Pregătirea unui festival de film este un efort continuu. În mai bine de douăzeci de ani, Festivalul Astra Film – Sibiu a devenit unul dintre cele mai importante brand-uri culturale ale cinematografiei române. Ediția a XXII-a din 2015 a fost organizată sub înaltul patronaj al Președintelui României și a fost distinsă, astfel, drept unul dintre cele patru evenimente culturale strategice ale României. Meritul pentru crearea și pentru menținerea unui astfel de eveniment în standarde europene îi revine directorului fondator Dumitru Budrala. Povestea festivalului poate fi regăsită într-un video aniversar realizat în 2013 (YouTube: AstraFilm 20 years). Dumitru Budrala, Csilla Kató, împreună cu Adina Vărgatu și cu restul echipei, se ocupă de organizarea, de selecția filmelor și de proiectarea festivalului. Ediția din 2017 este în curs de pregătire la Sibiu, urmînd să se desfășoare în partea a doua a lunii octombrie.

 

Lucrați de aproape douăzeci de ani în organizarea Festivalului Astra Film, vă ocupați de selecția filmelor și stabiliți, an de an, structura programelor speciale și a workshop-urilor din cadrul programului AFF. Ce vă place, ce vă bucură cel mai mult la acest festival? Ce vă displace, ce vă nemulțumește încă?

Lucrez la selecția filmelor de la Astra Film Festival de 18 ani. La primele ediții am fost preselector și am participat la ședințele de programare finală. Din 2009, mi-am asumat mai multă responsabilitate la nivelul conceperii programului, precum și în ceea ce privește propunerea programelor tematice sau de educație cinematografică. Programul final însă este rezultatul unei munci comune curatoriale atît la inițierea programelor, cît și la nivelul deciziei finale, care aparține board-ului: a lui Dumitru Budrala, a Adinei Vărgatu și a mea.

Munca de selecție la festival este, în primul rînd, una curatorială, foarte interesantă și extrem de intensă, care ne pune la încercare în fiecare an. Vizionînd sute de filme cu intenția de a le găsi pe cele mai bune din recolta de cinema documentar a anului, trecem inevitabil printr-un proces de reformulare a întrebării „Ce este un film bun?“, „Ce este, de fapt, cinema-ul și ce nu?“, ajungînd să ne întrebăm, în cele din urmă, „Ce este ce?“. În acest proces, rutina și experiența acumulată nu ne ajută. Dimpotrivă, trebuie să impunem de fiecare dată o disciplină, ca să rămînem deschiși la orice nuanță. Selecția filmelor din secțiunile competiționale e, de fapt, răspunsul nostru asumat: care sînt filmele în legătură cu care pariem că sînt cele mai bune pe segmentul respectiv. Și imediat am să vă spun și ceea ce nu îmi place în această muncă: termenele impuse de un festival anual nu permit timpul necesar pentru a judeca filmele. De multe ori, rămîn ori cu regret în legătură cu anumite filme care nu intră în selecție, ori cu dileme privitoare la unele filme care au intrat. Una dintre cele mai radicale experiențe de care am avut parte, în acest sens, este legată de filmul Z32 al lui Avi Mograbi, pe care l-am văzut în preselecție. Încerc să nu citesc nimic despre film sau despre autorul lui înainte de a vedea filmul. De data asta, am rămas cu un sentiment de entuziasm, dar și cu rezerve după vizionare, motiv pentru care nu am mai susținut filmul în vederea selecției. Mai multe secvențe din film mă urmăreau, însă, și mi-au revenit în minte un an întreg, în timp ce vizionam sute de alte filme. Ăsta a fost un argument pentru a-l revedea și, astfel, am înțeles puterea lui, propunîndu-l pentru selecție în ediția următoare. Există, deci, un timp de procesare a acestor opere, care nu totdeauna poate fi încadrat în perioada de cîteva săptămîni corespunzînd calendarului de producție a festivalului.

Nu pot să nu amintesc de un alt aspect important, motivant și pasionant în munca de selecție. Sîntem în mijlocul unui fenomen amplu de schimbare în istoria cinema-ului și, începînd cu deceniul trecut și pînă acum, terenul cinema-ului documentar este unul dintre cele mai importante teritorii de experimentare și de reformulare a cinema-ului în sine, care influențează această schimbare. Faptul că mai multe festivaluri de ficțiune de categoria A au inclus în competiția oficială filme din zona cinema-ului documentar laolaltă cu cele de ficțiune a făcut ca, la festivalul de la Veneția, din 2013, să fie distins cu marele premiu un documentar de autor precum Sacro Gra al lui Gianfranco Rosi. Acest fapt semnalează clar schimbarea prin care trece cinema-ul azi: un film bine realizat este o operă cinematografică, iar genurile devin, din această perspectivă, doar niște categorii administrative.

Este extrem de incitant și de onorant că, prin acest demers curatorial, am ajuns să fim martori ai ascensiunii cinema-ului documentar în contextul unei schimbări ample. Și este îmbucurător, totodată, că am reușit, prin acest festival, să deschidem apetitul multora din țară pentru acest gen de film.

Care sînt realizatorii de film documentar pe care îi preferați? Cum i-ați descoperit?

Mă gîndesc la mai mulți autori de film cu opere vaste. Dar, dacă e vorba de descoperire, îmi vine în minte o experiență superbă. Îmi amintesc că eram în mijlocul vizionărilor a cîteva sute de filme, perioadă în care oboseala se acumulează, puterea de receptare scade inevitabil, de multe ori cronic, și totuși mi-au trecut fiorii cînd am vizionat filmul Leviathan de Lucien Casting Taylor și Verena Paravel. Am rămas mută. A fost ca atunci cînd te duci pe o stradă oarecare și dintr-o dată vezi o capodoperă. Nu uit nici experiența de vizionare a filmului West of the tracks de Wang Bing, care are nouă ore în total. Eram pregătită să văd filmul în cîte trei părți a cîte trei ore fiecare, în trei seri consecutive. Însă, după ce am văzut prima parte, nu am putut să nu văd și a doua parte, și, apoi, pe a treia; am petrecut o noapte albă, uluită de forța filmului, dar mai ales de faptul că există posibilitatea de a crea o operă monumentală, care te ține nouă ore în interiorul unui film documentar. Consider că amîndouă aceste filme sînt unele dintre cele mai remarcabile realizări în producția de cinema a zilelor noastre.

Pe de altă parte, munca la selecție și mai ales conturarea programului au o componentă intuitivă. După vizionarea și evaluarea filmelor, avem o viziune de ansamblu a producției, descoperim subiecte care revin și care sînt de actualitate sau tendințe în abordarea realității care reapar în forță în mai multe lucrări. Așa se nasc programele tematice. Sau descoperim tendințe, așa cum a fost cazul la ediția a XXII-a AFF, în secțiunea competițională internațională, în care am descoperit un fir comun al unor filme ce au excelat în narațiune. În majoritatea cazurilor, prezența autorului asumat a contribuit la o turnură sau la alta a povestirii.

În cazul unui festival cu înscriere deschisă, cu secțiuni competiționale, avem de-a face cu un demers curatorial mult mai intens decît în cazul festivalurilor tematice sau al celor de genul Best of. Noi ne asumăm mult mai multe prin această selecție: alegem și filme fragile care își asumă un drum nebătătorit, nu numai nume mari, superproducții arhipremiate. De multe ori s-a întîmplat ca juriul să aprecieze și să premieze tocmai aceste filme.

Aveți un profil al spectatorului de film documentar?

Limbajul cinema-ului este universal și nu este nevoie de o pregătire prealabilă pentru a-l putea descifra. Atunci cînd pregătim programul, ținem totuși cont de public, care este neobișnuit cu expunerea directă a realităților umane pe ecran și care nu are nici un „ajutor“ de interpretare a ceea ce vede pe ecran, așa cum ar fi comentariul sau orice alt tip de intervenție directă a autorului. Sîntem conștienți de faptul că, în cazul filmului documentar, gustul publicului larg este format de televiziunile comerciale de tip Discovery. Introducem moderat în program și filme care folosesc formatul și discursul documentarului jurnalistic ca o invitație pentru un public general neinițiat. De obicei, ei se întorc și gustă și din celelalte filme. Iar publicul pasionat de cinema-ul documentar – fie că este vorba de studenți care vin din toată țara sau din țările din jur, fie că este vorba de publicul local din Sibiu –, s-a format la festival de-a lungul anilor, vizionînd pur și simplu filmele din programul principal.

Este filmul documentar artă? Care este profilul artistului, în această relație cu filmul documentar?

Producția cinema-ului documentar vine din mai multe tradiții și din mai multe terenuri de experimentare: documentar de eseu, jurnalistic, observațional, etnografic, forme hibride etc. Sînt opere remarcabile în istoria cinema-ului documentar, provenind din toate subgenurile de film documentar. Efortul prin care se realizează aceste filme, excelența prin care se împlinesc aceste filme se califică cu siguranță în ceea ce înțelegem prin artă. Iar profilul artistului, în cazul acesta, ține de abordarea unei teme sau a unui subiect, abordare care transcende subiectul propriu-zis (de altfel, foarte bine conturat). Subiectul și tema devin, totuși, numai pretexte pentru a comunica aspecte esențiale ale existenței umane în sine. Pe de altă parte, artistul trebuie să stăpînească limbajul filmului în așa fel încît să poată comunica, să poată transmite acest mesaj complex pe mai multe niveluri.

a consemnat Laura DUMITRESCU