„Realitate, ficţiune, care-i una, care-i alta?“ – interviu cu Radu Pavel GHEO

Publicat în Dilema Veche nr. 681 din 9-15 martie 2017
„Realitate, ficţiune, care i una, care i alta?“ – interviu cu Radu Pavel GHEO jpeg

În Timișoara mea, Gheo și Alina Radu sînt personaje principale. Disco Titanic, cel mai recent roman al său, apărut la Polirom la sfîrșitul anului trecut, o să vă facă să vă amintiți multe lucruri din istoria noastră recentă. Acest interviu e o invitație la lectură. Radu Pavel Gheo e genul de scriitor de care te atașezi ușor. E meticulos, are umor și un fel de căldură foarte specială.

Acum cîțiva ani am schimbat niște mail-uri despre Croația, chiar înainte de a pleca eu într-o vacanță. Singura, de altfel, pe care am petrecut-o acolo. Mi ați scris atunci cu mult entuziasm despre locuri și oameni. Cînd am citit Disco Titanic mi-am amintit de acea vară și am înțeles cum s-au legat lucrurile/în-tîmplările. Cîtă nevoie are ficțiunea dvs. de realitate?

Îmi vine să zic: care-i ficţiunea şi care i realitatea? În timp, cele două se amestecă destul de mult şi uneori – de multe ori, mai ales în literatură – ficţiunea ia cumva locul realităţii: Dublin-ul lui Joyce e astăzi o lume mai „reală“ decît Dublin-ul concret de secol XIX.

Realitatea e punctul de pornire şi suportul ficţiunii. La urma urmei, proza ficţională vorbeşte mai întotdeauna despre realitatea inteligibilă. Că e realistă, parabolică, mitico-magică – tot la lumea noastră se raportează. Scriitorul îl ademeneşte pe cititor cu iluzia realităţii, pentru a-l afunda în povestea lui. Mă gîndesc – nu vreau să sune pompos, dar aşa mă gîndesc – că scriitorii sînt nişte demiurgi de rangul al doilea: creează o lume care n-a existat înainte, cu personaje, locuri, întîmplări, numai că nu au puterea să o facă ex nihilo. Sînt nevoiţi să se sprijine pe lumea existentă, adăugînd la ea lumea lor.

Realitatea asta de rangul întîi – istorică, socială, cum o fi – e importantă exact pentru ceea ce declanşează în cititor: efectul de real. Suprapui ficţiunea pe realitatea cunoscută şi astfel, cumva cameleonic, înzestrezi cu realitate şi lumea ta ficţională. Ca în Războiul sfîrşitului lumii al lui Llosa. De-aici şi nevoia de documentare, de precizie (mă rog, cît se poate) a detaliilor. Dacă îl cufund pe cititor în realitatea asta a noastră, cea a României comuniste şi postcomuniste, cu istoriile ei – jalnicele şi fermecătoarele discoteci optzeciste, revoluţia din decembrie, ridicola tranziţie, Caritasul, afacerile dubioase şi îmbogăţiţii de criză –, sau în cea a războiului din fosta Iugoslavie, cu războiul civil, lagărele de deţinuţi şi ororile de-acolo, dacă refac lumea aceea veridic, pot strecura acolo povestea mea… imaginară sau nu, cine să mai ştie? Cui îi mai pasă cînd iluzia e veridică? Dacă lagărul de la Lora şi Disco Titanic au existat, de ce n-ar exista şi Vlad Jivan şi prietenii lui din Split? Sau Emilia Olteanu şi colegul ei de facultate din 1989, Radu Pavel Gheo?

Există în primul capitol din roman o terasă timişoreană unde Vlad şi trei amici de-ai lui vorbesc la bere despre secesiune, despre Republica Banat, despre miticii cei corupţi. Uite, cînd vine vara, dacă treci prin Timişoara, mergem acolo şi garantez că o să-i auzi pe amici discutînd aceleaşi lucruri – pe ei sau pe alţii. Realitate, ficţiune… care-i una, care-i alta?

Mi-a rămas în minte ce spuneați în interviul cu Lavinia Bălulescu despre schimbările din viața dvs.: nașterea celor doi copii. Cum că, în noua configurație, sînteți „pămînt de flori“. Se poate aplica și pentru literatură/scriitori formula asta? Și, dacă da, în ce fel?

Eu aş zice că sînt alte tipuri de continuităţi. O carte de ficţiune, odată publicată, se cam desprinde de autor, care nu mai contează atît de mult. Sigur, există şi a existat dintotdeauna un interes pentru biografia scriitorului ascunsă în operă, fiindcă oamenilor le place să caute corespondenţe între ficţiune şi realitate (de asta şi profităm noi, scriitorii). Oare Niculae Moromete e Marin Preda copil? Şi Ilie Moromete e taică-său? Stephen Dedalus e James Joyce? Ce dezvăluie scriitorul în romanul cutare din tainele vieţii lui personale?

Îmi amintesc că, după ce a apărut Noapte bună, copii!, s-au iscat tot felul de discuţii legate de personajul care m ar „întruchipa“. De obicei s-a spus că aş fi Paul, scriitorul conformist rămas în Iaşi. Deşi, pe de altă parte, emigrasem şi eu în America, la fel ca Marius. Ca să nu mai zic cîte speculaţii s-au făcut asupra identităţii criticilor ieşeni de la revista (absolut imaginară) Gazeta culturală. În realitate însă, biografia nu contează aşa de mult: relaţia directă, imediată, este între carte şi cititori. După zece-douăzeci-patruzeci de ani, cînd – şi dacă – va mai citi cineva Noapte bună, copii!, crezi că o să mai caute corespondenţele din realitatea „reală“?

Poate că, în sensul ăsta, atunci cînd scriem, chiar sîntem pămînt de flori. Sau de buruieni.

Trecutul recent, recuperarea unei memorii istorice și sentimentale ar fi două dintre firele roșii ale romanului dvs. Lumile se schimbă și, odată cu ele, și viețile protagoniștilor romanului. Mai e comunismul o obsesie a literaturii române contemporane? Și vă întreb pentru că am senzația că sîntem ultimii depozitari ai acestei traume.

Da, sîntem ultimii. Sper să fim. E ca în blestemul acela chinezesc: să apuci să trăieşti în vremuri interesante. Noi am apucat vremuri interesante şi evident că pentru un scriitor comunismul românesc sau ce-a fost el e o sursă excelentă de inspiraţie. Dar pînă la urmă tot povestea general umană contează, felul în care se schimbă un om, cu aspiraţiile şi meschinăriile sale, cu vise, idealuri şi cedări, cu gesturi altruiste şi cruzime dezlănţuită. Creştem şi renunţăm la cei care am fost. Cedăm crezînd că ne maturizăm. Comunismul, ca şi colonialismul sau sclavagismul, nu e decît decorul violent în care i se desfăşoară viaţa. Iar societăţi opresive, care deformează individul, au tot fost şi or să mai fie. Ştii, pe vremuri circula un banc sec despre opoziţia dintre capitalism şi comunism, explicată de un activist mai îngust la minte: „Capitalismul înseamnă exploatarea omului de către om, pe cînd în comunism e exact invers“. Data viitoare o să fie invers.

Cred că noi scriem despre lumea de ieri şi de azi fiindcă pe asta o cunoaştem cel mai bine. Şi fiindcă ea merită cunoscută, nu fiindcă astfel s-ar evita ororile trecutului. Oamenii or să imagineze şi-or să pună în practică alte orori, despre care or să scrie alţii la vremea lor.

Pentru că Revoluția e un punct important al poveștii, ce făceați pe 22 decembrie? Cum erați, la ce vă gîndeați?

În 22 decembrie eram la mama, la cantonul CFR unde locuia pe atunci, undeva în cîmp. În seara de 17 decembrie am fost însă în Timişoara şi am colindat străzile, mai întîi singur, iar apoi împreună cu un coleg. Am mers cu coloanele de manifestanţi, ne-am pierdut pe nişte străzi, la un moment dat mi-a vîjîit un şir de trasoare pe deasupra capului, am dat peste o coloană de blindate care intrase în oraş… Am povestit seara aceea în Cartea roz a comunismului, coordonată de Horaţiu Decuble (în 2004, la Editura Versus). Dar în 22 decembrie eram acolo, la canton, ascultam muzica simfonică pe care o difuza obsesiv postul de radio central şi ştiam că se întîmplă ceva. Iar apoi s-a auzit vocea unui crainic care anunţa un comunicat important pentru ţară. Şi am fost aproape sigur că s-a terminat, că prinsesem căderea comunismului.

Scrieți de mînă, romanele dvs. au mai multe pagini decît ale altor scriitori, ați povestit că lucrați cu fișe de personaje, notițe. Cum arată „bucătăria“ cărților dvs., la propriu și la figurat?

Un haos ordonat, aşa arată. Cînd construiesc intriga, personajele, detaliile, îmi notez pe foi, pe zeci de foi, toate lucrurile care mi-ar putea folosi. Tai, corectez, rescriu, iar tai, fac liste cu personaje, amănunte despre locuri, elaborez cronologii cît mai precise – pe zile şi chiar pe ore –, ca să am senzaţia de control. Mai am şi pe computer zeci de fişiere cu informaţii, de la – ce să zic? – felul cum arătau mărcile germane sau dinarii iugoslavi pînă la reportaje despre anumite locuri sau evenimente. Şi-abia după aceea, cînd toată povestea mi s-a închegat în minte, încep să scriu romanul.

De obicei cam o treime din materialul adunat nu mai intră nici măcar aluziv în carte, dar îmi permite să mă mişc liber prin lumea aia. Asta e şi marea problemă a scrisului (dar şi farmecul lui): cum nu scrii niciodată acelaşi lucru, la fiecare carte te apuci să te documentezi, să cercetezi, să înveţi iarăşi ceva, ca şi cum ai face mereu ceva nou. De fapt, aşa şi e.

Ați tradus și ați redactat multe cărți. Care au fost surprizele ultimilor ani?

Surprize, adică nu cărţi bune, fiindcă din astea au fost destule: Cormac McCarthy, Philip Roth, Jack London – cu ei ştiam la ce să mă aştept. Aşa, la prima gîndire, o surpriză au fost pentru mine Jurnalele lui John Fowles, o carte tulburător de tristă, chiar tragică. Nu mă dau în vînt după ficţiunea lui Fowles, dar Jurnalele m-au cam zguduit.

Dintre cărţile redactate… aici e mai greu, au fost multe. Îmi vine însă în minte una mai recentă, Coajă de nucă a lui Ian McEwan, poate şi fiindcă a fost tradusă foarte fain, aşa că am savurat cartea chiar în timp ce o redactam.

Ce ați învățat de la autorii pe care i-ați tradus? Cum i-ați ales? Care au fost în-tîlnirile importante?

De obicei nu-mi aleg traducerile, mi le propun colegii mei de la Polirom. E drept că traducerea e altceva decît creaţia, dar cred că am învăţat cîte ceva la fiecare traducere. Orice lectură e o lecţie bună, dar la traduceri e mai mult de-atît: cînd cauţi cea mai potrivită formă românească a unei fraze, a unui adjectiv, chiar a unei intonaţii, înveţi instinctiv ceva.

La Hemingway, Roth sau McCarthy a fost ceva în plus. Nu pot să spun exact ce, dar a fost.

Ce v-ați dori să vă întrebe copiii dvs. dacă vă citesc cărțile?

„Tati, tu ai scris cărţile astea groase? De ce? Pot să le rod? Pot să rup coperta? Citeşte-mi şi mie. Sau nu, citeşte-i Marinei (lui Ştefan), eu mă duc să mă joc. Ai scris şi poveşti? Zi-mi o poveste. Asta cu Crăiasa zăpezilor tu ai scris-o, da? Şi Prinţul cel fericit? Şi Cenuşăreasa? Şi Ismail şi Turnavitu? Pe toate, da?“

E multă muzică în Disco Titanic. Ascultați ceva cînd scrieți? Încercați lucruri noi?

Cînd scriu, scriu în linişte: noaptea, în bucătărie, fără nimic care să mă distragă. Mă ascult pe mine – sună preţios, dar aşa e: îmi ascult mintea şi, cînd tace, mi o biciuiesc. Cu cafea şi nicotină.

Lucruri noi încerc în măsura în care vin peste mine. Nici nu trebuie să le caut, mă găsesc singure. Uneori mai cu întîrziere – cum a fost cu copiii –, dar mă găsesc negreşit.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Alina Radu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.