„Oamenii sînt dispuşi să plătească pentru calitate“ - dialog cu Vlad PETREANU

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
„Oamenii sînt dispuşi să plătească pentru calitate“   dialog cu Vlad PETREANU jpeg

Face presă de multă vreme și a trecut prin toate – de la reportaje foarte bune în presa scrisă la știri și emisiuni TV. Acum lucrează la Europa FM. Are și blog (www.petreanu.ro). Vlad Petreanu este nu doar un excelent jurnalist, dar și un om preocupat de soarta profesiei sale și de viitorul presei.

Ați scris de curînd pe blog despre documentarul Dezastrul din Colectiv și ați consemnat acolo declarația unui pompier: „Înăuntru nu mai era nimeni viu, dar telefoanele continuau să funcţioneze. Le am adunat şi le-am pus într-o grămăjoară, undeva afară. Sunau întruna şi pe toate ecranele erau numai două nume: tata sau mama“. Mi se pare o scenă tulburătoare. Nu cumva asta face toți banii în meseria de jurnalist sau de om de televiziune? Să ajungi să consemnezi astfel de momente dramatice?

Meseria de jurnalist redevine ceea ce poate că a fost de la origini: e despre poveste. Este o meserie care atrage în primul rînd povestitorii și oamenii care vor să împărtășească publicului ceva care ne mișcă pe toți, ne emoționează. Din acest punct de vedere, acel moment din filmul Dezastrul din Colectiv justifică o bună parte din această meserie. Criticii ei vor spune: „Sînteți niște hiene, vă duceți după lucruri tragice.“ Nu. De fapt meseria asta este despre a împărtăși povești care emoționează, care ajută oamenii să ia decizii pe baza unor relatări. Iar momentul respectiv din film este foarte puternic. E un căpitan de pompieri care a ajuns printre primii la Colectiv, are mai multe intervenții în film. Ceea ce nu apare în film sînt momentele cînd nu a mai putut să continue. Sînt mai mulți supraviețuitori care nu au putut să-și spună povestea. Și acesta este unul dintre lucrurile care definesc meseria: momentul post-traumatic. Din cînd în cînd, apar astfel de povești care lasă o amprentă asupra jurnalistului.

Dar apare și dilema jurnalistului: ce spui și ce nu spui, ce imagini transmiți, unde te oprești și după ce reguli...

Depinde foarte mult de educație și depinde de normele breslei și ale societății. Pînă undeva poți merge în presa anglo-saxonă, pînă altundeva în cea de sorginte latină, în Balcani sînt alte limite... Am impresia că noi încălcăm multe dintre aceste granițe. Cu foarte mulți ani în urmă, cînd candidam la o bursă pentru BBC Londra, erau niște greve ale foamei la TVR și un lider sindical faimos, dl Iuga, care era permanent în greva foamei. Un producător de la BBC cu care dădeam testul pentru obținerea bursei mi-a pus următoarea întrebare: „Să presupunem că faceți un interviu cu dl Iuga, care se află în a patruzecea zi de grevă a foamei, și moare în fața camerei. Ce faceți, difuzați sau nu scena respectivă?“ Am spus: „Da, cum să nu“... Și instantaneu am adăugat: „Nu, cum să dau un om care moare?“ Mi-am dat seama că dădusem două răspunsuri contradictorii, m-am oprit și am zis: „Sincer, nu știu ce să fac“. Producătorul BBC mi-a spus: „Faceți ce vă spune stomacul“. Este cel mai corect și adevărat răspuns pe care l am primit despre momentele de cumpănă de acest gen: dacă stomacul îți spune că scena nu poate fi privită, mai bine nu o difuzezi. Dar, desigur, regulile sînt făcute și pentru a fi încălcate. Numai că trebuie să știi de ce le încalci. De ce încalci o regulă care îți spune „nu te duce într-o zonă în care riști să provoci o revoltă aproape fizică a publicului“? Trebuie să ai o motivație pentru asta, trebuie s-o faci pentru un scop. Asta este, pînă la urmă, o decizie a redacției.

S-ar părea însă că noi stăm prost cu reglementările. Au fost multe încercări de a reglementa breasla jurnalistică, fără prea mare succes...

Cred că Legea audiovizualului și Codul în audiovizual sînt absolut suficiente. CNA ar trebui să fie o instituție suficientă care să regleze derapajele din audiovizual. Că nu-și face treaba sau o face cu înclinație politică – asta este o cu totul altă discuție. În privința presei tipărite nu există asemenea reglementări, dar ar trebui să existe o cultură a breslei: ce lucruri poți să faci și ce lucruri nu poți să faci. Iar dacă le faci, riști să fii exclus din breaslă. Asta se întîmplă în societățile mature: cînd încalci normele sociale într-o comunitate, sancţiunea comunității respective este excluderea. Iar pentru o ființă cu comportament gregar cum e omul, excluderea din comunitate este o sancțiune foarte importantă. Or, la noi, această sancțiune nu există: poți să comiți orice măgărie în presa din România – se va găsi întotdeauna cineva care să te angajeze, o redacție unde să îți găsești culcuș și să-i înveți și pe alții cum se fac măgăriile. Asta este adevărata problemă, pe care nu o poate rezolva nici un fel de lege și nici un fel de reglementare. Totul vine din respectul față de public. Sînt redacții care își respectă publicul și redacții care își disprețuiesc profund publicul. Eu am norocul acum să lucrez la Europa FM, într-o organizație care își respectă profund publicul. Venind din lumea televiziunii, a fost o surpriză pentru mine: nu mai văzusem tipul acesta de respect față de public de multă vreme. Dacă drive-ul redacției este să dai tot timpul titluri mincinoase, să faci clickbating, să păcălești lumea, asta nu înseamnă respect față de public.

Dar scopul scuză mijloacele... Mulți fac asta cu seninătate, justificînd cu goana după audiență.

Da, multă lume fură. Fur și eu? Aici e sindromul casei cu ferestre sparte: dacă toată lumea a aruncat cu pietre, hai să mă distrez și eu. Pînă la urmă e o decizie care se ia în funcție de educație.

Dar poate e și consecința unui fenomen mai larg – adaptarea la noile tehnologii. Peste tot au dispărut ziare prestigioase, presa se mută online și există un fel de panică: oamenii nu știu ce să mai facă pentru a-și păstra publicul...

Eu cred că în viitor se vor vinde două lucruri: reputația și exact contrariul ei (nu știu care este cuvîntul pentru lipsa de reputație). Reputația se va vinde tocmai în virtutea faptului că va deveni rară: redacțiile care vor avea capacitatea să reziste și să-și mențină reputația vor continua să vîndă. E o luptă pe termen, în care e imposibil să nu înregistrezi din cînd în cînd cîte-o înfrîngere și e multă muncă pentru a recîștiga reputația pierdută. Există niște modele în privința îmbinării tiparului, care este într-un reflux teribil, cu mediul online. Sînt două exemple foarte interesante: New York Times și Financial Times, două publicații de o reputație extraordinară, care au aplicat tarife la intrarea pe site. La New York Times funcționează, la Financial Times nu. E o deosebire de abordare. New York Times are următorul principiu: dacă ai ajuns la noi pe site și vrei neapărat să citești, poți citi și fără să dai bani; dar dacă vrei să ne dai și bani, noi apreciem asta. Financial Times are o atitudine complet diferită: nu poți citi nimic aici decît dacă plătești înainte. Mai e un exemplu despre cum se pot obține finanțări: nu vine din presă, ci din entertainment. Este cazul unui stand-up comedian, Louis C.K., care și-a pus un show întreg online și a cerut oamenilor 5 dolari, fixîndu-și ținta de a strînge 100.000 de dolari pentru a produce un nou spectacol. A obținut suma în mai puțin de o lună, pentru că oamenii au avut încredere. Acest gen de finanțare va salva, probabil, o parte a presei: oferi conținut de calitate și inviți oamenii să recunoască calitatea. Oamenii sînt dispuși să plătească pentru calitate. De cealaltă parte, va rămîne turma celor care sînt preocupați să jefuiască publicul de timp: cu titluri false, clickbating, scenarii, teorii ale conspirației, leacuri minune, cum să te vindeci de cancer dacă rozi copaci și așa mai departe. Va exista întotdeauna un public pentru asta.

Meseria de jurnalist și-a pierdut din credibilitate – nu numai la noi, ci și în alte părți, în SUA sau în Germania... Jurnaliștii sînt mai degrabă antipatizați. Mai e nevoie de această meserie?

Eu cred că este nevoie. S-a vorbit mult timp despre „jurnalismul cetățenesc“, în sensul că oricine poate deveni „jurnalist“ dacă observă ceva și pune pe Twitter sau pe Facebook. Dar jurnalismul nu poate fi cetățenesc, așa cum nu există stomatologi-cetățeni sau chirurgi-cetățeni. Nu știu exact de ce scade încrederea în presa din Germania, din Franța ori din alte țări. Pot să presupun că oamenii simt că au acces la informație mult mai ușor și nu mai au nevoie de jurnaliști pentru a obține informația. Jurnalismul e și lent, pe deasupra: dacă vrei să faci treabă serioasă, trebuie să verifici informația, să dai telefoane, vii ultimul în toată afacerea asta, cînd deja s a pus totul pe Facebook. Sigur că acolo informația nu e pusă în context, nu e explicată, dar nu contează. Probabil că asta face parte dintr un context global. La noi, jurnaliștii au intrat în trena politicului, care are o rată de respingere și de dispreț îngrozitoare. 9 din 10 români disprețuiesc profund partidele și Parlamentul. Majoritatea jurnaliștilor s-au asociat diferitelor curente politice în România ultimilor ani. Și atunci, cred că o bună parte din scăderea încrederii în jurnaliști este cauzată de faptul că ei sînt propagandiști, nu mai sînt jurnaliști. Și atunci „se bucură“ de același tratament pe care îl au politicienii. Și apoi, nici nu există o foarte veche și mare tradiție în presa românească. Au fost 50 de ani de pauză neagră și de propagandă. Și ce știe tot românul despre presa din interbelic? „Șantajul și etajul“, asta știe. Așa că azi mai există puțin reportaj, există cel puțin un canal de televiziune onorabil, care se străduiește să mențină linia de plutire. E un fenomen interesant cu radioul. E un mediu foarte interesant. Radioul presupune sinceritate mai mult decît televiziunea. În televiziune poți să minți. Dacă eu și dumneavoastră ar trebui să prezentăm o emisiune și nu ne-am înțelege deloc – dar deloc, ne-am urî unul pe celălalt – am putea să stăm frumos unul lîngă celălalt și să zîmbim la cameră și să facem o emisiune amuzantă, deși pe la spate ne-am băga cuțitul unul în celălalt. La radio nu merge. La radio se simte: oamenii simt minciuna în glas. Cu fața poți să-i minți, dar în glas îți simt minciuna. De ce a rămas radioul curat? Radioul public este cel mai ascultat, ceea ce nu se întîmplă în cazul televiziunii publice, unde este un dezastru total de audiență. Cred că politicienii au descoperit o pradă mai mare cînd au apărut televiziunile. Primul radio FM cu acoperire națională a fost Europa FM – și a existat. În cazul său, un interes al politicului. Dar apoi au apărut televiziunile de știri, care în 80% din timp se ocupau de politică. Și era mai spectaculos, cu un public mai mare, cu imagine. Erau posturi electorale în permanență. Așa că au descoperit această pradă mai mare și au lăsat radiourile în pace. Radioul e Tasmania: o insulă pe care s-a dezvoltat un jurnalism onest, care în restul continentului mass-media a fost pe cale de dispariție, iar în unele părți a și fost devorat de alte specii. Omul de televiziune atrage mulțimea, oricine vrea să-și facă poze cu el. Cu omul de radio ești prieten.

Foto: E. Enea

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.