Cine îşi asumă răspunderea?

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Diplomaţia pentru toţi jpeg

Criza economică a ajuns un loc comun. „Criza“ e cuvîntul rostit de fiecare dată cînd vine vorba de „reducerea cheltuielilor“, de „creşterea eficienţei“, de „restructurări“ şi de „diminuări“. Criza e fatală – e cauza şi motorul acţiunilor guvernamentale. Peste tot în lume s-au reorganizat instituţii de cultură, s-au tăiat bugete, s-au concediat oameni. Uneori, s-au închis pe de-a dreptul instituţii altminteri perfect funcţionale. Însă de fiecare dată au existat consultări prealabile şi tentative de a găsi nişte soluţii plauzibile. Tot pe motiv de „creştere a eficienţei“ şi „reducere a cheltuielilor“, premierul Ponta vrea să reinventeze rostul şi rolul Operei Naţionale. Conform unei Hotărîri publicate recent, Guvernul intenţionează să reorganizeze activitatea Operei Naţionale din Bucureşti prin comasarea prin absorbţie cu Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, cu Centrul Naţional al Dansului, cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa şi cu Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română“. Fuziunea acestor instituţii – care, vom vedea, au foarte puţine lucruri în comun – transformă instituţia Operei Naţionale într-un soi de megaholding cultural, într-o structură comună de management pentru toate cele cinci instituţii componente.

Dintr-o perspectivă strict managerială, poate că demersul are sens: în felul acesta, se reduc nişte cheltuieli (va fi un singur director în loc de cinci; un singur buget comun, nu mai multe). În plus, se simplifică dialogul dintre instituţiile de spectacol şi ordonatorul de credit. Însă din punct de vedere artistic, noua construcţie nu mai are nici o noimă. Opera riscă să devină o struţocămilă schiloadă (căci e subfinanţată) şi tembelă (căci n-are o direcţie clară de mers). În plus toate celelalte instituţii de spectacole, transformate în subdomenii, îşi pierd cu totul identitatea.

„Din punct de vedere artistic, un alt beneficiu este acela că noua instituţie creată va reprezenta o canalizare centralizată de forţe, resurse şi idei, evitînd astfel dublajul în activitatea artistică“ – se arată în nota de fundamentare. Fraza asta reprezintă, cred, esenţa întregului demers: noua structură se inventează pentru a se evita ca mai multe instituţii să aibă aceeaşi activitate. Adică: autonome, cum erau, sugerează iniţiatorii, ele produceau cam aceleaşi spectacole, fără să ştie unele de altele, ceea ce ar fi o risipă de resurse – pe cînd, odată cu comasarea, putem fi siguri că se va evita dublajul. Dincolo de exprimarea aproximativă (cuvîntul „dublaj“ are cu totul alt sens decît cel intenţionat de autor în contextul dat), această frază denotă lipsa de cunoaştere a domeniului şi a instituţiilor ale căror forţe urmează să fie „canalizate“...

Din nota de fundamentare a Hotărîrii de guvern se înţelege că, prin folosirea în comun a resurselor, se vor face ecomomii importante. Desigur, pentru Guvern, orice reducere de buget a unei instituţii subordonate e o economie. Dar e puţin probabil că soluţia sugerată poate să funcţioneze. De pildă, că Centrul Naţional al Dansului ar putea folosi cîţiva intrumentişti de la Operă pentru coloana sonoră a spectacolelor; că Teatrul de Operetă „Ion Dacian“ şi-ar comanda o parte din costume la „Oleg Danovski“; în fine, că acest teatru ar putea împrumuta, la o adică, echipamente de scenă de la „Tinerimea Română.“ Pe hîrtie arată bine, dar realitatea contrazice foarte adesea calculele conţopiştilor.

Adevărata problemă a Hotărîrii e că soluţia managerială pleacă de la premisa eronată că rolurile instituţiilor comasate ar fi identice. Păi, dacă aceste cinci instituţii au existat ca entităţi separate pînă acum e pentru că au avut roluri diferite. A spune că opera e totuna cu dansul contemporan, care-i totuna cu baletul, care-i totuna cu opereta denotă nu doar lipsă de cultură, ci, pînă la urmă, carenţe de logica elementară. A strînge, apoi, toţi aceşti creatori de artă într-o instituţie-mamut, centralizată şi anchilozată e alternativa mai complicată şi mai costisitoare la închiderea instituţiilor respective.

E cert că Opera şi fiecare dintre celelalte instituţii necesită eforturi bugetare considerabile. Întrebarea care se pune e dacă avem sau nu nevoie de ele. Sigur că avem – dar Guvernul nu mai vrea să plătească, şi nici să-şi asume răspunderea pentru închiderea (eventuală) a vreuneia dintre ele. Cine îşi asumă, totuşi, răspunderea pentru adoptarea aberantei soluţii a comasării? 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.