Pianul solo e un animal foarte ciudat <p>- interviu cu Lucian BAN -

Publicat în Dilema Veche nr. 249 din 25 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am locuit în multe părţi ale New York-ului, în Queens, în Manhattan, acum stau în Brooklyn, care e un bastion al culturii de avangardă. Apartamentul e foarte aproape de Brooklyn Academy of Music, o zonă foarte interesantă, sînt foarte mulţi muzicieni şi artişti acolo. Cînt în majoritatea locurilor în care se cîntă la New York; de la scene de prestigiu pînă la cluburi mai mici, low-key, cum le numesc americanii, dar care sînt foarte creative. Într-un articol apărut în New York Times acum ceva vreme, autorul spunea că dacă vrei să simţi adevăratul puls de azi al jazzului nu trebuie să te duci în Blue Note sau în Village Vanguard, ci în alte cluburi, mai prăfoase, cum sînt Barbes, Cornelia Street Café sau Jazz Gallery. În momentul acesta, Brooklyn tinde să devină foarte la modă, mai ales pentru artişti. Încet-încet, preţurile foarte mari ale chiriilor au împins lumea boemă afară din Manhattan, iar Brooklyn a devenit un debuşeu artistic extrem de bine conturat. De exemplu, în urmă cu şapte-opt ani, cele mai faimoase galerii de artă se concentrau în Chelsea, Manhattan. Acum, polul acesta s-a mutat în Williamsburg, Brooklyn, unde fabrici vechi şi clădiri abandonate au fost renovate şi transformate în locuinţe cochete şi galerii de artă luxoase care atrag agenţi mari din întreaga lume. Au apărut magazine de muzică, cluburi, galerii, s-a continuat mişcarea de dospire artistică începută în anii ’60 în Soho, continuată apoi în East Village şi împinsă acum, odată cu această migraţie dictată de interese financiare, dincolo de rîu, în Brooklyn. Cît despre prietenii mei de acolo, mare lucru nu ar fi de spus, 90% dintre ei sînt muzicieni. De toate felurile şi de toate vîrstele, chiar dacă cei mai mulţi dintre cei cu care am lucrat sînt mai în vîrstă decît mine. Am avut această tendinţă, instinctuală, de a lucra cu muzicieni foarte valoroşi, mi-am dorit să învăţ mult şi să cresc repede, ca nivel artistic. Cum traversaţi recesiunea; de unde vă vin banii? O mare parte a veniturilor mele vine acum din Europa. Pentru că în America, în general, şi în New York în special, recesiunea economică e un fenomen real pentru toată lumea, nu e un concept abstract ori ceva resimţit doar de corporaţii. Dovada elocventă e faptul că anul acesta s-au închis mai multe cluburi legendare de jazz, printre care Tonic şi Knitting Factory. Mecanismul e simplu: pe vreme de recesiune lumea nu mai merge în cluburi şi restaurante, proprietarii nu mai pot suporta chiriile mari, muzicienii nu mai vin fiindcă nu pot fi plătiţi. Se ajunge la un blocaj financiar care duce, în multe cazuri, la închiderea cluburilor de jazz sau transformarea acestora în localuri cu alte destinaţii. Există şi situaţii fericite, cum e cazul muzicianului John Zorn, fost acţionar la Tonic, care s-a încăpăţînat şi a deschis un alt club, The Stone, care operează altfel decît toate celelalte: e deschis doar două ore pe seară, nu vinde băuturi alcoolice, iar banii încasaţi pe bilete merg în totalitate la muzicienii care concertează. E un proiect dedicat muzicienilor, mai ales celor de avangardă, care funcţionează pe bază curatorială; în fiecare lună e un anumit muzician care e curator al programul susţinut financiar de Zorn. Viaţa muzicienilor nu este liniară; există perioade în care ai oferte substanţiale, care alternează cu perioade mai slabe. Din fericire, aceste perioade mai slabe financiar pot fi foarte creative. Poţi să ai un turneu sau să lucrezi la un album sau să faci alte proiecte. Eu mai fac şi altceva: scriu muzică de teatru, de film, de dans. În anumite perioade susţin workshop-uri sau am studenţi particulari. Aveţi o relaţie foarte apropiată cu teatrul; cum merge? Am scris muzică de teatru încă din România, şi am continuat şi la New York unde am avut şansa să lucrez cu celebrul regizor şi teoretician Richard Schechener. Muzica originală pentru Philosopher Fox a fost nominalizată în 2006 pentru prestigiosul Innovative Theatre Award. În această vară am început să scriu, în România, muzica pentru un spectacol de teatru, Macbeth, dar, din păcate, teatrul la care lucram, cel din Tîrgovişte, a fost desfiinţat, dacă poţi să-ţi închipui, de oficialii oraşului! Faptul că fac şi altceva îmi balansează capacitatea de a trăi ca freelancer. The Romanian-American Jazz Suite Aţi cunoscut muzicieni români în America, şi dacă da, cum aţi relaţionat? Nu prea sînt muzicieni români de jazz în America. Poate unul sau doi, pe care eu îi ştiu, şi mă refer doar la cei de jazz. Cei mai mulţi s-au reorientat spre muzica clasică, unde poţi percuta mai uşor piaţa americană, or, eu nu mă prea intersectez cu această lume. Aţi perceput vreodată, printre muzicienii de jazz din România, vreo notă de invidie pentru succesul dvs.? Nu, niciodată! În primul rînd, nu sînt foarte mulţi muzicieni de jazz în România. Apoi, cred că se bate prea multă monedă pe aceste lucruri. Am o relaţie foarte bună cu toţi, de la Garbis Dedeian şi Mircea Tiberian şi pînă la cei mai valoroşi tineri, care sînt foarte deschişi: chitaristul George Dimitriu, saxofonistul Cătălin Milea, chitaristul Sorin Romanescu sau contrabasistul Arthur Balogh. Mulţi dintre ei au plecat la şcoli din străinătate şi au progresat enorm. Va fi foarte greu pentru cei care au rămas acasă să ţină pasul cu ei. Concluzionînd, nu, nu am simţit invidie printre muzicienii de acasă, şi nici nu am stat să plec urechea la bîrfe. Îmi pare rău doar de faptul că nu sînt mai uniţi, mai organizaţi, să formeze o mişcare care să creeze oportunităţi. Bineînţeles, împreună cu promoterii, oficialităţile şi cu publicul. Povestiţi-mi despre proiectele cu muzicienii americani şi despre albumele scoase în America. Într-adevăr, discurile sînt documentele carierei unui muzician şi sînt cu atît mai importante pentru un muzician de jazz fiindcă fiecare fixează un anumit moment din evoluţia sa ca artist. Am scos două albume în ţară, la casa Green Records, sub titulatura Jazz Unit, un CD live (primul album de jazz live din România) şi un album de studio, care a şi fost cel mai bun album de jazz al anului în 1999. Apoi am plecat la New York, iar primul disc editat peste Ocean a venit în 2002, Somethin’ Holy, un duet cu saxofonistul Alex Harding. Duetul este o formulă destul de neobişnuită, chiar şi în State, mai ales pentru un album de debut, dar eu am avut mereu o apetenţă deosebită pentru această formulă. A urmat Premonition, în formulă de cvintet, cîteva luni mai tîrziu, în care apare şi contrabasistul Chris Dahlgren care a lucrat mult cu Anthony Braxton. În 2005 am participat ca pianist pe albumul The Calling, al cvintetului lui Alex Harding, pe care am cîntat alături de unul dintre cei mai mari baterişti contemporani, Nasheet Waits. Tot în 2005, Jazzaway Records a editat ceea ce consider cel mai bun album al meu de pînpă acum, Playground, cu cvartetul Asymmetry, din care făceau parte Jorge Sylvester la saxofon, basistul Brad Jones şi bateristul Derek Phillips. Un an mai tîrziu, a apărut la CIMP Records albumul unui proiect foarte drag mie, Tuba Project, în care am avut onoarea să cînt alături de unul dintre cei mai mari tubişti de jazz ai lumii, Bob Stewart. Care este povestea albumului The Romanian-American Jazz Suite? Acest disc are o istorie lungă. În anul 2004, am venit la Bucureşti împreună cu saxofonistul sopran Sam Newsome, printr-o bursă a unei fundaţii americane, pentru a demara un proiect bazat pe muzică românească. Am scris atunci cîteva schiţe, după care am revenit doi ani mai tîrziu, printr-o altă bursă, oferită de Chamber Music of America, pentru a dezvolta proiectul, care are la bază o culegere de colinde a lui Iosif Herţea. Angajamentul includea şi un concert la întoarcerea din România, ocazie cu care cei de la Institutul Cultural Român de la New York au fost entuziasmaţi de rezultat, ceea ce spune mult şi despre schimbările în bine ale celor de la ICR. Recunosc că eu nu am călcat în acea clădire timp de opt ani de zile, fiindcă erau deplorabile echipele care lucrau acolo înainte. Imediat după acel concert, Corina Şuteu şi Oana Radu s-au implicat direct în proiect şi ICR a sponsorizat cîteva concerte şi workshop-uri la diverse universităţi din New York, o experienţă care ne-a revelat cît de bine reacţionează tinerii americani la muzica tradiţională românească re-orchestrată pe jazz. Succesul a fost atît de mare, încît s-a dorit imediat ca acest experiment să fie transpus pe disc sub forma unui album, cu sprijinul financiar al ICR. Astfel, în iulie 2008, albumul a fost lansat în America şi a avut, incredibil, cronici mai elogioase decît toate celelalte albume ale mele, care sînt mult mai hardcore jazz decît acesta. Cum a fost în turneul american? Am fost în turneu în cinci cluburi, cam jumătate din circuitul de elită american. Am lansat discul la New York, la Jazz Standard, am mers apoi la celebrul Yoshi’s din San Francisco, după care am ajuns pe scena de la Jazz Bakery, din Los Angeles, clubul în care înregistrează live muzicieni ca Charlie Haden sau Brad Mehldau. Ultimul concert din turneul american a avut loc la Regatta Bar Jazz, din Boston, aflat în imediata vecinătate a celebrelor Harvard University şi Berkeley School of Music. Turneul a primit cronici elogioase în publicaţii legendare precum Los Angeles Times sau Jazz Times, ceea ce ne-a convins să facem şi un turneu european, sponsorizat tot de ICR şi produs de Tsahara Production din Olanda, care a debutat cu lansarea de ArCuB, la Bucureşti, pe 19 octombrie, cuprinzînd apoi concerte în Estonia, Belgia, Olanda, Austria, Polonia, Cehia şi Franţa. Albumele dvs. nu se găsesc acum în România. Se va remedia această situaţie? Într-adevăr, asta a fost o mare problemă, sper că se va rezolva în curînd. Îmi părea foarte rău, ca român, că albumele mele se găsesc peste tot în Europa, în America, chiar şi în Japonia, dar în România nu. În curînd se va rezolva şi asta, am discutat deja cu cei de la "Cărtureşti", ei vor fi distribuitorii mei oficiali. I-am pus în legătură cu casele de discuri, rămîne să stabilească între ei detaliile tehnice. O întrebare-clişeu, dar care are indiscutabil farmecul ei: enumeraţi-mi trei discuri de referinţă pentru dvs. ale unor pianişti. Thelonious Monk Trio din 1956, cu Oscar Pettiford şi Art Blakey, apoi Paul Bley, oricare dintre Open to Love (nr. 1972) sau Alone Again (nr. 1974), şi Andrew Hill solo. Desigur, există şi alţi pianişti peste care nu pot trece cu vederea, cum sînt Keith Jarrett, Herbie Hancock, Randy Weston sau Abdullah Ibrahim. Pe cînd un disc de pian solo? Ohoo, îmi stă în cap de mult acest proiect, dar pianul solo e o chestie aparte, e un animal foarte ciudat. Am cîntat solo, mult. Cel mai important e să găsesc un pian care-mi place... De fapt, ştiu un pian care-mi place, e cel de la studioul Systems Two, din Brooklyn, care e un instrument faimos. Este pianul de la Carnegie Hall, pe care a cîntat odinioară Glen Gould. Cei de la Carnegie au făcut o greşeală de management la un moment dat şi l-au vîndut, iar de atunci tot încearcă să-l răscumpere, dar fără succes. Deocamdată sînt ocupat cu acest album proaspăt, care e prima mea re-vizitare a muzicii româneşti. Apoi vreau să înregistrez materialul cu Elevation Quartet, care e unul dintre cele mai puternice proiecte ale mele. Dar va veni vremea şi pentru discul solo. a consemnat Cătălin TOADER

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.