„Rău nu este ceea ce lipseşte, ci ceea ce în mod nepotrivit se adaugă“ – interviu cu Dan MOHANU

Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
„Rău nu este ceea ce lipseşte, ci ceea ce în mod nepotrivit se adaugă“ – interviu cu Dan MOHANU jpeg

A lucrat, cu echipa sa, la bisericile de la Humor, Arbore, Dobrovăţi, Rîmeţ, Episcopia Romanului, la biserica Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş, la biserica din Deal (Sighişoara), la cea a mî­năstirii Stavropoleos, iar de ani buni lucrează la biserica Doamnei. A salvat fresce de la Văcăreşti, iar acum coordonează conservarea și transpunerea lor pe un nou suport. În 1990, profesorul Dan Mohanu a determinat crearea secției de Conservare-Restaurare la Universitatea Naţională de Arte. Metodologia de conservare-restaurare a picturilor murale aprobată de Ministerul Culturii i se datorează în mare parte. E membru al unor organisme naţionale şi internaţionale de specialitate, printre care Societatea Franceză de Conservare.

Profesore Dan Mohanu, care sînt astăzi principiile și logica restaurării vechii picturi religioase?

Nedefinită îndeajuns, stîrnind confuzii şi nedumeriri, supusă oprobriului public sau, dimpotrivă, unor pripite elogii, restaurarea se află pe un teritoriu al controverselor. Un război continuu, surd, căruia i se datorează supravieţuirea sau dispariţia unui patrimoniu vast. Atmosfera domeniului este astăzi mai degrabă conflictuală şi încordată, decît echilibrată şi constructivă. „Principiile şi logica restaurării“ se izbesc de mentalitatea şi arhitectura precară a valorilor în care trăim. Cît de compatibilă este concepţia despre restituirea nealterată a patrimoniului, în autenticitatea sa, cu viziunea teologală asupra spaţiului iconografic şi a rostului acestuia? Cum se împacă discursul secularizant despre restaurarea operei de artă în viziunea lui Cesare Brandi, de pildă, cu aspiraţia neostoită a bisericii la reconstrucţie, fast şi integritate a imaginii?

Pînă la un punct, cele două viziuni asupra restaurării patrimoniului, cea seculară şi cea eclezială, merg împreună şi par a se sprijini pe aceleaşi principii şi aceleaşi practici: fie că se numeşte operă de artă, fie că este consacrată ca icoană, imaginea, privită în consistenţa sa materială, trebuie diagnosticată corect, substanţa ei trebuie conservată printr un tratament adecvat, bazat pe compatibilitatea şi reversibilitatea materialelor puse în operă, pe rezistenţa acestora la factorii distructivi.

De la un anumit moment al acestui parcurs, drumurile se despart. Patrimoniul fizic (lumea seculară) şi patrimoniul spiritual (eclezia) par a avea existenţe paralele, marcate de principii ireconciliabile privind păstrarea autenticităţii patrimoniului. Subiectul conflictului îl constituie, de fapt, problema lacunelor şi a integrităţii imaginii. Ceea ce pare atît de logic în teoria brandiană a restaurării, delimitată cu claritate de reconstituirile analoge sau imaginare ale lacunelor nereconstituibile din cîmpul imaginii, devine o problemă inacceptabilă în viziunea Bisericii: icoana trebuie să-şi redo­bîndească cu orice preţ integritatea. Ceea ce pentru profesionişti reprezintă o intervenţie situată în limitele impuse de respectul autenticităţii constituie pentru ortodoxia răsăriteană misiunea de reparare a discontinuităţilor şi mutilărilor imaginii provocate de lacune.

Ce atitudine au oamenii Bisericii faţă de tipul de conservare realizat de specialişti? Ce fel de restaurare practică restauratorii formaţi de Biserică?

Întrebarea sugerează că ar putea fi vorba de mai multe tipuri de conservare a patrimoniului eclezial şi că una dintre aceste modalităţi de a interveni asupra patrimoniului este asumată de specialiştii în domeniu. Nu cred că Biserica ar putea contesta vreodată, cel puţin formal, legitimitatea intervenţiei în spaţiul ei a unor restauratori competenţi. Problema este cine sînt, în accepţia Bisericii specialiştii. Din experienţa, mai cu seamă a deceniilor post-ceauşiste, restauratorii agreaţi sînt aceia care se află în orizontul aşteptărilor Bisericii, capabili să restituie imaginea iniţială a spaţiului eclezial. Sînt „specialişti“ înzestraţi cu abilităţile necesare pentru a crea iluzia unei posibile întoarceri la „cum a fost“, adăugînd acestei refaceri un plus de fast şi de confort contemporan. Un efort care stîrneşte deopotrivă entuziasmul clerului şi al credincioşilor. S-a creat astfel ideea falsă, favorizată de o legislaţie vagă şi inoperantă, că există o separare între restauratorii Bisericii şi cei ai lumii seculare. În domeniul picturilor murale, de pildă, vocaţia restauratorului se identifică cu cea a pictorului de biserici, avînd misiunea de a recurge la analogie şi la propria creativitate pentru a restitui pierderile, oricît de ample, ale discursului iconografic. Avem numeroase exemple de picturi murale denaturate sau de-a dreptul mutilate prin retuşuri sau repictări incisive. O călătorie la bisericile ţărăneşti din sudul ţării, de pildă, îţi oferă un cortegiu dezolant de astfel de iniţiative, în care „restaurarea“ îmbracă cele mai scandaloase şi mai surprinzătoare forme de încălcare a principiului autenticităţii.

De fapt, scandalul porneşte din momentul aşa-numitei „prezentări estetice“ a imaginii, din faza tratamentului lacunelor apărute în cîmpul pictural. Este partea cea mai aşteptată, operaţiunea-cheie care califică sau descalifică o restaurare, oricît de eficientă şi de amplă ar fi fost partea premergătoare de conservare, de tratament, adeseori neobservabil, al structurii materiale a operei, în complexa ei stratigrafie, de la suport la stratul pictural. Actul final, miza cea mare, fără de care, în ochii publicului şi ai Bisericii, o restaurare nu poate fi încheiată, este operaţiunea de reintegrare a lacunelor. Aici, toată evaluarea critică a ceea ce este integrabil şi a ceea ce nu este, a modului în care „textul“ fragmentat al unei opere, văzută în unicitatea ei, irepetabilă, poate fi reconstituit sau nu, se află într-un impas. Orice argument, cum ar fi faptul că retuşurile incisive sau reconstituirile abuzive, fanteziste sau analoge distrug autenticitatea imaginii, că prin restaurarea modernă opera, deşi ireversibil fragmentată, continuă să îşi transmită mesajul prin fiecare din fragmentele sale, este respins în faţa soluţiei finale unice: restituirea cu orice preţ a imaginii în integralitatea ei. Mă gîndesc cum ar suporta Pantocratorul lui Rubliov, cu minunatul său chip prelung şi astral, păstrat fragmentar, o reîntregire drastică şi o eventuală repoleire a aureolei? S-ar ajunge la o catastrofă patrimonială exprimată foarte bine de sentinţa brandiană: „Rău nu este ceea ce lipseşte, ci ceea ce în mod nepotrivit se adaugă“.

Sînteţi o autoritate în materie de conservare-restaurare, dar şi pictor. Care e raportul între conservare şi expresie personală?

Fac parte din echipa de restauratori formată în anii ’70 ai secolului trecut de profesorul Vasile Drăguţ, pe vremea cînd conducea Direcţia Monumentelor Istorice. Proveneam cu toţii din Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, dintr un mediu eminamente artistic. Restaurarea picturilor din bisericile noastre devenea una din misiunile unei instituţii pluridisciplinare, în care se aflau laolaltă arhitecţi, arheologi, istorici de artă, ingineri structurişti, chimişti, restauratori de pictură, ieşind astfel de sub incidenţa Comisiei de Pictură Bisericească. Ulterior, autoritatea Direcţiei Monumentelor avea să se manifeste prin instituirea unei atestări a restauratorilor, confirmată deopotrivă de Ministerul Culturii şi de Patriarhie, cu obligativitatea adoptării aceloraşi principii metodologice. Întocmai ca pe vremea lui Brandi, se dorea scoaterea restaurării patrimoniului de sub riscul unor intervenţii empirice, practicate de o categorie de pictori, pittori falliti, fără o pregătire specială în domeniul conservării-restaurării.

Ceea ce la început mi-a apărut ca o convertire firească a muncii mele de pictor într-un fel de act devoţional dedicat lucrărilor zugravilor medievali s-a dovedit mai tîrziu a fi un fel de complementaritate în care trebuie păstrată cu vigilenţă independenţa domeniilor.

În ceea ce mă priveşte, am încercat să împart, mai mult sau mai puţin chibzuit, timpul ce mi-a fost dat, trăind, fluctuant, între bucuria de a putea atinge şi restitui un patrimoniu iconografic valoros şi frustrarea de a zăbovi din ce în ce mai puţin în atelierul meu de pictor. Între cele două ipostaze s-a aflat poate cea mai importantă parte a parcursului meu, aceea de profesor dedicat unei şcoli de restaurare în care am sperat şi am crezut mult. Sînt astăzi departe de visul iniţial, de la începutul anilor ’90, cînd, pentru o singură zi, proaspăta noastră catedră, ce aspira la o facultate, ramificată în toate direcţiile patrimoniului, a primit superba clădire din strada Griviţei 2-2a. A doua zi a trebuit să ne retragem cuminţi şi fără perspectivă în „Cazarma“ noastră din Griviţei 28.

V-aţi aflat faţă în faţă, foarte de aproape, cu atîta pictură răsăriteană veche și sînteţi, totodată, un om angajat în credinţă. Cum se îmbină experienţa specialistului și experienţa credinţei?

Nu există, în ceea ce mă priveşte, o ruptură între rigoarea pozitivă a restauratorului şi experienţa credinţei. Este mai degrabă o continuitate în care credinţa dă sens şi vitalitate lucrului mîinilor mele. A putea privi îndeaproape „epiderma“ murală a vechilor biserici, a o examina în cele mai favorabile lumini, a accede la cele mai mici şi mai nebănuite detalii ale structurii materiale a imaginii, a putea reface întregul parcurs al icoanei, de la pregătirea suportului la ultimele accente luminoase ale chipurilor, a însemnat un parcurs al cunoaşterii ce defineşte existenţa mea în interiorul Bisericii. O existenţă care sporeşte în iubire pe măsură ce cunoşti întreaga „anatomie“ a spațiului eclezial, cu frumuseţile şi suferinţele sale.

a consemnat Anca MANOLESCU

Foto: flickr

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.