Piatra şi mîna

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Piatra şi mîna jpeg

Acum aproape două decade, pentru un mic serviciu pe care-l făcusem unei edituri, mi s-a propus ca recompensă o vizită în grota de la Lascaux şi astfel, pe 10 septembrie, în timp ce vizitatorii se îmbulzeau la intrarea în ceea ce era copia grotei, patru persoane, la o sută de metri mai sus, aşteptau să intre în originalul ei. Grupul nostru minuscul avansa însoţit de un ghid atent în acest loc unic, în noaptea începuturilor. Mă uimea ceea ce nici o fotografie nu poate restitui, ci doar prezenţa acolo o poate revela: relaţia între relieful stîncii şi corpurile animalelor care integrează denivelările pietrei într-o relaţie de fuziune absolută. Ca şi cum stînca şi pictura se îngemănează organic, îmbrăţișare între piatră şi mînă ce par organic, indefectibil asociate. Omul s-a logodit cu grota. Şi cu cîtă fluiditate se desenau pe pereţii grotei animalele, de talii diverse, care cînd erau expuse frontal, cînd ascunse în cotloane pe care obstinat le-am explorat! Din motive de oxigenare provenind de la respiraţia noastră, vizita nu a durat decît douăzeci de minute. O amintire definitivă. Seara, cu soţia mea, ne-a fost imposibil să ne reluăm drumul spre Paris şi, împreună, am rămas în apropierea grotei pe care, astfel, nu o părăseam.

Cîţiva ani mai tîrziu, m-a fascinat descoperirea grotei de la Chauvet, grota submarină căreia Wim Wenders i-a consacrat un film în 3D. Înarmat cu ochelarii necesari, am pătruns într-un univers acvatic şi în mişcare, călătorind în ceea ce mi se părea a fi uterul lumii. Pe pereţii inaccesibili se desenau forme şi animale, reflectate în lichidul amiotic. Grota de la Lascaux era „uscată“, cea de la Chauvet – „umedă“, grote opuse ca grădinile japoneze de la Kyoto.

Îndelung am visat să vizitez, în Spania, grota de la Altamira. N-am reuşit. Acum, într-o expoziţie de la Beaubourg despre „Preistorie şi artă“, am rămas imobil în faţa unui tablou ce restituia universul celei de a treia grote şi i-am aflat istoria. Ea a fost descoperită în 1879 de un localnic şi de fiica sa de 7 ani. Pentru a o face cunoscută, el i-a solicitat unui pictor local să copieze ansamblul, dar diverşi specialişti vor contesta autenticitatea imaginilor, spunînd că, de fapt, pictorul le-ar fi realizat el însuşi pe plafonul grotei. Acesta, complet mut, nu se va putea apăra și nici justifica, ceea ce a întreţinut îndoiala. Şi abia în 1902 un arheolog sceptic semna celebra sa Mea culpa care autentifica definitiv picturile de la Altamira. Istoria lor pare a fi o nuvelă de Borges.

Expoziţia „Preistoria şi arta“, derutantă, dar prost mediatizată, intrigă. Ea porneşte de la un prealabil istoric: arta modernă şi arheologia preistoriei debutează în comun în jurul anilor 1870. Coincidenţa e puţin elocventă, cu atît mai mult cu cît cele două domenii rămîn flagrant îndepărtate şi asocierile avansate par deseori aleatorii, modest convingătoare. Dar cînd ele se produc, impactul le e revelator. Ca în faţa unui tablou extraordinar al lui Paul Cézanne cu Montagne Sainte Victoire alături de care este expus caietul cu note al pictorului, însoțit de schiţele unui arheolog prieten care îi indica stratificarea Muntelui… dialog între un pictor în căutare de „durată“, refractar „clipei“ impresioniste, şi un cercetător ce explorează memoria solului. Lui Cézanne i se alătură cîteva lucrări semnate de acest pictor straniu, Odilon Redon, un marginal de geniu. El introduce apariţii enigmatice explicit inspirate de cultul epocii pentru peşteri – Ieşirea din grotă se intitulează una dintre ele – sau o apariţie fantomatică e desemnată cu un titlu cum nu se poate mai explicit: „Omul apăru, interogînd solul de unde el iese şi care îl atrage, pentru a-şi deschide apoi o cale către sumbre iluminări“ (1863). Opere „fantastice“, cărora le succed tablouri semnate sau de Otto Dix, sau de un pictor rus, practicant a ceea ce s-a numit „artă brută“, Eugen Gabritchewski. La ambii, ca şi mai tîrziu la Max Ernst, sub influenţa surprinzătoarelor descoperiri arheologice, lumea e populată de animale stranii, o lume între reconstituire şi imaginaţie. O lume unde irealul predomină, dar pornind de la presupuneri ipotetice ale unui real animalier dispărut. Conjuncţie de contrarii.

Relaţia cu „preistoria“ se exprimă cel mai convingător prin raportul cu piatra, unde descoperim urma gesturilor primordiale ce s-au confruntat cu materia. Cîtă similaritate între o piatră cu zgîrieturi în diagonală, dispuse, se pare, după o ordine rămasă secretă, şi cîteva pietre de pe plajele Sudului tăiate de Picasso în acelaşi spirit: absoluta lor comunitate de spirit surprinde. Materia, materia serveşte ca termen de comunicare. Şi, de aceea, o lucrare de Picasso pare născută direct din imaginarul „preistoric“: Minotaur rănit! Ca şi o alta semnată de Dubuffet – Mesa pămîntului –, suprafaţă aridă brăzdată de ridurile timpului. Li se pot adăuga statuile lui Brassaï, adevărate totemuri primitive, sau ale lui Louise Bourgeois: un univers al începuturilor. Piatra, din plin, o atestă. Mai puţin la Hans Arp, ale cărui relaţii cu „preistoria“ par ipotetice, iar la Giacometti ele devin poetice cînd artistul sculptează marmura cu discreţie pentru o lucrare total diferită de obişnuitele lui siluete: Mîngîierea se cheamă ea. Sau la Richard Long, care reuneşte bucăţi de piatră propunînd un impresionant Cerc al şarpelui. Piatra, mereu ea!

În expoziţie se multiplică statuile de femeie reunite, eronat, sub termenul de Venus, însoţit de calificative diverse. Dincolo de raportul lor cu fecunditatea primordială, privindu-le intuiesc un raport mai complex între sexe decît cel agresiv acuzat azi: bărbatul, absent, sculptează corpul partenerei astfel imortalizate. El construieşte o imagine şi se uită pe el însuşi. O exaltare „preistorică“ a femeii şi nicidecum o exploatare. A femeii generatoare de viaţă!

Pe pereţii grotelor au fost depuse urme de mîini, ca un semn identitar sau ca o semnătură anonimă. Mîini de bărbat, putem presupune, mîini ce atestă o prezenţă individuală, o implicare personală. Pornind de la această prezenţă, numeroşi artişti moderni au introdus motivul mîinii ca semn al prezenței, de la Kandinski la Larionov sau Long, care propune chiar o lucrare integral plasată sub autoritatea mîinii. Aceasta mi-a evocat o lucrare a lui Mircea Cantor consacrată „frontierelor corpului“, căci azi, în lume, la punctul de graniţă deseori vi se cere să depuneţi amprentele digitale pentru identificare. De la preistorie la prezent se desenează o neaşteptată circularitate. Dincolo de scris, amprenta ca probă de identificare.

La capătul expoziţiei se acumulează obiecte şi imagini ale „preistoriei“ planetar promovate de superproducţii şi jocuri de copii, dinozauri agăţaţi pe sîrme sau secvențe de filme care sînt la originea unei revalorizări fantasmatice a „originilor“. Privindu-le, m-am întristat, căci am fost afectat de această degenerare colectivă a unui univers pur şi îndepărtat.

„Preistoria“ nu lasă în urma ei ruine… Subterană, ea se prezintă ca un tezaur enigmatic şi secret. Ea nu evocă construcţii abandonate, ci doar oameni confruntaţi cu dificultatea începuturilor. „Preistoria“ ne invită a-i descoperi şi interpreta urmele ca atîţia artişti care i-au resimţit puterea. Lascaux m-a impresionat mai mult decît Capela Sixtină. Şi doar, la Milano, Cina lui Leonardo, ameninţată şi ea de dispariţie ca frescele parietale, mi-a mai produs o emoţie asemănătoare.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Iisușii mei (Editura Nemira, 2018) și Pagini alese (Editura Nemira, 2018).

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.