Hotel Asia, non-stop

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
Hotel Asia, non stop jpeg

Nu știu mulți călători care au făcut din vizitarea camerelor de hotel un scop în sine al călătoriei, dar pentru mine ele au o însemnătate aparte, mai ales după anii sud-coreeni. Mult timp după terminarea unei călătorii, am constatat-o de foarte multe ori, imaginea camerei în care am locuit revine în amintire uneori chiar mai intens decît locurile vizitate. Dacă a călători înseamnă să-ți exersezi escapismul, deconectarea, suspendarea ritmului brutal și monocord al cotidianului, nefixarea într-o convenție existențială, atunci o cameră de hotel e un bun intermediar pentru aceasta.

O piesă de teatru văzută recent, în cadrul festivalului FESTin pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, și anume Hotel PM de Andrea Gavriliu, pusă în scenă la Teatrul German de Stat din Timișoara, mi-a readus aminte de aceasta prin imaginea ei de la început: o femeie de serviciu care traversează scena, minute bune, făcând curățenie în mod oarecum obstinat cu un aspirator, în timp ce într-un colț al scenei o altă actriță face un duș prelung. Cînd călătoresc, o cameră de hotel reprezintă pentru mine tocmai această bucurie temporară a „locuirii fără urme“, cum ar spune Walter Benjamin din „Stradă cu sens unic“, locuirea temporară într-un spațiu în care altcineva nu a lăsat nici o urmă a prezenței sale. Nu mi plac acele camere care refac, într-un mod cît mai plauzibil, intimitatea unei locuințe, care reconstruiesc un model habitațional. A călători înseamnă pentru mine și această terapie prin lipsa urmelor pe care o cameră de hotel ți-o oferă. Dar dacă a locui înseamnă să nu lași nici o urmă în mod programatic, așa cum se întîmplă, cred, astăzi în spațiul est-asiatic?

Îmi aduc aminte de camera dintr-un hotel din Vancouver. O cameră cu multe ferestre, sticlă și oțel, aflată la etajul 29, cu o panoramă largă asupra Golfului Englezesc. M-am îndrăgostit instantaneu de ea, de simplitatea aseptică cu care te întîmpina, de neutrul interiorului. Puteam astfel să văd mai bine orașul, nu doar grație poziționării camerei, ci tocmai prin lipsa de trecut pe care o aducea cu sine. Ajungeam acolo însă după experiența anilor asiatici, în care o cameră de hotel, mai ales cele destinate turismului local, refăceau cît mai plauzibil posibil intimitatea unei locuințe personale. E aici un mic paradox, o mică răsturnare a așteptărilor unui occidental, cel puțin. A locui în Coreea de Sud se aseamănă astăzi mult mai mult cu tranzitarea unui hotel decît cu efortul interior de a marca cît mai personal un spațiu. O cameră de hotel în Coreea de Sud, mai ales cele frecventate de turiștii locali, reface cît mai mult particularul, personalizarea, intimitatea unei locuințe: de la dispunerea mobilierului într-o cameră, care se aseamănă în cît mai particulare detalii cu un dormitor, la modul în care ferestrele sînt de cele mai multe ori duble sau triple, fără posibilitatea de a privi din exterior în interior. Am văzut foarte multe moteluri de oraș care aveau camere diferit aranjate, așa cum am văzut că în complexele imobiliare sud-coreene interioarele sînt cvasiidentice.

Sînt foarte rari coreenii din Sud care să-și păstreze o locuință mai mult de cîțiva ani. Motivele sînt în principal economice, un apartament în proprietate personală costă foarte mult, și atunci sînt mulți cei care preferă varianta închirierii. Poate și de aceea, pentru a nu mai sublinia și mai mult melancolia lipsei apartenenței la un spațiu al tău, locuințele coreene de astăzi sînt foarte neutru-șablonarde, cu elemente de arhitectură interioară care să nu te oblige să regîndești, să recompui spațiul în urma preferințelor proprii. Se aseamănă atît de mult între ele încît, prin uniformizare și deschiderea spre exterior a geamurilor mari, par că induc detașarea, mobilitatea, neapăsarea temporală. Îmi aduc aminte surpriza cu care, într-o seară de vară, proaspăt mutat într-un astfel de complex, m-am uitat împreună cu o colegă europeană la camerele luminate ale unui bloc cu ferestre mari și am avut amîndoi un vertij: erau identice. Dacă pentru noi doi, veniți din cultura occidentală, identicul, nemarcarea spațiului într-un mod cît mai personal însemna un mic disconfort, pentru colegii noștri coreeni era un mod de viață nechestionabil, formă lejeră de a lupta cu apăsarea trecerii timpului. Am văzut-o și în modul în care se mută dintr-un loc în altul. Firmele care se ocupă de mutat o fac repede, „curat“, totul în cîteva ore, astfel încît cei care se mută în acel loc să aibă sentimentul clar al unui spațiu cu totul neutilizat înainte, fără o identitate marcată.

E în aceasta poate și o explicație pentru lejeriatea cu care est-asiaticii călătoresc atît de ușor în zilele noastre, după ce secole întregi au practicat, cultural și instituțional, o politică identitară a izolaționismului. „Spune-mi cum locuiești ca să știu cum călătorești“ se potrivește cel mai bine, cred, profilului unui sud-coreean sau al unui japonez recent. Și este, poate, rețeta lor pentru a îngădui mai bine oniricul pe care orice călătorie îl conține.

Foto: B. Tănase, motel din Seul

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.