Cu puțin timp în urmă, prietenii de la librăria Anthony Frost au anunțat, după nouă ani și jumătate, că închid prăvălia din Pasajul Kretzulescu. Și mie, ca tuturor celor care le-au trecut vreodată pragul, o să-mi fie greu să-mi imaginez colțul acesta de București fără ei.

M-am întîlnit cu Vlad Niculescu, unul dintre patroni și sufletul locului, să vorbim despre ce a fost, despre pasiunea de a recomanda cărțile și autorii pe care i-a descoperit, despre cum poate un librar adevărat să te simtă și să știe exact ce ți s-ar potrivi. Aceasta nu este povestea unei afaceri cu cărți, ci a unei aventuri. Pentru care a fost nevoie de prietenie, generozitate și vocație. Vlad purta la gît o eșarfă cu dungi, făcută cadou de Mara, fata adolescentă a unei amice, cititoare pe care o știe de cînd era în clasa I. Cărțile fuseseră deja aranjate în cutii. Cristina, una dintre primele angajate, s a întors de la Londra să le fie aproape și să-i ajute să împacheteze. Aurel, un fel de spiriduș pe care nu mi-l imaginez că ar putea lucra în altă parte, mai găsea cîte un suvenir în librărie, în timp ce strîngeau ultimele lucruri, le fotografia și le posta pe Instagram. N-a fost o plecare ușoară: s-a adunat lume, librăria s-a animat ca la începuturi, s-au vărsat lacrimi, s-au depănat amintiri. Cînd se termină o etapă e cel mai bun moment pentru întrebarea: bun, și acum ce urmează?

Anthony Frost

Vlad mi-a adus un cadou: Footnotes From the World’s Greatest, semnată de Bob Eckstein, cu un „Cuvînt înainte“ de Garrison Keillor, apărută la Clarkson Potter/Publishers, New York, în 2016. Volumul arată, exact cum zice el, „ca o cutie de bomboane“, iar una dintre librăriile din lumea asta mare, despre care scrie în el, e Anthony Frost. Apoi a scos din geantă Bookshops a lui Jorge Carrion și a început să-mi citească. Mi-am dat seama că aș putea să-l ascult mult și bine. Nu-mi venea să-l întrerup, mă uitam la el și mă gîndeam că spațiile se pot închide din motive de chirii prea mari, de exemplu, dar el, indiferent ce va face de acum înainte, va rămîne un librar adevărat, care ar putea să umble prin lume și să convingă pe oricine să deschidă o carte și să plece cu ea acasă.

În cazul în care ați căutat pe Wikipedia sau prin vreo istorie a literaturii engleze numele lui Anthony Frost și nu ați găsit nimic e pentru că Tony nu e vreun autor necunoscut, ci a fost primul englez pe care l-au cunoscut, după Revoluție, cei trei patroni ai librăriei,: Vlad, Dan Nicolaescu și Nicolae Ion. În anii ’90, impresionat de ceea ce se petrecea în România, englezul Tony s-a ridicat din fotoliu, din fața televizorului de unde aflase ce se întîmplă pe la noi, și a început să bată din poartă în poartă ca să strîngă ajutoare pe care să le aducă orfanilor din România. Era șofer de TIR și a reușit. Ei l au cunoscut cînd venise cu primele transporturi și au fost rugați să fie translatori. Organizase un covoi cu 12 TIR-uri și s-au întîlnit lîngă Craiova. Vlad își amintește că, în timp ce întocmeau la primărie niște acte, cîteva dintre TIR-urile cu ajutoare au fost deschise și s-a furat din ele absolut tot. În loc să se sperie, Tony a realizat cît de gravă era situația și a continuat să vină în România cu ajutoare.

„De-a lungul acestor ani ne-am împrietenit atît de tare, iar prietenia noastră a durat pînă tîrziu. Cînd am deschis librăria l-am anunțat și l-am tot bătut la cap să vină la București să ne vadă. Nu știa despre ce era vorba, era bolnav și făcea dializă. I-am spus ce surpriză îi pregătiserăm și, deși i-a fost greu, am reușit să ne vedem în aprilie 2008. A văzut librăria botezată cu numele lui și ne-a întrebat, cu ochii în lacrimi, dacă poate să ne mulțumească cumva. De parcă n-ar fi făcut-o deja, în atîtea feluri, înainte.“

Nouă ani și jumătate

Librăria de limbă engleză a apărut în București și a umplut un gol. Care devine vizibil acum, cînd ea a dispărut. „Cînd am deschis librăria îmi doream foarte mult să avem un spațiu în Galeria Kre­tzulescu, unde există o tradiție culturală a orașului. În 1940, la capătul ei era Librăria Buchholz, iar exact în locul în care am fost noi, a existat anticariatul vestit al domnului Weisberg. Unde și eu am fost și răsfoiam revistele Pif. Am vrut să ne conectăm la toată această tradiție și am crezut că vom stîrni un fel de emulație în rîndul celorlalți oameni care se gîndiseră, ca și noi, că se poate așa ceva în România. Că vom fi încurajați să creăm un fel de comunitate și cu alte librării de limbă franceză, germană etc. Din păcate, nu s a întîmplat. Sînt doar întîmplări izolate, cu șanse mici de continuare.“

Vlad crede că o librărie ca a lor e un business special, tocmai prin faptul că întîlnești oameni care se implică cu tot sufletul. „Nu e doar o afacere, și de asta mi-am dat seama de la primele tîrguri de carte la care am fost: Frankfurt, Londra. Librarii care merg acolo o fac pentru a descoperi autori și cărți și a le face cunoscute apoi în spațiile lor.“

Ideea deschiderii librăriei a fost a lui Nicolae Ion și au făcut-o cînd și-au dat seama că toți cunoscuții și prietenii lor făceau ca ei, adică plecau în străinătate și se întorceau cu valizele pline cu cărți și CD-uri. Și-au spus că Bucureștiul merită să aibă un loc în care să se găsească tot ce apare mai nou în Anglia, America etc. Vorbim despre un concept de librărie foarte personalizat, despre intimitatea unui spațiu în care clientul devenea pe nesimțite un apropiat al casei, care, cu ajutorul lui Vlad, descoperea ce i ar plăcea să citească.

Trăim într-o epocă în care sîntem la un click distanță de a ne comanda orice. Și Vlad știe cel mai bine că, în anii în care a funcționat librăria, lumea s-a schimbat și offline, și online. Dar asta face, uneori, ca lucrurile și deciziile să fie și mai complicate. Și e atît de greu să găsești ceva care să fie potrivit pentru tine. Iar un loc ca Anthony Frost devine cu atît mai prețios.

„Am aflat de curînd povestea unei librării din Oslo, deschisă de un poet, în urmă cu 35 de ani. Exact după nouă ani și jumătate a trecut și el printr-o criză, dar librăria a fost salvată de comunitatea locală. Și este și în ziua de azi deschisă. Așa că îndemnul meu este: haideți să vedem ce se poate face, căci atunci cînd pui suflet într-un loc ca ăsta, oamenii îți întorc bucuria.“

Ce urmează

Ultimul lucru pe care l-am cumpărat de la ei a fost Pisica de Cheshire din ­Alice, pentru că poveștile continuă și cînd ne e greu să mai credem în ele. Am luat-o în ultima zi în care Anthony Frost a mai fost deschisă. Cam așa simte și Vlad cînd îmi spune: „La petrecerea de adio, cineva a venit și m-a întrebat: și eu ce fac acum? Toate lucrurile pe care le aduceați voi nu le găseam în altă parte în București. Mă simt, în momentul ăsta, extrem de fericit, pentru că mă sună mulți oameni și îmi scriu să mă întrebe: cu ce pot să ajut? Așa că ideea ar fi să găsim o soluție ca acest loc să poată exista pentru această comunitate. Nu știu exact cît e ea de mare, o să investigăm împreună, pentru că baza noastră de date are o mie de clienți fideli și, dacă i-am anunța că deschidem mîine și în alt cartier, acei oameni ar veni. Dar ar trebui să extindem această comunitate“.

Îl întreb, evident, cîte cărți ar trebui să se vîndă într-un astfel de loc ca să poată să funcționeze: „În primii ani cred că ne-au lipsit două-trei cărți vîndute pe zi ca să putem să ne plătim cheltuielile. În ultimii ani, dacă vindeam cu zece cărți mai mult pe zi, probabil că reușeam să supraviețuim. Depinde foarte mult de locul în care ești, cît plătești chiria etc. Dacă reușeam să vindem 40 de cărți pe zi, probabil că librăria ar fi fost și acum în viață“.

După ce au închis, voiau doar să scape de acest balast: trafic mic, chirie mare, costuri. Dar reacțiile puternice pe care le-a stîrnit închiderea librăriei și fraza „Nu se poate, trebuie să vedem continuarea“, spusă de multe ori, i-au făcut să se gîndească că sînt mulți cei care vor să ajute, fiecare într-o formă, așa că speră să pună pe picioare ceva care să continue ce au început.

Nu știu încă nici cum va fi, nici cum va arăta. „Dar vreau, cu acest capital de încredere pe care îl avem și l-am cîștigat în timp, să nu mai stăm singuri să ne gîndim la toate, ci să îi implicăm și pe cei interesați în proiectul nostru.“

Îmi doresc din tot sufletul ca Vlad să se apuce să scrie cartea-colaj la care visează, „despre spațiul acesta al librăriei pe care l-am îndrăgit atît de mult“. Iar, în curînd, noi să ne putem reîntoarce în cea mai intimă și bună dintre lumile posibile, încapsulată într-o librărie Anthony Frost nou-nouță.