În Arabia Saudită nu există cinematografe. Sălile de cinema au fost închise acum mai bine de 35 de ani. Clericii au considerat atunci că sînt decadente, că sînt spații ale desfrîului, că sînt periculoase pentru identitatea culturală islamică. Și totuși, în Arabia Saudită se produc filme de artă. Anul acesta, Arabia Saudită a propus, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, un film în competiția pentru cel mai bun film străin la Gala Premiilor Academiei Americane de Film, Oscar. O comedie. Situația (paradoxală) e, într adevăr, de comedie…

Dar lucrurile se schimbă. Chiar și într-un stat conservator. De puțină vreme, femeilor saudite le este permis să conducă automobile. O schimbare bruscă de atitudine, așteptată și surprinzătoare, în același timp. Acum două săptămîni, prințul Mohammed Bin Salman a anunțat că va permite (re)deschiderea sălilor de cinema începînd cu anul viitor. Guvernul său a dat chiar detalii: 300 de licențe doar pentru Riad, capitala Arabiei Saudite, o metropolă cu cinci milioane de locuitori.

Decizia de a permite deschiderea de cinematografe e, evident, un progres social. Iar prințul Bin Salman a înțeles – și a explicat – de ce e momentul pentru o asemenea deschidere: 70% din populația țării are sub 30 de ani. Dar decizia nu are neapărat de-a face cu liberalizarea sociatății. Motivația e mai degrabă economică. La fel ca multe alte țări din regiune, și Arabia Saudită se pregătește pentru era post-petrol. Adică pentru momentul în care principala (dacă nu chiar singura) resursă economică a statului va fi epuizată. Momentul nu e foarte îndepărtat: 2030, conform estimărilor pesimiste, sau 2050, după cele mai optimiste predicții. În orice caz, Arabia Saudită vrea să investească, încă de pe acum, în turism, în cultură și în industria de divertisment.

„Vision 2030“, documentul strategic pe care se bazează guvernul, prevede ca industria cinematografică să devină un element al creșterii economice. Pînă în anul 2030, Ministerul Culturii și al Informației ar trebui să genereze 30.000 de locuri de muncă și 130.000 de contracte de muncă pe termen limitat. E un plan ambițios pentru o țară în care domeniul cultural, așa cum e înțeles în Occident, a fost neglijat, un plan aproape utopic pentru o țară în care însăși noțiunea de „angajat“ e de neînțeles de vreme ce marea majoritate a populației locale trăiește nu din muncă, ci din veniturile generate de industria petrolieră.

Acest trend liberal nu e nou. Și liderii Emiratelor Arabe Unite au hotărît să investească cea mai mare parte a profitului obținut din petrol în turism. E genul de investiție apăsătoare care necesită nu doar bani mulți, ci și angajament pe termen lung. Și, evident, o deschidere a societății, o adaptare la Occident. Căci e greu să atragi oameni într-o ţară deşertică în care, pe deasupra, legea o fac despoți religioși. Nu e vorba, deci, doar de business. Statele saudite vor să-şi cumpere și imagine, adică identitate. Ambiţia de a ţine pasul cu puteri mondiale precum India şi China în plan economic e de înţeles la un stat care a progresat atît de mult, în atît de scurt timp. Dubai, de pildă, pregătește un mega-proiect cultural care cuprinde zece muzee, paisprezece teatre, unsprezece galerii de artă și cîteva biblioteci. Iar la Abu Dhabi, insula Saadiyat (în arabă, „Insula fericirii“) capătă contur odată cu deschiderea mult așteptatului Luvru, cea mai valoroasă „marcă“ muzeală din lume.

Întrebarea care se pune e dacă cinema-ul va fi o industrie cu adevărat liberă sau un domeniu controlat de stat. Mai exact, dacă distribuția filmelor va fi sau nu supusă cenzurii. Dacă, așa cum sugerează Amoz Oz, umorul e leac împotriva fanatismului de orice fel, atunci comedia e cea mai bună armă împotriva terorismului. Aștept, deci, să ne bucurăm de filme, de comedii bune. Să rîdem la Riad.