Muzeu cu geometrie variabilă

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Salutări de la Basel jpeg

Humboldtforum este unul dintre cele mai mari proiecte din domeniul culturii din Germania post-1990. E vorba despre reconstrucţia vechiului palat al Hohenzollern-ilor şi transformarea acestuia într-un muzeu al culturilor extraeuropene. E un muzeu nou, perfect echipat pentru secolul 21, capabil să se adapteze schimbărilor geopolitice şi suficient de versatil încît să capteze audienţe noi într-un oraş cu o ofertă culturală abundentă şi foarte diversă. E şi un proiect politic, de vreme ce îşi propune să devină nu doar un semn al deschiderii către alte culturi, ci chiar o instituţie în sprijinul integrării.

Menirea Humboldtforum e să completeze şi să prelungească ansamblul de instituţii de pe Museuminsel, centrat pe colecţii de artă europeană: e un soi de contragreutate care va echilibra perspectiva asupra istoriei artei. Dar muzeul va fi – şi cei care îl susţin nu se feresc s-o spună deschis – şi un instrument de soft-power al Germaniei. Căci, odată deschis, el va oferi o deschidere (a se citi: influenţă) spre alte lumi, ale căror voci nu se aud prea des la Berlin. Într-o lume multipolară, în care centrii de putere îşi schimbă mereu poziţia, trebuie identificate şi marcate valorile culturale de peste tot. Aşa cum a fost gîndit, muzeul se vrea un motor de promovare a creaţiei din zone puţin cunoscute, un centru global de protejare a culturilor marginale, ameninţate, un loc al întîlnirii dintre trecut şi prezent.

Director al muzeului a fost numit istoricul Neil MacGregor – o somitate –, care a mai condus, printre altele, National  Gallery şi British Museum. El propune o expunere pe colecţii de artă, nu un traseu cronologic sau unul geografic. Tot el este şi la originea discursului noii instituţii: Humboldtforum se vrea mai degrabă un spaţiu al dezbaterii (un forum) decît un loc de conservare şi expunere. Va fi, prin urmare, un muzeu cu geometrie variabilă, o platformă de pe care se vor lansa polemici culturale şi politice. Situarea sa în centrul vechi al Berlinului constituie, evident, un avantaj strategic. Două ar fi provocările acestui mare şantier. Pe de o parte – să integreze fără să asimileze. Pe de altă parte – să pună în valoare fără să colonizeze. 

Însă, pînă la articularea unui discurs muzeal, curatorii au de rezolvat o problemă practică. Majoritatea obiectelor de artă ce vor fi expuse aici vor fi aduse de la Muzeul Etnologic şi de la Muzeul de Artă Asiatică. Noul muzeu e un bun prilej de a le restaura şi de a le arăta într-o expunere permanentă coerentă. Însă, aşa cum s-a  constatat încă din prima clipă, nu toate au o provenienţă clară. O echipă de istorici de artă a fost însărcinată cu misiunea dificilă de a reconstitui traseele acestor obiecte, modul în care au intrat în colecţiile muzeelor respective. O estimare arată că între 1933 şi 1945 au fost confiscate 200.000 de obiecte de artă în Germania şi Austria, 100.000 în restul Europei occidentale aflate sub ocupaţie şi 300.000 din Europa de Est. Restituirile şi mecanismele de compensaţii acordate victimelor acestor confiscări continuă, dar nu toate litigiile pot fi rezolvate cu una, cu două. Politica noului muzeu e să nu expună obiecte cu origine incertă. Dar munca de clasare e dificilă.  

Pînă la deschidere (probabil în 2019), muzeul mai are de rezolvat şi o problemă de imagine. Dacă în mediile în care se construiesc politicile culturale şi-a cîştigat deja simpatie, muzeul nu e scutit de polemici în rîndul istoricilor şi muzeografilor. I se reproşează, printre altele, că e bugetofag într-o perioadă în care alte instituţii şi-au restrîns considerabil activitatea pentru a face economie; că a fost planificat defectuos, astfel încît – la fel ca multe altele – şantierul nu se va încheia la termen; în fine, că, odată cu inaugurarea sa, se vor închide cele două muzee care i-au cedat colecţiile. Criticii spun că totul e o chestiune de ambalaj: vestea bună e că la Berlin se deschide un muzeu nou. Dar poţi să spui şi altfel: Berlin va avea cu un muzeu mai puţin.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.