„Cum folosim istoria? Ce facem cu ea? Obiectul istoriei e unul fragil“ – interviu cu Irina BOTEA BUCAN

Publicat în Dilema Veche nr. 681 din 9-15 martie 2017
„Cum folosim istoria? Ce facem cu ea? Obiectul istoriei e unul fragil“ – interviu cu Irina BOTEA BUCAN jpeg

Ferestrele Sălii „Dalles“ din Bucureşti îţi opresc paşii grăbiţi pe bulevard. Au devenit în această perioadă ecrane către stradă, cu două poveşti personale, semnate de artista Irina Botea Bucan. La MNAC, expoziţia continuă, la etajul patru. În întuneric, proiecţiile video ale artistei creează o sală de proiecţie spontană, avînd în centru, asemeni unui tablou votiv, schiţa unui stadion dispărut, stadionul Republica. Irina Botea Bucan a studiat pictura la Universitatea de Arte din Bucureşti, apoi a plecat pentru mai -mulţi ani la Chicago, continuîndu-şi studiile, dar devenind şi profesoară. În prezent, cercetările sale artistice merg în diferite direcţii, una devenind proiect doctoral şi vizînd istoria şi potenţialul Caselor de Cultură. Un interviu realizat în mijlocul expoziţiei sale, deschise la MNAC pînă pe 26 martie şi intitulată „Apostrof. Totul“ a început cu o ezitare a portarului (curator: Anca Mihuleţ). Pentru Irina Botea Bucan, o expoziţie personală e, de fapt, una colectivă, ajunsă posibilă prin puterea solidarităţii oamenilor.

Cum s-a născut această expoziţie?

Ideea inițială a fost să încercăm să facem o distribuție în spațiu a metodei mele de lucru. Printr-un dialog constant cu Anca Mihuleț, ne-am gîndit pînă la urmă la două modele utopice: unul ar fi cel al stadionului și altul ar fi cel al cinema-ului invizibil. Expoziția s-a construit organic, din discuții continue, din schimburi de mesaje, așa s-a născut și titlul. Expoziția are această structură de eseu. Și cînd mă gîndesc la eseu, mă gîndesc la modul în care Adorno definește eseul, în lucrarea sa Eseul ca formă, în care, practic, ideea e că îl introduci pe vizitator într-o țesătură de idei, ideile sînt țesute ca într-un covor, nu e vorba de linearitate, de o structură pe care tu o stabilești, ci mai degrabă de a crea acest cîmp de forțe, un cîmp de idei. Și asta, de fapt, încerc să fac și în structura filmelor, să introduc cît mai multe idei și celălalt să navigheze printre ele.

Îmi place această paralelă cu un covor. Înseamnă că fiecare lucrare depinde de cealaltă sau o susţine pe cealaltă, ca într un eseu în care ideile evoluează.

Da, importantă e proximitatea lor: e prima oară cînd fac o expoziţie atît de mare – acum le pot vedea împreună pe toate!

Care este criteriul care le-a adus împreună? Are legătură cu o practică mai recentă a dvs. ori cu anumite teme de lucru?

Una dintre idei e cea de stadion utopic. Un stadion este un loc cu un potenţial extraordinar de negociere şi în acelaşi timp de consumare şi de proiecţie a dorinţelor, a discursurilor politice. Foarte multe lucruri se întîmplă pe stadion. Pe lîngă istoriile diverselor stadioane, folosite de exemplu ca închisori, cum s-a întîmplat în Chile, există o solidaritate între suporterii de fotbal. Şi această proiecţie a dorinţelor foarte clară. Şi apoi emoţiile de pe stadion sînt absolut incredibile. Cînd simţi că eşti împreună cu oamenii care îşi doresc acelaşi lucru. M-a impre-sionat foarte mult la un moment dat tăcerea de pe stadion, timp de un minut. Alt lucru important pentru noi a fost să facem legătura cu locul de aici, întotdeauna simt această nevoie de a lucra şi site specific. În cazul de faţă este vorba despre stadionul Republica. L-am ales pe acesta şi pentru că devine un stadion utopic: a fost îngropat şi nu mai există decît în memoria oamenilor, ca ficţiune, şi atunci are o logică să fie aici, într-un cadru în care îţi imaginezi relaţii interumane, emoţii şi interacţiuni. Încercăm să creăm un dialog între stadionul de afară şi stadionul dinăuntru, prin schiţa tatălui meu. L-am rugat pe tata să creioneze din memorie stadionul aşa cum şi-l aduce aminte, mai ales pentru că mă duceam împreună cu el, atunci cînd exista. Acolo am văzut-o pe Iolanda Balaş, de exemplu.

Apoi, e cinema-ul invizibil, conceput de Peter Kubelka, dar cu o viaţă scurtă. Invizibil însemna că lumina venea numai de la ecran, el îşi dorea să creeze aceste condiţii optime de a vedea un film, făcuse şi nişte casete separate, aveai pereţi laterali şi un pic de tavan, dar nu total izolat. Pentru el era important să nu uiţi nici o secundă că eşti parte dintr-o comunitate, dar nimeni să nu deranjeze pe nimeni, fiecare să poată fi şi foarte atent la film.

Probabil că îşi dorea tocmai ca privitorul să lase deoparte mecanismele proiecţiei şi să fie imersat în film. Acest cinema invizibil pare că dvs. îl duceţi conceptual către ceea ce faceţi. Modul în care vă alegeţi subiectele sau cel în care vă apropiaţi de ceea ce filmaţi ţine de o idee a imaginii tăiate: deşi avem un ecran, imaginea e printre noi, ca o tăietură de cadru reală.

Cred în filme şi în capacitatea cinematografului de a aduna oamenii şi consider că într-o sală de cinema se creează o comunitate temporară, care îşi exprimă emoţia şi gîndeşte împreună. De aceea, pentru mine, ideea de cinema este încă foarte importantă. Apoi, şi ideea de a ţi concentra atenţia pe ceva, mai ales în momentul actual cînd atenţia ne este răpită, fragmentată în atît de multe direcţii. În acelaşi timp, în acest mastodont imens care este Casa Poporului, a fost important să facem o zonă de întuneric, să creăm un spaţiu care să dea impresia de cinematograf. Am ales special ca podeaua să fie acoperită de un covor de cauciuc: îmi place că e o ţesătură în care firele se topesc şi nu mai vezi urmele ţesăturii, pe de-o parte. Pe de altă parte, îmi dă senzaţia de piele artificială şi foarte sensibilă…

S-a întîmplat ceva cu dvs. de-a lungul timpului, în modul în care vă alegeți subiectele sau modul în care ele vă aleg pe dvs.? Unele subiecte apar într-o situaţie total neaşteptată. Să vorbim puţin despre relaţia dvs. cu ceea ce devine film.

Lucrurile se pot întîmpla în mai multe feluri. Pot să construiesc ceva avînd o cercetare în spate sau un subiect poate veni către mine şi să mă atragă atît de mult încît să filmez şi aşa, din mers, să înceapă şi cercetarea. În general, îmi doresc ca ele să mă găsească. Pentru mine e foarte important să nu am o activitate agresivă despre ceea ce fac. Aşa s-a întîmplat, de exemplu, cu lucrarea Ferenc Bar. Alăturarea acestui film cu schiţa stadionului e şi ea importantă. E vorba de un moment utopic în istoria fotbalului. Barul respectiv este arhiva personală a unui fotbalist, Ferenc Deák. Acest bar este precum un centru comunitar. Îmi place mult cum suporterii mai multor echipe, care sînt de fapt în conflict în Budapesta, aici se înţeleg. E un bar local, cu aceiaşi oameni, cu beţivii cartierului.

„Întîlnire“ e un cuvînt-cheie pentru dvs. Sînteți nu doar un călător în lume, dar şi un explorator al fiinţei umane, sînteți curioasă, vă bucurați mereu de întîlniri noi. Felul acesta de a fi se resimte şi în modul în care lucrați. În unele lucrări, regia pare minimă. Dați cîteva direcţii, dar lăsați protagonistului libertate de acţiune. De ce este important acest lucru?

Pentru mine e foarte importantă experienţa pe care o are omul în faţa camerei, nu rezultatul în sine, ci experienţa din momentul acela, a celuilalt şi a mea alături de el. Nu vreau să existe o relaţie ierarhică pe care, în general, un regizor o poate avea cu cei cu care lucrează. Atunci cînd camera se porneşte, te întrebi: ce se întîmplă cu tine, în faţa camerei? Ce schimbi în relaţie cu tine?

Dar nu se pierde sinceritatea în faţa camerei, pentru că apare dedublarea?

Nu se pierde niciodată sinceritatea, cred. E vorba de nevoia omului de a interpreta un anumit rol într-un anumit moment. Pînă la urmă, comportamentul nostru e o serie de performativităţi, pe care noi le alegem într-o clipă sau alta, în funcţie de tot felul de factori. Aşa văd mişcarea noastră în lume.

Există artişti în care credeți?

Am ţinut mult la profesorul meu, Alexandru Chira, şi la modul în care a creat instalaţia de pe deal, de la Tăuşeni, care pentru mine rămîne un mare exemplu de interacţiune cu oamenii. Cum i-a convins pe săteni să îi dea lui dealul pentru a face acolo o instalaţie, apoi reacţiile oamenilor, ceea ce a urmat. Toată instalaţia e, de fapt, despre cum te poţi situa poetic în lume, un lucru foarte important şi pentru mine. E un artist extraordinar şi chiar îmi doresc să fac un film despre Tăuşeni.

Istoria e un concept important în lucrările video pe care le realizați…

Da, mă întreb mereu: cum folosim istoria? Îmi doresc mult să creez un monstru al istoriei, făcut din bucăţi din piele de animal, din resturi rămase de la diferite muzee. Un monstru-Frankenstein al istoriei. Pielea animalului, pe care, exact ca istoria, o refaci, o reconstitui, o reinterpretezi. Mă interesează această plasticitate. Ce facem cu istoria? Obiectul istoriei e fragil.

E o naraţiune făcută de oameni. Mereu avem o perspectivă, o anumită privire, un anumit unghi: al învingătorului ori al victimei.

Foarte multe lucrări din expoziţie sînt, de fapt, reconstrucţii istorice. Încep să cred din ce în ce mai mult în ceea ce spunea Boris Buden. Că utopia nu se poate întîmpla şi reconstrui decît în trecut. Pentru mine e importantă deschiderea largă a unui moment istoric tocmai pentru a te uita la care a fost potenţialul de atunci, al schimbării. Unul dintre „prietenii“ mei, autorii la care mă gîndesc mereu, este Walter Benjamin. El vorbeşte despre istorie: prezentul e consecinţa potenţialului neîmplinit al trecutului. Atunci, pentru a schimba prezentul, trebuie să mergem în trecut, pentru a căuta acel potenţial neîmplinit. Trebuie să reprivim continuu trecutul. 

(interviul a fost difuzat în emisiunea Arte frumoase la Radio România Cultural) 

a consemnat Daria GHIU

Foto: J. Dean

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.