Teatru-n puşcărie?

Publicat în Dilema Veche nr. 460 din 6-12 decembrie 2012
Teatru n puşcărie? jpeg

Cezar trebuie să moară – acesta-i titlul derutant al unui film marginal semnat de octogenarii fraţi Taviani, pe care l-am descoperit graţie unui cineast român, Horea Laptes. E un semn de prietenie justă cînd ţi se indică o operă, o carte, o expoziţie care nu te decepţionează: o probă a întîlnirii. O confirmare de comunicare. Ca acum, cînd mă gîndesc la acest film ce pare atît de străin în peisajul cinematografic actual – eu îl ignor în parte! – şi cu el dialoghez ca acum zeci de ani cînd vedeam filmele lui Rosellini. Filme cu oameni şi despre oameni confruntaţi cu situaţii-limită, război, închisoare, filme severe, austere ca textele istoricilor latini pe care, de mult, un profesor, azi dispărut, mă sfătuia să nu le evit. Acum, aici regăsesc aceste virtuţi căci fraţii Taviani îşi interzic prezenţa personală abuzivă pentru a se concentra asupra unei situaţii extreme pe care o restituie asemeni unor naratori respectuoşi de importanţa evenimentului povestit: o reprezentaţie a lui Iuliu Cezar de Shakespeare într-o puşcărie italiană.

O primă secvenţă, în culori, captează finalul piesei şi triumful acestui spectacol de amatori în faţa unui public entuziast. Apoi, intervine alb şi negrul, ca şi cum s-ar trece de la reuşita ultimă la decizia iniţială, pentru a urmări astfel evoluţia acestei aventuri teatrale. Ea debutează cu indispensabilul prealabil al audiţiilor pentru stabilirea unei distribuţii. Regizorul propune candidaţilor la joc două contexte dramatice diferite, ambele legate de o confruntare cu autorităţile legale – vamă, poliţie – şi, pornind de la ele, ei sînt invitaţi să improvizeze. Răspunsurile fiecăruia apar asemeni unor fişe de identitate în acţiune. Privesc atent aceste figuri banale şi totodată aparent lipsite de tensiune, amatori dispuşi să facă teatru! Dar ici şi colo, se zăresc paznicii ce observă amuzat situaţia: teatru sub supraveghere!

Fraţii Taviani reduc textul la esenţa sa, privilegiind situaţiile, îndeosebi pregătirea complotului şi uciderea lui Cezar. Îmi amintesc atunci de vechiul, splendidul spectacol al lui Andrei Şerban la „Bulandra“ cu Ştefan Iordache, Ion Caramitru... De cel al lui Peter Stein văzut la Salzburg unde, idee genială, în rolul lui Brutus fusese distribuit un mare actor vîrstnic: la capăt de viaţă, perspectiva tiraniei îi e insuportabilă. Ascult scenariul ce-mi revelă inadecvarea moralei cu orice acţiune politică: Brutus pierde căci nu admite să păcătuiască prin minciună şi viclenie. Omul etic nu poate supravieţui, acolo totul se mînuieşte abil fără reticenţe şi de aceea Antonius, manipulator abil, învinge, iar el se stinge graţie unui sclav care admite să-i împlînte sabia în piept.

Nu urmărim aici doar realizarea unui spectacol, ci şi legătura între interpreţi şi locul unde se găsesc, căci filmul, după imaginea primă a teatrului naiv, teatru de vocaţie recentă, adoptă un stil documentar, iar camera se insinuează în spaţiul puşcăriei devenit uneori neutru, abstract chiar: „Roma e o închisoare“, pare să spună acest Iuliu Cezar cum odinioară Hamlet declara că „Danemarca-i o închisoare“. Efectul de realitate se impune progresiv şi ficţiunea, prezentă, capătă o nebănuită gravitate. Pornim de la teatru pentru a ajunge dincolo de teatru... Dar, rar, foarte rar, ea suscită acele confesiuni pe care le aşteptam şi de care mă temeam. Odată doar interpretul lui Brutus se întrerupe brusc amintindu-şi soarta unui prieten arestat violent, iar Casius declară, la sfîrşit, „după ce am descoperit libertatea artei, mă întorc în celulă ca într-o închisoare“. Primul va fi graţiat şi va deveni actor, celălalt – ca şi interpretul lui Cezar, de asemeni – va scrie o carte naţional difuzată. Ceilalţi apar pe genericul final cu numele şi figurile lor marcate: în ei teatrul n-a produs nici un ecou în afara plăcerii de joc, expusă din nou în secvenţa finală care închide cercul, reluînd-o pe cea iniţială.

În Italia s-a constituit o trupă – celebra La Fortezza – ce se consacra exclusiv teatrului cu deţinuţi, teatru care de altfel a obţinut, acum zece ani, premiul pentru cel mai bun spectacol, cu o piesă de Genet. Onorat de succes, un turneu a fost organizat, cu ocazia Crăciunului, dar în ciuda precauţiilor şi angajamentelor luate, doi condamnaţi, ajunşi la Napoli, au dispărut. Lars Noren, celebrul scriitor suedez, în mod mai puţin sistematic, s-a implicat şi el în asemenea inţiative care l-au condus pînă la a invita în reputata instituţie nordică, teatrul Dramatten, o trupă de actori puşcăriaşi. Cîţiva au evadat şi au organizat atacul unei bănci. Sub presiunea opiniei publice revoltate, Lars Noren va fi obligat să demisioneze de la direcţia teatrului. Aceste „accidente“ infirmă justeţea deciziei de a face teatru-n puşcărie? Nu, ele corijează doar optimismul excesiv în virtuţile lui pedagogice. Plăcerea de a-l exersa nu devine obligatoriu sinonimă, ca într-o operă comunistă pedagogică, de transformare radicală a interpreţilor. Satisfacţia momentului nu are neapărat consecinţe asupra comportamentului ulterior. E o bucurie pasageră.

Invitat la o asemenea aventură, am asistat eu însumi la repetiţiile unui montaj dedicat Revoluţiei franceze de către Armand Gatti, într-o celebră închisoare franceză, Fleury-Mérongis. Vorbeam cu actorii dedicaţi integral sarcinilor lor, în specal cu interpretul lui Babeuf care ştia totul despre personajul jucat, interpreţi conştienţi de dificultatea sarcinilor ce le reveneau, căci Gatti refuza orice compromis demagogic: nu un text comic, populist propunea el, ci un text intransigent, fără urmă de compromis. Gatti respecta demnitatea spectacolului. Cînd totul s-a terminat, un tînăr puşcăriaş m-a bătut pe umeri şi amuzat mi-a spus: „pe data viitoare“, uitînd că mai avea şapte ani de închisoare. Spectacolul lui Gatti îmi evoca neuitatul Marat – Sade de Peter Weiss, pus în scenă de Brook: bolnavii mintali închişi în azilul de la Charenton pregătesc un spectacol, tot dedicat Revoluţiei franceze, sub responsabilitatea marchizului de Sade, şi el deţinut în acelaşi context, spectacol la care sînt invitaţi aristocraţii reveniţi la putere. Aici totul se termină printr-o revoltă generală a deţinuţilor care înspăimîntă publicul şi suprimă toate măsurile de precauţie prevăzute. Parabola revoltei în puşcărie explică de ce piesa lui Weiss a fost constant interzisă în vechiul Est.

Filmul Fraţilor Taviani a reactualizat o întrebare: de ce, din toate artele, în puşcărie se preferă teatrul? De ce? Ipoteze de răspuns: pentru că el implică nu o singurătate a deţinutului, ci o comunitate reunită în numele unei perspective colective. Împreună vor juca, dar fiecare va avea şansa unui rol... ei se vor prezenta în faţa colegilor de închisoare constituiţi în public. La Paris, în mitica puşcărie La Santé, n-am văzut spectatori mai hilari, mai dispersaţi decît deţinuţii ce-şi priveau ironic şi entuziast prietenii situaţi, timp de o oră, de cealaltă parte a barierei, aceea a scenei. Ei nu reuşeau să respecte convenţia pactului de separaţie şi se amuzau excesiv ca şi cum teatrul n-ar fi fost decît un „joc“ pe care îl acceptau doar ca atare. În schimb, actorii adoptau o altă relaţie. Ei „jucau“ stabilind contacte tacite sau iluzorii cu personajele interpretate, ei făceau teatru în puşcărie pentru a scăpa, pe durata unui spectacol, de puşcărie. E ceea ce doar teatrul, şi nici o altă artă, le poate permite. Teatrul e o experienţă. Aceea a unei uitări şi a unei plăceri reunite. A juca, pentru ei, înseamnă, fictiv, a se elibera. Pe timp de două ore.

Şi ca un ecou îndepărtat îmi revin ultimele rînduri din cartea lui Martin Esslin – Teatrul absurdului –, care povesteşte că atunci cînd nimeni un înţelegea Godot-ul lui Beckett, deţinuţii amercani, primii, l-au înţeles. Ei ştiau ce înseamnă aşteptarea. 

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011). 

Foto: R. Hubner / Berlinale

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.