581 de romane noi au apărut în Franța în noul sezon literar 2017. Dintre acestea, 390 sînt romane franceze. Anul trecut, apăruseră „doar“ 363. Fenomenul numit rentrée littéraire e specific acestei pieţe de carte. Cele mai multe cărți apar mereu spre sfîrșitul verii, din august pînă în septembrie. Asta, pentru a fi luate în calcul la premiile literare importante: Goncourt, Renaudot, Interallié, Marele Premiu al Academiei, Médicis şi Femina se jurizează şi se decernează toamna. Orice premiu sau apariţie pe „lista scurtă“ a nominalizăriloe înseamnă vînzări mai bune. Iar în Franţa, vînzările chiar contează. 581 de romane noi e o cifră ceva mai mică decît în 2012, cînd au apărut 646 de titluri, un adevărat record. Dar, chiar și așa, cititorii au de unde alege.

Multe dintre noile romane franceze au fost deja recenzate și marile publicații au făcut deja liste cu preferințe, cu „cărțile de neratat“ sau cu „romanele sezonului“, la fel cum și librarii afișează deja „revelațiile“ acestei toamne literare. Cîteva dintre titluri apar mereu, pe liste foarte diverse – semn că atrag sau măcar că intrigă cititori cu interese și gusturi diferite. Cîteva dintre aceste titluri se regăsesc și în selecția (intermediară) pentru mult-așteptatul Goncourt. Iată lista celor opt: François-Henri Désérable,  Un certain M. Piekielny (Un anume M. Piekielny), Olivier Guez, La Disparition de Josef Mengele (Dispariția lui Josef Mengele), Yannick Haenel, Tiens ferme la couronne (Ține bine coroana), Véronique Olmi, Bakhita, Alexis Ragougneau, Niels, Monica Sabolo, Summer, Eric Vuillard, L’Ordre du jour (Ordinea zilei), Alice Zeniter, L’Art de perdre (Arta de a pierde). Și de data aceasta, majoritatea romanelor selectate au fost publicate la editurile mari, consacrate.

O primă constatare: de pe listă lipsesc, la această ediție a premiului, autori prolifici, „profesioniști“ care scot o carte pe an (cum sînt, de pildă, Amélie Nothomb, Eric-Emmanuel Schmitt). Pe de altă parte, în selecție nu a intrat nici un roman de debut, deși la edițiile precedente nu lipseau debutanții.

Nu știm mare lucru, în România, despre autorii reținuți pentru premiu. Opera lor e puțin cunoscută în România, cărțile de pînă acum, în afară de romanul Jan Karski al lui Yannick Haenel, nu au fost încă traduse. (Olivier Guez, ce-i drept, îi e cunoscut publicului cititor de la noi prin interviurile realizate cu Norman Manea.)

De această dată, selecția, povestește președintele juriului, Bernard Pivot, s a făcut „cu mare seninătate“, iar cei zece membri ai juriului au convenit asupra listei de nominalizați „cu o viteză uluitoare“. Să ne amintim: anul acesta, în mod excepțional, juriul nu s-a mai întîlnit, după cutumă, la restaurantul Drouant, ci au stabilit această listă intermediară de nominalizări în tren, în drum spre Tîrgul de Carte de la Frankfurt, unde Franța a fost invitat de onoare. Dar „oare mersul cu trenul chiar formează gusturile literare?“ – se întreba, poate un pic malițios, Le Nouvel Observateur. O întrebare totuși legitimă. Oare chiar se poate tranșa valoarea unor cărți în trei ore și jumătate, cît durează drumul cu trenul de la Paris la Frankfurt? Oare poți reduce la jumătate lista celor 18 nominalizări inițiale într-un vagon care rulează cu 300 de km/h?

Francezii citesc în medie în jur de 11 cărţi pe an. Nu sînt chiar cei mai mari cititori ai Europei, dar, oricum, depăşesc binişor media. La aceste cifre, se poate vorbi într-adevăr de o industrie a cărţii, aşa că şi editorii se iau foarte în serios. Însă tirajele cărților sînt în ușoară scădere. De fapt, arată un studiu recent publicat de Federația Editorilor din Europa, cu cît numărul de titluri noi e mai mare, cu atît scade și tirajul mediu per titlu. Un fenomen explicabil: numărul cititorilor rămîne constant, el nu crește odată cu multiplicarea ori diversificarea ofertei de lectură. Timpul și, poate, bugetul alocat cărții rămîn și ele constante, ba chiar se reduc.

Problema, ne arată un alt studiu realizat de GFK, e că lectura, altfel decît muzica, de pildă, rămîne o activitate care necesită timp şi concentrare exclusive. Or, timpul afectat lecturii e tot mai mic. Francezii dedicau lecturii cinci ore şi 48 de minute pe săptămînă în 2011. În 2014, au rămas doar cinci ore şi 20 de minute pe săptămînă. E puţin probabil, în aceste condiţii, ca piaţa să absoarbă volumul imens de cărţi noi care apar în fiecare an. 581 de romane noi au apărut în acest sezon literar. La cît de mult se scrie, cine mai are timp să citească? – ironiza un comentator situaţia cărţii în Franţa.