Jazz - colecţia de toamnă

Publicat în Dilema Veche nr. 246 din 2 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"I’ll play it first and tell you what it is later" - spunea, prin anii ’80, Miles Davis, probabil cel mai vizionar şi mai influent muzician al secolului trecut, referindu-se, bineînţeles, la jazz. Definiţii s-au tot testat, dar nici una nu a reuşit să încadreze fenomenul între limite clare. Iată că, de ceva vreme, pe harta planetară a ofrandelor aduse zeului Jazz s-a instalat confortabil şi România. Pînă în urmă cu cîţiva ani, aveam doar Sibiul, punctat periodic de cîntările fortuite din cluburile Capitalei. Ultimul deceniu ne-a adus însă o creştere semnificativă nu numai a evenimentelor de amploare, dar şi a calităţii acestora. Avem acum Jazzy Spring la Bucureşti, minunea Gărîna pe Semenic şi elevatul Timişoara la început de iarnă. Şi pentru că locul din care se dă ora exactă pe româneşte începuse să piardă teren vizibil, a fost dospit acest Bucharest Masters of Jazz Festival. Nu ştiu a cui a fost ideea, şi chiar nu mă interesează dacă decizia a fost una strict comercială. Ceea ce rămîne, dincolo de speculaţii, este realitatea: i-am putut vedea/asculta/admira pe cîţiva dintre monştrii sacri, vorba clişeului, ai jazzului actual. Festivalul a început cu Al Jarreau în postura de maestru de ceremonii. Fiu de vicar şi debutant în muzică prin intermediul corului bisericii, Al Jarreau s-a distins din copilărie ca o personalitate complexă şi foarte puternică. A fost un elev şi student strălucit, dar şi un sportiv foarte apreciat. Unul dintre cele mai puţin mediatizate episoade din tinereţea sa este acela în care, elev al Colegiului Ripon, din Wisconsin, Al era unul dintre starurile echipei de baschet, purtînd pe tricou acelaşi număr, 32, cu al unei legende a NBA-ului, Magic Johnson. Ajuns la 66 de ani, dar deloc adus de spate de povara celor peste 50 de albume şi a celor şapte premii Grammy (cinci în State şi două în Germania), Al e încă proaspăt. Şi, deocamdată, singurul pămîntean premiat cu Grammy la trei categorii diferite: jaz, pop şi R&B. Vineri, meniul s-a modificat simţitor cu două momente diferite, dar foarte interesante. Pianistul jamaican Monty Alexander a deschis scena alături de membrii trioului său, intercalînd piese clasice cu reorchestrări jazzistice ale unor piese reggae. Monty a devenit faimos în ţara sa de origine după ce a scos, în 2006, un disc intitulat Concrete Jungle - The Music of Bob Marley, album de coveruri ale pieselor legendarului lider muzical/spiritual al Jamaicăi. La felul principal, fanii muzicii de big band au văzut la lucru una dintre cele mai renumite orchestre de jazz din lume, cea care şi-a luat numele de la fondatorul Count Basie, celebrul pianist şi compozitor care a reuşit să impună pe piaţă big band-ul ca produs vandabil. The Count Basie Orchestra, din care fac parte aproape 40 de muzicieni, este de departe liderul de opinie în branşă, cele 17 premii Grammy stînd mărturie pentru valoarea grupului care a închis seara de vineri. Sîmbătă, două recitaluri pe cît de apetisante, pe atît de diferite. Francezul de origine elveţiană Erik Truffaz este unul dintre stăpînii moderni ai unui instrument medieval, trompeta, şi se află la a doua vizită la Bucureşti, după recitalul fabulos, dar admirabil trecut cu vederea de public şi presă, susţinut la Sala ArCuB pe la începutul acestui secol. Biografia acestui pluriartist contemporan este la fel de complexă ca genul pe care-l abordează: un melanj inspirat de jazz, funk, rock’n’roll, dance şi hip-hop. Copilăria şi adolescenţa i-au fost o sumă de momente magice, dar care aveau să-i creioneze destinul. La 6 ani îşi zăreşte chipul reflectat de strălucirea unei tube, pentru ca un an mai tîrziu să primească de la şeful fanfarei o trompetă defectă, în care şi-a antrenat plămînii o vreme. Abia împlinise 11 ani cînd s-a întors de la şcoală cu primul vinil cumpărat, iar sunetele auzite atunci l-au marcat pentru totdeauna; era albumul Machine Head, al trupei Deep Purple. Cinefil pasionat, Truffaz a descoperit că lumea e mult mai complexă decît credea atunci cînd, puţin trecut de 14 ani, a lipsit de la şcoală pentru a vedea ceea ce el credea că e o peliculă erotică, dar care s-a dovedit a fi un film de artă clasic: Scene dintr-o căsnicie, al lui Bergman. De altfel, importanţa pe care filmul o are pentru existenţa lui e generos reflectată în aşa-numitul "Proiect Ozu", în care fiecare muzician al grupului său improvizează pe scenă în timp ce urmăreşte pe un ecran superbul I Was Born But... al lui Yasujiro Ozu, o comedie mută datată 1932. Semnat de Blue Note în 1997, prima trupă franceză căreia i se oferă această şansă, grupul lui Truffaz se pune pe treabă şi scoate cîteva albume excelente, între care The Dawn (1998) şi Bending New Corners (1999) sînt de departe cele mai reuşite. La Sala Palatului a avut alături una dintre cele mai spectaculoase secţii ritmice din jazzul contemporan, formată din tobarul Marc Erbetta şi basistul Marcello Giulliani, împreună oferind publicului, la bis, surpriza unei variante jazz la iconica "Je t’aime moi non plus". Facem trecerea de la new-jazz la soul-jazz, pentru că pe scenă a venit una dintre cele mai valoroase, dar şi mai puţin mediatizate vocaliste contemporane, Dianne Reeves. Cunoscută publicului mai mult datorită prestaţiilor din concert decît de pe discurile scoase, Dianne provine dintr-o familie cu mulţi muzicieni: mama sa a fost trompetistă, unchiul său, Charles Burrell, a fost basist în orchestra simfonică din Denver, iar vărul George Duke a fost pianist în trupa guru-ului muzicii moderne, Frank Zappa. Avînd în bagaj nu mai puţin de patru Grammy, ultimul în 2006 pentru soundtrack-ul de la Good Night and Good Luck, volubila Dianne a ridicat sala în picioare, ovaţiile îndelungate ale publicului căzut instantaneu în adoraţie făcînd-o să promită revenirea. Ziua de duminică, închiderea cvasidefinitivă a festivalului (fiindcă vom avea epilogul cu Nigel Kennedy Quartet în noiembrie), a programat un singur recital, dar unul cu adevărat "monstrous". Asta pentru că monştrii în cauză beneficiază, luaţi împreună, de nişte cifre astronomice: cîteva sute de albume, zeci de premii, mii de concerte. În loc de o înşiruire fără noimă a cărţilor de vizită, mă voi limita la a-i invoca în faţa dumneavoastră pe Chick Corea (pian), John McLaughlin (chitară), Christian McBride (bass), Vinnie Colaiuta (tobe) şi Kenny Garrett (saxofon). Ca un semn de bunăvoinţă al unui zeu faţă de mulţimea neostoită de jertfe, Five Peace Band a tras cortina peste prima parte a Bucharest Masters of Jazz Festival delectîndu-ne cu unul dintre cele mai speciale concerte pe care le-am fi putut prinde într-o viaţă. Cei care au fost acolo ştiu.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.