"Sînt artist pentru că politica e o artă” " <i>interviu cu Theodor PALEOLOGU - </i>
Întrebarea dvs. este puţin indiscretă. Cele mai plăcute amintiri nu le mărturiseşti… Dar sînt amintirile legate de viaţa diplomatică de acolo, de plimbările cu bicicleta pe malul mării, de dineuri, recepţii, concerte pe care le-am organizat. Mai e vechea mea simpatie pentru cea mai veche monarhie europeană " îmi plăcea mult să mă duc îmbrăcat în frac la întîlnirea cu regina, cu steagul pus la maşină. Sînt lucruri foarte frumoase pe care nu o să le uit " prietenii, cursurile la universitate (aveam timp să predau), apoi a fost întîlnirea cu români pe care nu-i ştiam. Pe Angela Gheorghiu am cunoscut-o în Danemarca, şi a fost un concert extraordinar de care îmi aduc aminte cu emoţie, apoi întîlnirea cu Cristian Mandeal, care a dirijat şi el la Copenhaga. Îmi aduc aminte de discuţia pe care am avut-o cu el înainte de concert. Mai sînt succesele profesionale, care sînt şi ele amintiri foarte agreabile. Dintre reperele specifice culturii naţionale, la care credeţi că rezonează străinii? Ne putem pune întrebarea aceasta faţă de Franţa sau Italia " "care sînt produsele care îi reprezintă?" şi, de asemenea, "la ce nivel ne situăm noi?". Dacă vorbim de cultura culinară, la francezi am putea vorbi de foie gras şi brînzeturi, iar la români " de ţuică, de sarmale, de mici... Dacă vorbim de monumente arhitecturale, atunci francezii au Notre Dame sau turnul Eiffel, iar noi, în peisajul urbanistic românesc, avem Palatul Poporului, care se impune de la sine, şi, chiar dacă nu-mi place această clădire, este o realitate ce nu poate fi ignorată. Este celebră în lume. Iar lumea vrea să vadă această extravaganţă arhitecturală fără precedent în Europa. Alte clădiri care ar putea să reprezinte Bucureştiul urban, de data aceasta: Hanul lui Manuc sau Hanul Solacolu " dacă n-ar fi fost distrus. În afară, sînt cunoscute bisericile fortificate din Transilvania, iar Ardealul are un potenţial foarte mare, atrage străinii. În ţările în care am trăit pînă acum, se cunoaşte Bucureştiul, se cunosc mănăstirile din nordul Moldovei, iar Ardealul are ceva care incită. Probabil datorită diversităţii culturale, a unor mituri mai mult sau mai puţin fondate şi a peisajelor. Dacă ne referim la personalităţi culturale, pe primele locuri, dar în registre diferite, putem vorbi de Gheorghe Zamfir şi de Angela Gheorghiu. Eu mi-aş dori mult ca Angela Gheorghiu să cînte mai des în România. Aşa cum Valery Gergiev are la St. Petersburg, în luna iunie, Festivalul Nopţile Albe, mi-aş dori un program care să o aducă în centru pe Angela Gheorghiu, o celebritate mondială. Iar discurile lui Gheorghe Zamfir sînt peste tot. Asta cred că ştiu cei din afară despre România, şi nu neapărat noi, din interiorul ei. Bătălia dintre valoarea intrinsecă a unui produs cultural şi cea comercială a luat proporţii în ultimii ani; cum vedeţi rezolvarea acestei realităţi? Această discrepanţă apare peste tot, este o lege a societăţii. Valoarea nu e neapărat recunoscută ca atare, se impun temporar alte valori, care au o mai mare trecere la un moment dat. În societatea românească, aşa cum e ea acum şi de 20 de ani încoace, discrepanţa e consternantă. Avem aici de-a face cu o problemă de educaţie, o educaţie a publicului, care începe din şcoală sau chiar de acasă. Se continuă cu televizorul şi cu tipul de gusturi promovate de acesta. Societatea românească de după ’89 e o societate cu susul în jos, destructurată, în care această discrepanţă devine mult mai şocantă decît în alte locuri. Nu văd o soluţionare imediată; ea poate veni pe calea educaţiei ca un efort colectiv. Personal, voi încerca să iniţiez nişte programe care să deschidă mai mult accesul publicului larg la cultură. De mici trebuie învăţaţi copiii să meargă la muzee, şi aici putem acţiona pentru că mulţi români şi-au pierdut obiceiul. Nu este o soluţie, ci o cale pe care putem găsi soluţiile. Vi se pare că literatura română e suficient de vizibilă în afară? Ce veţi face? Nu e destul de vizibilă. Nu cred că statul poate face foarte multe. Există un program de traduceri al Institutului Cultural Român, şi foarte bine că există, dar nici asta nu poate fi suficient. Din păcate, foarte puţini români traduc pe cont propriu, cum fac şi cum au făcut ruşii, de exemplu. Am frecventat o perioadă îndelungată de timp exilul rus de la Paris. Acolo se apucau să traducă ce credeau ei că este important din cultura rusă, pentru că patriotismul exilului rus este un patriotism cultural, spiritual. Din păcate, noi nu prea avem această conştiinţă. Nu sîntem prea încrezători, deşi am avea motive. E vorba de un reflex care nu se poate modifica printr-o politică de stat. "Viaţa mea, o suită de succese" Care e moştenirea spirituală pe care v-a lăsat-o familia dvs.? Sînt multe de spus aici. De exemplu, nu mi-am cunoscut bunicii, doar bunica dinspre mamă, şi sînt elemente de referinţă pentru mine, legate de fiecare dintre ei. Bunicul matern, de exemplu, era un colonel admirabil prin onoarea lui militară, un om care a refuzat să rămînă în armată după instalarea regimului comunist. Străbunicul patern a fost un erou al Primului Război Mondial şi era o mare personalitate a baroului, un jurist celebru. Nu pleda pentru cauze pe care nu le credea drepte " avea onoare profesională. În anii ’30, a preferat prietenia unei cariere politice; ar fi putut să devină ministrul Justiţiei în locul lui Grigore Iunian, atunci cînd acesta a părăsit Partidul Naţional Ţărănesc. N-a vrut asta şi i-a urmat pe prietenii lui. Bunica mea paternă era une grande dame, o femeie extraordinară. Sînt multe de spus, iar în ceea ce-i priveşte pe părinţii mei, aici moştenirea e foarte importantă. Despre tata toată lumea ştie cîte ceva, dar mai e şi mama, care e o persoană mai retrasă şi care a fost persoana potrivită pentru tata. E un mare merit să fii capabil să fii nevasta unui mare om, sau invers, soţul unei mari femei. Moştenirea e mare şi, mai ales, toţi înaintaşii mei au făcut politică. Ce vreau eu este să am o carieră politică care să nu-i pună în umbră şi, dacă e posibil, să meargă mai departe de ceea ce au făcut ei. Mai este şi o moştenire trans-naţională, care merge mai departe de istoria recentă a României, care contează undeva, în background-ul meu. Aţi făcut pînă la vîrsta aceasta tot ceea ce v-aţi fi dorit? Dacă te uiţi din afară, viaţa mea de pînă acum e o suită de succese. Dar orice om care are succese ştie că în spatele lor sînt şi neîmpliniri. Există lucruri pe care mi le-aş fi dorit şi pe care nu le-am realizat: anumite proiecte intelectuale pe care nu le-am definitivat, voiam să scriu o carte despre Franţa secretă, o noţiune care apare la Nietzsche, şi voiam să-mi concentrez cercetarea pe figuri precum Leon Blois, Elémir Bourges, J.-K. Huysmans, Villiers de L’Isle-Adam, o serie întreagă de autori francezi mai puţin cunoscuţi, legaţi de ceea ce s-a numit la nouveau catholique, dar care nu-s neapărat subsumabili acestui concept general. Acesta este un proiect din care nu a ieşit decît un articol. E greu de spus ce este mai bine în viaţă, ăsta e destinul. În "Tatăl nostru", se spune "Facă-se Voia Ta". Ceea ce vrem noi nu e neapărat şi bine. Mi-aş fi dorit în mod spontan o viaţă liniştită şi exclusiv dedicată cercetării, o viaţă de familie liniştită, cu lecturi şi timp pentru scris. Dacă aţi fi artist, cum ar arăta o zi din viaţa dvs.? Sînt artist pentru că politica e o artă " o spunea şi Nero. Şi chiar era în felul lui pentru că era actor. O zi din viaţa mea arată aşa cum vă puteţi imagina, stau toată ziua la birou şi încerc să fac faţă constrîngerilor administrative. Lăsînd gluma la o parte, bănuiesc că mă iscodiţi asupra talentelor mele artistice. Nu sînt talentat la muzică, deşi îmi place foarte mult muzica şi am o afinitate cu totul specială pentru muzică şi muzicieni. Nu sînt talentat la pictură, însă cred că scriu bine, iar pentru un politician este foarte important. Chiar am o teorie că un politician de o anumită anvergură trebuie să fie musai un bun scriitor, e important să ştie să formuleze. Retorica ar deveni o artă importantă, din punctul acesta de vedere. Improvizez cel mai adesea speech-urile, dar le şi scriu, în unele situaţii, din timp. Sau scriu şi mă prefac că improvizez de la o bază pe care o ştiu. Vă puteţi proiecta în timp? Veţi scrie despre viaţa dvs.? Îmi voi scrie memoriile, şi cred că destul de curînd. Sper să am o carieră politică rapidă, după care să mă pot apuca de memorii. Ce cărţi aţi citit în ultimul timp? Nu am avut foarte mult timp să citesc, dar am lecturi destul de variate care nu ilustrează un program anume. Am citit o carte despre Alcibiade, o biografie scrisă de Jacqueline de Romilly, am recitit din Henry de Montherlant, La guerre civile, care e o piesă de teatru superbă; am o mare admiraţie pentru Montherlant ca autor de piese de teatru. Menţionez La guerre civile pentru că este vorba de Roma republicană, iar eu am fost oarecum crescut cu modelele acestei Rome republicane: Cicero, Cato. Figura lui Cato în această piesă este fascinantă " un intelectual integru în politică, un filozof, un om care moare citind dialogul "Fedon" al lui Platon. E o moarte măreaţă, care mă umple de admiraţie şi de o anumită spaimă vizavi de sinucidere. Alcibiade este şi el un elev al lui Socrate, care a luat-o pe căi greşite. Aşa era văzut în epocă şi de Platon, şi de Tucidide. E vorba despre problema ambiţiei politice şi relaţiei dintre ambiţie, acţiune şi filozofie. Am citit şi cîteva cărţi ale unei prietene, Rita El Khayat, o scriitoare "feministă", din Maroc. Am citit La liaison, un roman erotic soft, apoi un manuscris al ei despre nebunie şi putere în care dezvoltă o teorie cu care nu sînt întru totul de acord: "nu puterea îl face pe om nebun, ci nebunii ajung la putere". Este vorba de structura psihică paranoidă, care predestinează carierele politice de un alt nivel. Am mai citit cărţi despre India, pentru că prin lunile mai-iunie voiam să ajung ambasador în India, dar destinul a vrut altfel. Astfel, am citit cărţi scrise de Alan Danelieu, despre Shiva, despre sistemul castelor în India. Apoi am citit despre economia actuală pentru că eu mă pregăteam pentru această variantă. Dar m-am pregătit pentru multe şi aceasta era doar una dintre ele. Ce aţi spune dacă fiul dvs. ar fi un adolescent emo? Eu cred că un om care are propria lui consistenţă interioară nu se lasă dus de fenomene de modă. Din fericire, pînă acum, băiatul meu e foarte pe placul meu, e independent în felul lui de a gîndi, e interesat de lucruri pe care şi eu le găsesc interesante, îi place să-şi pună costum şi cravată, îi place să meargă la recepţii diplomatice, m-a reprezentat în unele situaţii cînd nu mă puteam duce " am toate motivele să fiu încîntat de el. M-a ajutat şi în campania electorală cînd a venit cu mine şi am sunat împreună la uşile oamenilor. Am fost împreună pe strada Paleologu, în campanie… Care dintre proverbe caracterizează cel mai bine societatea noastră de astăzi? "Peştele de la cap se-mpute!" sau "Unde nu-i cap, e vai de picioare!". Realitatea vorbeşte de la sine. a consemnat Andra ROTARU
