"Facem un fel de activism social"

Speranţa RĂDULESCU & Florin IORDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 477 din 4-10 aprilie 2013
"Facem un fel de activism social" jpeg

- interviu -

Departe de interesul presei şi al publicului mare, de mai bine de 20 de ani, colecţia „Ethnophonie“ editează discuri, înregistrează muzici, arhivează voci şi tipuri umane, creează imaginea sonoră a unei Românii pe cale de dispariţie. Speranţa Rădulescu, iniţiatoarea proiectului, vorbeşte cu pasiune despre oamenii care cîntă, dar cu o uluitoare obiectivitate despre felul în care muzicile se supun timpului, prin caracterul lor transformaţional. În anii ’50, cînd Constantin Brăiloiu a prezentat audienţei de la Sorbona înregistrările sale, publicul a reacţionat ca în faţa unei barbarii; straniu, dar, în anii 2000, aceste cîntări au parte de o receptare asemănătoare – chiar studenţi la Conservator fiind derutaţi de asprimea cîntului tradiţional. Colecţia a primit premii importante – precum Coup de Cœur al Academiei „Charles Cros“ sau cel acordat de Asociaţia Germană a Criticilor de Disc. Cea mai recentă producţie a apărut în 2012 şi cuprinde înregistrări cu lăutari şi tarafuri din Gorj – alegerea mea pentru topul muzical Dilema veche şi, de fapt, motivul acestui interviu cu Speranţa Rădulescu şi Florin Iordan, mai tînărul său coleg.

Cum s-a născut Colecţia „Ethnophonie“ şi care este rolul pe care vi l-aţi propus ca ea să îl joace în cultura noastră?

Speranţa Rădulescu: Cunoşteam foarte bine colecţia de muzici tradiţionale elaborată de Constantin Brăiloiu, în perioada interbelică. El a colaborat atunci cu case de discuri precum Columbia, fiind dispus să accepte tipul acesta de producţii sonore. Colecţia lui Brăiloiu nu e cunoscută în România, ea a rămas în arhiva Institutului de Folclor şi nu a fost reeditată pe suporturi moderne. M-am gîndit că oamenii n-au nici o şansă să afle ce producea poporul român de fapt, nu cu sute de ani, ci doar cu cîteva zeci de ani în urmă. Şi-atunci, prin anii ’90, mi-a venit ideea să fac o asemenea colecţie – a prezentului, dar un prezent care să încorporeze ce a mai rămas tradiţional în muzicile moderne. Am început întîi pe casete, pentru că posibilităţile financiare erau extrem de reduse, şi-am continuat, cu prima ocazie posibilă, cu CD-uri. Pe parcursul activităţii noastre, ni s-au modificat şi obiectivele: colecţia lui Brăiloiu era dedicată exclusiv muzicilor rurale româneşti, iar noi am socotit că acum, cînd şi situaţia demografică, şi raporturile dintre sat şi oraş s-au modificat, interesul pentru alte grupuri etnice a crescut, trebuie ca toate acestea să transpară în colecţia noastră. De aceea, avem şi înregistrări de muzici evreieşti, ţigăneşti, maghiare, chiar şi muzicile româneşti le-am înregistrat în colaborare cu un cercetător austriac.

Cu banii stăm la fel de prost, dar nu aceasta este problema noastră principală, ci faptul destul de bizar că, în România, doar o pătură subţire de intelectuali rafinaţi îşi manifestă interesul pentru astfel de muzici. Dar – sînt sigură – cîndva, preocuparea poporului român pentru trecutul lui netraficat va creşte.

De-atunci, de la începutul secolului al XX-lea şi pînă la începutul acestui secol, pasiunea de a merge pe teren şi de a înregistra continuă. Ce anume se întîmplă pe teren? Ce resorturi umane şi de cercetare se declanşează?

Florin Iordan: Dincolo de înregistrarea propriu-zisă a muzicienilor, scopurile noastre cuprind şi înţelegerea rolului pe care muzica îl joacă în comunităţi. Realizăm anchete, punem întrebări, uneori acestea fiind mai consistente chiar decît faptul muzical în sine. Vă refereaţi la acea poveste a lui Bartók, spusă de Brăiloiu: Bartók a încercat să convingă o ţărancă să-i cînte, dar aceasta a refuzat; trecînd culmea, Bartók a auzit-o în urmă, cîntînd cu o voce plină şi frumoasă, şi s-a înduioşat. Eu cred că e vorba de fenomenul la care asistăm şi noi – pătrunderea în sufletul unei umanităţi pe cale de dispariţie. O lume pe care o pierdem, iar noi n-avem de ales.

Pe tot parcursul timpului în care aţi lucrat la această colecţie, s-a modificat imaginea voastră asupra muzicii româneşti?

S.R.: Am înţeles că muzicile tradiţionale, prin definiţie mereu în preschimbare, sînt concurate tot mai energic de alte muzici populare mai noi, care diluează reprezentativitatea regională a vechilor muzici şi devin mai acoperitoare pentru suprafeţe mai mari, fiind influenţate de toate muzicile existente în lume. Prăpastia nu s-a căscat încă definitiv, dar urmează.

F.I.: Facem un fel de activism cultural, pe care ni-l asumăm. Gestul nostru rămîne destul de marginal, n-am avut succesul de a împrăştia destul de multă informaţie. Noi sîntem aici, însă, pentru aceia care caută direcţia şi nu o găsesc altfel.

Aveţi un exemplu concret asupra felului în care spiritul timpului acţionează în transformarea unei piese?

SR: Eram în Gorj, vine la mine un muzician şi mă-ntreabă: „E un cîntec – «tot trecînd la mîndra dealul / mi s-a despotcovit calul», dar pot să zic «tot trecînd la mîndra calul / cu Nissanul?»“ Şi i-am zis: „Sigur că poţi“ – chiar dacă nouă nu ne place neapărat, nu mai e aşa de poetic, dar e adevărat, şi nouă ne plac lucrurile adevărate, care arată că folclorul e viu, că omul se adaptează trebuinţelor lui de astăzi. Dacă realitatea s-a schimbat, se schimbă şi muzica şi, mai ales, versurile.

Tot în această ordine de idei, scriaţi dumneavoastră pe coperta ultimului disc din Colecţia „Ethnophonie“ – Tarafuri şi lăutari din Gorj – că dragostea dispare din textele doinelor. Pe mine, această concluzie mă întristează. Cum o priviţi dvs.?

S.R.: Doinele sînt preţuite, în momentul de faţă, de oameni vîrstnici, iar doinele sînt pe cale de dispariţie şi ele. Gorjul e o regiune specială în care încă le mai găseşti, aproape exclusiv în interpretarea lăutarilor. Şi pentru că publicul e format din bătrîni, lăutarii caută versuri care să le fie pe plac. Şi-acestea sînt, de obicei, nostalgice.

Vorbeaţi de interesul foarte restrîns pe care publicul îl manifestă vizavi de această colecţie. De ce nu pătrunde ea către mai multă lume, de ce nu intră în obiceiurile cotidiene ascultarea unor asemenea cîntări?

F.I.: Ceea ce facem noi este o palmă dată obişnuinţelor pe care lumea le are. La ţară, oamenii trăiesc cu Etno TV. Se-ntîmplă tot mai des ca, atunci cînd dai nas în nas cu o sonoritate adevărată, să nu o recunoşti sau să reacţionezi ciudat. Am văzut, de curînd, un comentariu pe Youtube, unde cineva postase o piesă din Transilvania, cu doi violonişti care cîntă cu foarte mare libertate. Ei bine, cineva spunea: „Ei, dar ce fac ăştia, că nu cîntă la fel.“ E un exemplu, dar aşa se întîmplă, ceea ce mie mi se părea superb, altul aprecia ca urît pentru că nu cîntau ca la ansamblul folcloric.

Deci este vorba şi de o practică a ascultării, de felul în care ascultăm muzica.

S.R.: Ascultarea formatează gusturile muzicale. Dacă oamenii sînt hrăniţi constant cu muzică standardizată – în condiţiile în care viaţa însăşi se standardizează – învaţă şi acceptă acest model şi funcţionează dependent de el. Şi-atunci, o cîntare liberă, improvizată, cu subtilităţi, pe care noi o apreciem aşa de mult, nu le spune nimic. La facultate, de Crăciun, le-am pus studenţilor cîteva colinde ţărăneşti. Le-am zis: „Vedeţi că ţăranul ţipa colindele, nu le miorlăia ca la oraş.“ Ascultau, dar vedeam că li se părea cam aspră cîntarea, nu era dulce, rotunjită, cum s-au deprins să audă la radio. Păi, ce auzim noi la radio e la o mie de leghe distanţă de colindul ţărănesc! Eu nu zic că e rău, pentru că oamenii trăiesc la oraş, au alte gusturi, sînt altfel formaţi, dar să nu mai accepţi modul în care ţi-a cîntat poporul cu 20-30 de ani în urmă – cred că dovedeşte şi o îngustime de spirit, nu mai rabzi să se zbiere pentru că pe tine televizorul te-a învăţat că trebuie să fii dulceag.

Îmi spuneţi o poveste?

S.R.: Mie-mi place povestea toboşarului de la Vorona. El spunea că a fost odată la o nuntă mare, din satul lui, şi s-a aşezat lîngă clăparul care asigura întreaga muzică. A ascultat ce-a ascultat şi s-a apropiat de tinerelul respectiv, şi zice: „Auzi, băiete, eu aud toba, da’ n-o văd!“ „Ei, tataie, n-o vezi dumneata, e acolo în cutie...“ – a primit răspunsul. Dar bătrînul a fost ferm pe poziţie, ştia pe ce lume trăieşte, era şi muzician, a bătut cu pumnul în masă, a insistat: „Eu vreau să văd toba, adu-mi toba.“ Şi tot aşa, pînă cînd băiatul a trebuit să se ducă pînă în sat să aducă o tobă autentică. Asta spune ceva despre faptul că oamenii trebuie să şi vadă producţia muzicală, nu doar să audă sunetul; simplul fapt că se aude o hărmălaie poate să fie nesatisfăcător pentru cei care sînt deprinşi să vadă muzica într-un context sincretic, legat de acţiuni umane, de mişcarea muzicienilor, de dans. E o poveste care-mi place tare mult.

interviu realizat de Maria BALABAŞ

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.