitzer (Praf și Sclipici) mai are și alte revendicări. Nici una dintre ele nu și-a găsit o formulare concretă. E un grup foarte pestriț de oameni tineri care se luptă, destul de nearticulat, cu următoarele: neoliberalismul, capitalismul, rasismul, sexismul, consumerismul… Și, în fine, cu fenomenul gentrificării.

 E adevărat, după ce multă vreme la Berlin cererea de locuințe a fost mai mică decît oferta, de vreo cîțiva ani piața imibiliară s-a dezvoltat și chiriile au început să crească. Dar chiar și așa, Berlinul rămîne un oraș mult mai ieftin decît alte capitale europene. Fenomenul gentrificării îi afectează mai ales pe tineri și pe oamenii care nu au venituri constante. De la una dintre tribunele montate în holul teatrului, cineva a propus chiar ca Volksbühne să devină o casă a oamenilor fără adăpost. (Ba nu, un parlament al oamenilor fără adăpost, a completat cineva.)

 Cîțiva activiști fac apel la solidarizare cu… angajații teatrului. Tehnicienii chiar sînt la serviciu, sub ocupație. Mai aduc un microfon, mai sting sau aprind luminile în foaier. Nu sînt prea amabili. Dar sînt politicoși și li se răspunde cu politețe. Trupa joacă Ifigenia în Taurida pe o scenă temporară la aeroportul Tempelhof. De-abia din noiembrie, în noua stagiune, ar trebui să se întoarcă la sediul obișnuit. Însă programul de repetiție e perturbat.

 Oamenii sînt rugați insistent să nu strice nimic și să nu intre în sala de spectacole. Nici un pericol, sînt ascultători. Adevărul e că rareori am văzut un protest mai pașnic: în afară de afișe și de manifeste, care sînt lipite și aruncate peste tot, nu sînt semne că clădirea ar fi sub ocupație. Pare mai degrabă un minifestival de teatru independent în holul celui mai mare teatru de stat. Probabil că de aceea nici Poliția nu a intervenit pentru a dezocupa sediul teatrului.

 Deasupra barului, în foaier, cineva a scris „Alles allen“. Totul tuturor, adică. Berea, însă, nu e pe gratis. Aici, baloanele de săpun ale utopiei comuniste se risipesc.

● La intrare, activiștii au afișat o listă cu lucruri necesare pentru a ține vie flacăra revoluționară. Printre altele, e nevoie și de klopapier.

Foto: wikimedia commons, Chris Dercon