In Memoriam Bertrand Tavernier

Cristian MUNGIU
7 aprilie 2021
In Memoriam Bertrand Tavernier jpeg

În vara lui 1995, am decis că trebuie să încerc să ajung să lucrez ca asistent la vreun mare regizor. Eram student la film în anul al doilea, dar nu fusesem în viața mea pe un platou de filmare.

Primul meu gînd a fost Pintilie, care pregătea atunci Prea tîrziu. Urma să se filmeze în Valea Jiului, printre mineri, și căutau asistenți de casting, să recruteze figurație. M-au întrebat dacă am vreun fel de experiență și am bîiguit că terminasem Litere, că eram un fel de ziarist și fotograf, dar toate astea nu mă calificau să aleg mineri. M-au refuzat și am fost foarte amărît.

Vreo săptămînă mai tîrziu m-au sunat și m-au întrebat dacă vreau să lucrez la alt film și dacă vorbesc franceză. Le-am zis că da, desigur – deși în afară de merci și bonjour nu mai rostisem vreun cuvînt în limba lui Molière de cînd terminasem liceul.

M-au chemat la un interviu. Le organiza Filmex, casa de producție a lui Pintilie, în sediul UNITER de pe Enescu 2. Eram foarte intimidat. Recrutorul cu care am vorbit era un fost rector la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, de profesie operator – angajat însă atunci nu ca DoP ci la producție, pentru că vorbea franceză fluent. Mi-a oferit 200 de lei – o sumă ridicolă după orice standarde – și un contract de o lună. Am acceptat pe loc, fericit.

Așa am ajuns să lucrez pentru Bertrand Tavernier.

Habar nu aveam cine era și nici nu l-am văzut prea mult la ochi în perioada de început a pregătirii. Ne-au dat un film de-ale lui pe VHS să vedem, să ne facem o idee. În așteptarea lui, făceam în plină vară reperaje prin parcurile din București pentru o scenă de patinaj de iarnă, căutam figurație și învățam să facem documente de filmare. Pe vremea aceea le făceam cu pixul. Movie Magic nu ajunsese încă la noi, iar mobile nu existau. În prima zi cînd am început pregătirea, un producător la Castel Film, care contribuia cu jumătate din echipă la realizarea grandiosului film, ne-a vorbit nouă, asistenților de regie, de Blue Screen – o invenție vizionară, care, zicea el, urma să revoluționeze cinema-ul și să facă ca, în viitor, să nu mai fie nevoie de decoruri și nici de actori, ci totul să se facă pe computere. Tocmai se întorsese dintr-o călătorie la L.A.

Cînd a apărut pentru prima dată, Tavernier a făcut impresie. Puternic, elegant, cu un pull de culoarea vișinei putrede și o eșarfă lungă aruncată peste umăr, cu un baston cu măciulie aurie și părul de un alb strălucitor, de Gandalf. Mi s-a părut atunci vîrstnic pentru un regizor – probabil pentru că eu eram foarte tînăr și aveam sentimentul că regia e o preocupare de tinerețe.

Ne-a luat de o parte pe noi, asistenții lui de regie și ne-a spus că îi sîntem colegi, că se bazează pe noi mai mult decît pe oricine din echipă, că dacă avem orice idee sau observație să-i spunem și că să ne pregătim, că o să fie greu.

Prima însărcinare pe care ne-a dat-o personal a fost să-i căutăm pe undeva prin București un candidat pentru un rol secundar – care să joace rolul unui arab bătrîn, aflat la judecată. Nu prea aveai unde găsi arabi bătrîni pe vremea aceea în București, dar ne-am risipit și am început să căutăm, fiecare după flerul lui. Eu m-am dus într-o piață de zarzavat și am ales un bătrîn de la țară care mai avea doi dinți în gură, un omuleț cu o față ridată și obidită. Cînd ne-am întors la sediu, Tavernier l-a remarcat din prima și l-a angajat. M-a laudat și mi-a vorbit pentru prima dată personal – ceea ce mi-a dat speranță că poate totuși o să iasă ceva din mine, cîndva.

Am început cu o lună de filmări pe dealuri, în arșiță, în costume de epocă, cu sute și mii de figuranți în scene de luptă din Primul Război Mondial. Era greu. Ne trezeam la 4 dimineața și primul lucru, pînă la 6, aveam grijă ca tuturor băieților ălora care îi jucau pe soldați să li se lipească mustăți false – cu mastic. Se făcuse un contract cu armata și aduceau soldați în termen de la 300 de kilometri distanță, peste noapte. Erau rupți de oboseală, n-aveau nici un chef de filmare, iar comandanții lor n-aveau nici o autoritate asupra lor. Tavernier a decis atunci că noi, asistenții lui, să-i dirijăm direct din cadru. Am primit o uniformă de ofițer în Primul Război Mondial și am pornit la luptă printre ei și cu ei, împărțind ordine de atac și indicații de regie.  

Tavernier era un gurmand. În prima zi de filmare, cînd catering-ul român a servit masa de prînz, a fost pe punctul să facă apoplexie. Masa consta într-o jumătate de pîine tăiată felii cu niște felii de salam și cașcaval alături, servită într-o pungă de plastic. Desigur, urma să fie mîncată din picioare sau stînd într-o rînă pe deal. Și a doua zi, masa de prînz tot în asta a constat. După ce s-a lămurit că ăsta era obiceiul locului, Tavernier a convocat o ședință cu staff-ul lui. Două zile mai tîrziu, un enorm food-truck cu remorcă ajungea pe platou, un chef profesionist din Italia era angajat și șapte localnice îi erau aduse să-l asiste. Se mînca la masa, în camion și corturi. Masa devenise de acum punctul principal de interes al zilei. Spre ciuda electricienilor și mașiniștilor, se începea cu morcovi rași, iar brînza venea abia la sfîrșit, ca desert, însă felurile principale compensau din plin această diferență de cultură gastronomică. Căpitanul Conan a rămas și pînă astazi în memoria echipelor de film românești drept filmul la care s-a mîncat cel mai bine din toată istoria cinematografiei române, iar Tavernier – cel mai respectat regizor.

Avea un formidabil simț al umorului Tavernier și asta îl ținea în viață, căci altfel producția depășea cu mult capacitatea de organizare a industriei românești de film de atunci. În scena cea mai dificilă a filmului, după o luptă corp la corp cu împușcături și cascadori, țeava de tablă sudată – prost – a tunului de recuzită, care trebuia să tragă încheind apoteotic scena, a explodat și a început să atîrne în bătaia vîntului. Deși se filma pe peliculă și deși stricase o scenă extrem de complicată, Tavernier a rîs de s-a stricat. La fel, și-a păstrat demn simțul umorului la filmările și refilmările multiple ale unei scene care se intitula „a călăreților fantomatici”. Scrisese în scenariu că „prin ceața dimineții, cîțiva călăreți ca niște siluete filiforme își fac apariția în lumina palidă a zorilor” și ținea la scena aia – dar pe teren echipa română de pirotehnie nu reușea niciodată să orienteze fumul în direcția și în cantitatea potrivită. Fie trecea fumul și apoi urmau călăreții, fie treceau călăreții, iar fumul venea în partea cealaltă a echipei de filmare, înecîndu-ne, fie, cînd a fost trimis în direcția bună, a fost atît de mult fum că nu s-a mai văzut nici un călăreț. Dar Bertrand găsea că întreaga situație avea ceva comic, de film burlesc.

După o vreme, înainte de zilele mai grele, a decis să scrie niște epistole echipei. Era ca un general de oști care își însuflețea armata ostenită înainte de atac: scria cu pasiune, cu bun simț, cu patimă și entuziasm despre cinema, despre bucuria de a face film și își citea rîndurile dimineața, în fața echipei, înainte de începerea zilei de filmare – iar eu le traduceam, la portavoce. Și asta era cumva amuzant – și o știam amîndoi.

Bertrand ne lua cu el la Măcin unde, într-un cinematograf vechi, se proiectau rushes-urile. Francezii le numeau „les reoche” și, cu toate dicționarele, a durat mult să înțelegem la ce se refereau. Tavernier ne permitea să asistăm la proiecțiile de brut odată cu el, să asistăm la comentariile lui cu operatorul, scenograful și Première Assistant Réalisatrice-a lui. Ne întreba ce părere avem și cum ni se pare.

După prima lună de filmare, producția urma să continue cu o echipă mai redusă. Cînd am încheiat etapa asta, am făcut o fotografie cu toată echipa. Erau bine mai mult de o sută de inși, așa că fotograful stătea la mare distanță. Pentru restul filmărilor mai era nevoie de doar doi asistenți de regie – iar unul dintre ei am fost eu. Începusem ca stagiar, avansasem asistent trei, iar acum eram asistent doi. Și cîștigam și 600 de lei pe lună.

Pînă la sfîrșitul filmării am primit cea mai mare onoare posibilă: Tavernier mi-a încredințat să mă ocup de niște cadre de echipa a doua, cu niște camioane care treceau în coloană luminîndu-se unul pe celălalt cu farurile. Mă simțeam nemaipomenit de important.

Filmările au durat pînă în decembrie. Mi-a spus că mai urma o etapă de post-producție, la Paris, și că s-ar fi putut să aibă nevoie de mine acolo, dar că nu era încă cert. Cînd ne-am despărțit, bănuiam că nu o să ne revedem vreodată, însă mă înșelam.

În 2007, deja în competiție la Cannes cu al doilea meu film de lungmetraj, am fost pus în situația să povestesc tot mai des în interviuri de unde vin și cam ce background cinematografic aveam. Așa am ajuns să-l invoc pe Tavernier ca pe unul dintre cineaștii lîngă care am descoperit platoul de cinema – iar cînd, cîteva zile mai tîrziu, s-a întîmplat să iau Palme d’Or-ul, a fost primul care m-a felicitat. Era extraordinar de fericit, de mîndru.

Mi-l amintesc la Paris, în sala ARP-ului, după vizionarea cu 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, entuziast, generos, laudativ, prietenos. Și respectul meu pentru el crescuse între timp proporțional, căci mă apucasem să-i văd filmele. În mod straniu, acum mi se părea tînăr, plin de energie, vivace și volubil.

În 2015, fiind la mixaj la Paris pentru Bacalaureat, am ieșit la masa împreună. El mi-a vorbit de monumentalul lui proiect despre cinema-ul francez, eu l-am invitat să revină în România ca să aniversăm împreună 20 de ani de la turnajul lui Capitaine Conan.

Am organizat la București în onoarea lui o retrospectivă, am organizat o serată în prezența echipei de la Capitaine Conan care mai era în viață, am scotocit și am găsit o copie pe hîrtie a fotografiei cu echipa din urmă cu 20 de ani. Arăta deja de parcă ar fi fost făcută în vremea frațiilor Lumière, deci se potrivea. L-am invitat pe Lucian Pintilie – căci și el și Bertrand doreau să se revadă. Îmi amintesc că Lucian a fost adus într-un Tico mititel de echipa lui de producție. Îmbătrînise, se mișca greu de acum. Mă uitam la ei văzîndu-mă pe mine peste ceva vreme.

Înainte de proiecția filmului, Tavernier mi-a mulțumit pentru tot momentul, a invocat experiența lui română și amiciția noastră: el, a zis el despre mine, a fost singurul din echipa română care m-a însoțit de la început și pînă la sfîrșit, inclusiv pe perioada post-producției de la Paris. Dar nu era așa – nu fusesem la Paris. O clipă m-am gîndit să intervin, dar apoi am renunțat. Biografia și amicia noastră se dezvoltaseră între timp în așa fel încît făcea mai mult sens ca eu chiar să fi fost acolo – deși nu fusesem –, rotunjea virtual o experiență în care amîndoi ne simțisem de-a lungul timpului tot mai mîndri unul de celălalt. Așa că i-am mulțumit încă o dată pentru încredere.

Tavernier și Pintilie s-au așezat apoi, unul lîngă celălalt, pe scaune, cu atenție. Am pornit proiecția. Cînd am ajuns la genericul de sfîrșit, am avut sentimentul reconfortant că, în cazul cineaștilor, după ce se duc, cel puțin mai rămîn, pentru o vreme, filmele.

Cristian Mungiu

București, martie 2021

Foto: echipa filmului Capitaine Conan © Filmex Film

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.