La Iași, pentru prima dată după 1990, s-a deschis un cinematograf, dotat cu cele mai noi echipamente existente în domeniu. 

În toamna lui 2016, regizorul Cristian Mungiu revenea acasă cu prima ediție Les films de Cannes à Iași. Era vizibil doar ușor consolat de faptul că filmele nu erau proiectate în sala de la Cinema Victoria, unde avusese deja o neplăcută experiență cu premiera Bacalaureatului; îi atenționa pe spectatori să aibă grijă unde se așază, ca să nu se trezească cu tencuiala căzînd pe ei. Nu era glumă, era mai mult ca o replică la tot ceea ce nu se întîmplase cu sălile din Iași de peste 25 de ani. Bineînțeles, situația este familiară pentru multe orașe din România. La Iași doare cu atît mai mult cu cît, din 2007, de cînd a luat Cristian Mungiu Palme d’Or-ul pentru filmul 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, de cînd cu succesul său internațional și celelalte filme nelipsite de la Cannes, ne mîndrim ca și cum am fi contribuit cu ceva la succesul său, ca și cum ne-ar aparține. În discursurile publice legate de Iași, de cinematografie, foarte des se spune „ieșeanul Cristian Mungiu“, „Cristian Mungiu, regizorul plecat de la Iași“ – fiind adevărată doar partea că, din punct de vedere geografic, într-adevăr, a plecat de la Iași. Doar că Iașiul n-a făcut nimic pînă acum pentru a-l ajuta, pentru a fi pe harta locurilor în care să se reîntoarcă cu plăcerea de a-și prezenta filmele, pe un ecran decent, într-o sală cu decente condiții pentru aceasta.

Fiind la Iași, cum spuneam, în 2016, la ediția-pilot a festivalului pe care-l organizează de opt ani la București, a primit propunerea de a fi invitatul special al festivalului Serile Filmului Românesc, unde să se întîmple și Gala 4, 3, 2, cu vizionarea filmului și reconstituirea momentului de la Cannes, cînd Jane Fonda i-a înmînat Palme d’Or-ul. Cristian Mungiu a creat o regie și pentru această propunere: vine la festivalul care-i dedică ediția din 2017 doar dacă autoritățile promit că vor dota o sală cu sistem DCP, unde să fie văzute filmele sale. Promisiunea a fost făcută, deși primită cu destulă neîncredere de partea cealaltă. Din octombrie 2016 și pînă în mai 2017, filmul deschiderii unui nou cinematograf nu și-a strîns rîndurile, iar vina a căzut pe birocrație și legile acesteia.

Ca într-un film românesc, unde realitatea este atît de greu de suportat pe un ecran mare, Cristian Mungiu trebuia să știe că procesul de dotare a sălii întîrziase din cauza unor licitații, din cauza unor ițe încîlcite ale birocrației de toate zilele. A înțeles, iar în mai 2017 se în­tîmpla Gala 4, 3, 2, în Sala Mare a Ateneului din Iași, dar fără un sistem propriu de proiecție. Promisiunea marelui ecran își prelungise termenul, pînă în toamna lui 2017, cînd avea să se în­tîmple la Iași a doua ediție Les films de Cannes à Iași, tot la Ateneul din Iași, care în decursul unui manageriat nou și-a primit „schimbarea la față“, transformîndu-se într-un Athénée à la sept arts veritabil.

Filmul nașterii unui cinematograf, în timp ce unele au murit de mult 

După două săptămîni de nopți albe, marele ecran și sistemul acestuia au fost puse la punct de către mai multe echipe: tehnicieni, manageri, voluntari, PR-iști, fotografi, sunetiști. Practic, Iașiul a început să recapete ceea ce pierduse: un ecran mare pentru filmul de artă, filmul european, filmul românesc. Ușor nostim și înduioșător a fost chiar making-of-ul acestor două săptămîni de muncă de la Ateneu, prezentat la inaugurarea din 20 octombrie. Inaugurarea a avut farmecul unui eveniment vintage, cu descoperire de plăcuță, cu emoții, cu discursuri și mulțumiri. De această dată, niște mulțumiri, sincere, veneau pentru autorități, din partea unor tineri care au crezut în marele ecran pentru Iași, care cred în filmul românesc, dar și în forța filmului de artă, non-comercial. S-a dezvelit plăcuța Cinematografului Ateneu, la care au participat Cristian Mungiu și doi Andrei – Apreotesei și Giurgia, care cred în revigorarea Iașiului prin cultură, artă și prin prețuirea valorilor, aducerea lor acasă. Sutele de spectatori care au venit pentru primul film de la inaugurare au participat la inaugurare și au făcut ca Cinema Ateneu să aibă, chiar de la început, o energie și o vibrație-racord cu filmele bune.

În acel moment, pînă să-i vină rîndul la discurs, Cristian Mungiu făcea fotografii și surprindea momentele cu telefonul. Era, în mare parte, o realizare a unui regizor care nu-și dorea decît ca, atunci cînd revine acasă cu un nou film, acesta să poată fi văzut și auzit în condiții normale. Se spunea la deschidere că ne pasă cînd auzim de un premiu, de o realizare de-a regizorului, dar puțini dintre noi i-am văzut toate filmele. În acest sens, se scrie acum un nou scenariu la Cinema Ateneu, unde vor ajunge, așa cum spune Andrei Giurgia, filmele care de obicei nu au loc la cinematografele de tip multiplex de la mall. O normalitate care acum pare un lucru extraordinar, deschiderea acestui cinematograf a revigorat Iașiul la cele trei zile de festival cu filme de la Cannes. Pentru a celebra simbolic normalitatea marelui ecran de la Iași, Cristian Mungiu a primit, simbolic, cheia de la Ateneul din Iași, pentru a vedea filme „cînd vrea el“. Regizorul a spus că este, printre toate decorațiile, premiile și diplomele primite, poate cel mai util lucru de pînă acum.

Publicul cinefil din Iași

De ce a picat în derivă soarta cinematografelor de stat din Iași? Ecuația pare a fi simplă, doar prin faptul vizibil că nu s-a făcut curățenie în aceste locuri de zeci de ani. La momentul anunțării noului manageriat al cinematografelor de stat din Iași, preluate de Ateneul din Iași, Andrei Apreotesei (managerul Ateneului) a subliniat în conferința de presă faptul că primul pas pe care l-au făcut a fost să facă curățenie, să spele pe jos și pe sus, să verifice birourile și fiecare colț care avea nevoie de mătură, apă și detergent. Situația nu s-a înrăutățit neapărat de la lucruri complicate, legate de investiții, ci de la simpla curățenie, pe care, dacă n-au întreținut-o cei din vechea conducere ani de zile, este greu să vii acum și să scoți mirosul de aer închis, stătut. Sala de cinema, în primul rînd, dincolo de dotări, trebuie să fie primitoare, să te simți bine, pentru că la un film vii să stai confortabil, nu vii să suferi, să te chinui ca să vezi un film. În această direcție, lucrurile au început să se miște, ba chiar a fost făcut un anunț care a stîrnit reacții pozitive – noul șef al Oficiului Cinema din Iași, Andrei Giurgia, a spus la una dintre vizio­nările de la Cannes că sălile vor căpăta un nou aer pînă vor fi reabilitate complet, iar pentru acest lucru se gîndește chiar la o campanie prin care ieșenii să aducă „un odorizant pentru cinema“. Probabil, dacă simpatica idee de campanie ar prinde viață, ar fi interesant de psihanalizat efectele și aromele pe care le aduc ieșenii pentru cinema.

Sălile de cinema din Iași – posibile motoare de resuscitare culturală

În acest moment, cît de cît funcționale mai sînt Cinema Victoria și Cinema Republica, dar care de la 1 noiembrie au fost închise din cauza frigului. Activitatea s-a mutat la Cinema Ateneu, la fel și angajații. Ar mai fi Cinema Dacia, Cinema Tineretului, Cinema Copou – trei săli cu mare potențial, puse și ele pe lista Primăriei Iași, pentru ca, prin Ateneul din Iași, să reușească să le dea o funcționalitate, o față nouă. Făcînd turul presei prin tot ceea ce înseamnă acum Cinema Victoria și Cinema Republica (recent redenumit după vechiul nume – Cinema Trianon), mi-am dat seama ce bijuterii avem la Iași, care dacă ar fi modernizate, ar schimba o mare parte a calității vieții culturale din urbe. Am rămas surprinsă de poveștile pe care le au de spus angajații cinematografelor, care au văzut săli pline pînă la refuz, care n-aveau aer între două filme din cauza numărului de spectatori care veneau să vadă filme, să se regăsească pe marele ecran. Partea tristă mi se pare atunci cînd doamnele de la Trianon, de exemplu, au spus că ele nu cred că vor mai vedea sala plină vreodată. Probabil, odată ce schimbi fața și aerul, atitudinea și dotarea tehnică, lucrurile n-au cum să nu se schimbe. Un pronostic al marelui ecran de stat din Iași, mă gîndesc, ar include încă vreo cinci ani de muncă, de nopți albe, lobby și conștientizare a puterii filmului bun.

Festivalul care educă și care (re)aduce marele ecran și oamenii la cinema

Povestea în care Iașiul prețuiește și înțelege necesitatea sălilor de cinema de stat începe odată cu festivalul Serile Filmului Românesc, care din 2010 pune cinematografia românească pe marele ecran, fie că acesta este improvizat în aer liber, în cafenele, la teatru sau în săli care permit cît de cît vizionarea. Festivalul a atras publicul, l-a educat încet și sigur, și a tras semnalul de alarmă asupra a ceea ce se întîmplă cu sălile. Noul Cinema de la Ateneu este un rezultat care încurajează continuitatea și cheamă lumea la una dintre cele mai sociale și relaxante activități culturale – vizionarea filmului la cinema. Și nu doar o dată pe an, cînd Iașiul se umple de cinematografie, de actori și regizori, ci pe tot parcursul anului, la prețuri accesibile, în condiții decente.

Oamenii și filmul

Filmul are puterea de a schimba lumea, de a aduce povești și lumi mai aproape de noi. Filmul, dacă e bun, nu te lasă să pleci acasă pur și simplu, nu te lasă nici să mănînci popcorn în timp ce-l vezi. Filmul schimbă vieți, schimbă mentalități și mai schimbă atitudini. Da, există și filmul care educă. Iar dacă filmul este văzut pe marele ecran, acesta capătă magie. Pentru că trăim într-o lume în care ne însingurăm tot mai mult în fața micilor ecrane din sufragerie sau din buzunar, îmi dau seama că o activitate ca mersul la cinema poate reumaniza ce a mai rămas. Poate un pic prea pătimaș, poate un pic prea lacrimogen, dar, în fond, de ce vedem filme? 

Corina Giurgia este jurnalist freelancer.