Călătoriile interioare ale unui "pătimaş" de teatru

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Călătoriile interioare ale unui "pătimaş" de teatru jpeg

● G. Banu, Les Voyages du comédien, col. „Pratique du théâtre“, Gallimard, 2012 (volum publicat cu sprijinul Fundaţiei Löwendal, România)

Sînt cîteva decenii de cînd George Banu pîndeşte, din umbra sălii, viaţa de dincolo de rampa scenei. Profesorul de teatru cunoaşte în detalii istoria genului, eseistul rafinat ştie să găsească unghiuri de atac inedite şi pasionante, şi am putea citi această recentă carte a sa ca încă un ghid indispensabil pentru iubitorul de teatru contemporan. Cartea lui George Banu este însă mult mai mult decît atît: în ţesătura sa densă, unde istoria teatrului e filtrată prin experienţa unică a unui spectator privilegiat – sau extrem de avizat – îmi place să întrevăd chipul autorului însuşi, ca motivul ascuns din covorul lui Henry James.

Traversăm alături de el cîteva decenii de teatru, declanşate de o primă constatare implacabilă: secolul regiei e pe cale să apună (Repetiţiile şi teatrul reînnoit – secolul regiei nu era parcă titlul unui volum unde odinioară G. Banu adunase în jurul lui marile nume şi spectacole ale sfîrşitului de mileniu?), actorul revine în prim-plan pe scenă, loc privilegiat, pe care „regizorul tiran“, autor total al spectacolului, i-l disputase. Şi aici, Banu introduce o nuanţă ce schimbă dona: marele actor a fost în tot acest răstimp aliatul regizorului, conflictul a fost cu vedeta, starul ce acapara toate luminile şi dezechilibra spectacolul. Şi aici, Banu merge mai departe în nuanţările sale şi introduce o noţiune la care ţine şi de care se va servi pentru a înţelege aceste cîteva decenii de teatru: actorul nesupus. Faptul că ideea sau imaginea îl frămîntă de la o vreme îl mărturiseşte şi un alt volum al său, apărut în limba română sub acest titlu, în 2008: Dincolo de rol sau Actorul nesupus, carte editată cu sprijinul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Nemira, 2008. Ideea era încă în germene, sprijinită de alte cîteva „miniaturi teoretice, portrete, schiţe“. Cartea de acum, de la Gallimard, reia şi duce mai departe aceste cîteva adevăruri cucerite „la capăt de drum.“ Greu de definit condiţia actorului nesupus, „fruct al unei experienţe unice, veşnic între două realităţi, aici şi acolo, la răscrucea dintre trecut şi prezent, actor în inima unui l’entre-deux, căruia îi atestă şi confirmă tensiunea.“ Actorul nesupus nu este actorul echilibrului şi al împăcării (eu aş spune, în româneşte, al compromisului), ci al dezechilibrului şi al arderii interioare. Această figură ideală şi instabilă, flacără ce luminează hrănindu-se din propriul trup, îi serveşte de călăuză în călătoriile la care ne invită cartea lui G. Banu. Argumentele se dezvoltă şi decurg unele din altele, dictate de o emoţie ascunsă, extrem de personală, ce izbucneşte în final într-o mărturisire ce i-a surprins pe cititorii sau criticii francezi, dar care nouă, prietenilor de o viaţă, nu ne era necunoscută. Da, ştiam de mult că la baza legăturii sale pasionale cu teatrul se ascunde o renunţare, dar care a hrănit şi a amplificat împlinirea de astăzi. Şi urmărind această educaţie sentimentală a unui iubitor de teatru în secolul său, descoperirile, aderările sale succesive, renunţările şi din nou spirala altor descoperiri, în căutarea „florii“, ţelul ideal din ucenicia actorului oriental, mi-am dat seama că m-am găsit implicată, ca mulţi alţi prieteni de meserie, de altfel, în această traversare de semne şi de vîrste ale teatrului, ale actorului, oglindă secretă a autorului însuşi. Am regăsit aici, simplificate, adică reduse la esenţa lor intimă, drumuri pe care l-am urmărit pe George Banu de-a lungul anilor. Am regăsit cu plăcere darul pe care-l are, de a presăra din cînd în cînd anecdote sau frînturi din viaţa sa personală, căci i-a cunoscut îndeaproape pe mai toţi marii scenei pe care-i citează, dar ştie şi să strecoare formula sau citatul ce sculptează un detaliu sau o idee şi ritmează „prelegerea“. Banu ne vorbeşte, aşadar, despre actorul a cărui nesupunere poate fi individuală sau duală (o altă obsesie sau preocupare constantă la el, vezi „Les liaisons singulières. Le metteur en scène et son acteur“, dosar coordonat de G. Banu, Alternatives théâtrales, nr. 88, Bruxelles, 2006) şi care descoperă pe scenă „partea sa de exil“ citîndu-l pe Eugenio Barba; insistă apoi asupra actorului oriental, care-l fascinase la începutul uceniciei sale teatrale, revine la magicul mai ’68, an de răscruce şi de început pentru autorul nostru, pentru a se reîntoarce la actorul european, cu unitatea şi fricţiunile sale. Un moment special merită actorul străin, cel ce vine de departe, şi aici, fără îndoială, autorul însuşi e observator lucid şi implicat în acelşi timp. Banu îl citează pe Chéreau, care crede că un actor nu poate fi mare decît dacă joacă în limba sa maternă, sau pe Luc Bondy, care declară că un actor „nu poate juca decît în limba în care visează.“ Din nou, mai ’68 şi urmaşii săi au fost cei ce au îmbogăţit scena franceză cu chipuri şi accente venite de departe. E vorba nu atît de un joc cu limba, ci de o luptă cu ea. Banu îl citează pe polonezul Andrzej Seweryn, care a reuşit să stăpînească o franceză acceptabilă, sau pe Bruce Myers, actorul newyorkez al lui Brook, superb în Timon din Atena, dar insuportabil în Racine. Tot la Brook, actorul african Sotigui Kouyaté era fascinant în Mahabharata, dar de neînţeles în Shakespeare. Cititor subtil al paginilor lui Cioran, Banu subliniază aici coexistenţa limbilor şi identitatea contrariilor. Numele ţîşnesc din nou, în alte contexte, de la Gérard Philipe şi Ryszard Cieslak la Yoshi Oida şi mai aproape de noi, Valérie Dréville, Hugues Quester sau Marcel Iureş, exemplar în rolul actorului nesupus. Apare ideea de coralitate, cu Dodin sau cu Peter Sellars, apoi actorul care joacă cu spatele către public (idee pe larg analizată în alt volum al său, L’Homme de dos, peinture, théâtre, Paris, 2000, apărut în română în 2008 la Editura Nemira, sub titlul Spatele omului), două posturi polemice, „frontalitatea declamă, în vreme ce actorul cu spatele murmură“, descoperirea jocului corporal, nuditatea, travestiul, în fine, actorul bătrîn, „sau timpul salvat“. Pentru Banu, „bătrînul actor de pe scenă îl răscumpără pe omul îmbătrînit din sală. În ceea ce numim opere ultime, întrezărim, ca în ultimele tablouri ale lui Poussin, le tremblement du temps, aceste spaţii albe ce spun oboseala, linii sau cuvinte ce şi-au pierdut toată splendoarea. Construcţia se destramă, autoritatea artistului e diminuată şi opera pare că a scăpat de sub orice control. Fragilitatea devine virtutea supremă... artistul bătrîn lucrează cu conştiinţa morţii, ultima operă stă mărturie.“ Că George Banu e bîntuit de ideea trecerii timpului şi a bătrîneţii ineluctabile, pe care se pregăteşte s-o primească împăcat – ştiam, şi mă revoltam cîteodată, căci ce probă mai elocventă de vitalitate, departe de stingerea finală, putem aduce decît o astfel de carte, de o bogăţie şi de o erudiţie inepuizabile. Un mod de a privi istoria teatrului ca o schimbare permanentă, sensibil la fiecare tresărire, gata să pornească de fiecare dată către alte aventuri. În postfaţa cărţii, după coming out-ul său, şi anume mărturisirea eşecului său ca actor (Să fie oare un eşec? Şi Andrei Şerban, coleg de generaţie, a vrut să înceapă ca actor şi a „deviat“ către regie... două „eşecuri“ care au îmbogăţit mai degrabă teatrul), Banu mai face o mărturisire, ce debutează cu aceeaşi urmă de tristeţe. Ideea că, obosit de evoluţia teatrului în ultima vreme, asistă la apusul acestei arte, menite să dispară precum Livada cu vişini. Dar, în ultima vreme, implicat în aventura Festivalului „Shakespeare“ de la Craiova şi lucrînd la metaforele shakespeariene ale lumii ca teatru, şi-a dat seama că teatralitatea e parte intrinsecă a condiţiei umane. „Lumea va fi mereu o scenă“ – şi această concluzie îi dă motive astăzi să spere. Aş aminti aici un citat din Nietzsche, din notele sale pregătitoare pentru volumul rămas neterminat, Voinţa de putere: „Arta ne-a fost dată ca să ne împiedice să murim din cauza adevărului...“ (citat în Heinz Wismann, Penser entre les langues, Paris, 2012, p. 293) O consolare, dar şi o explicaţie...

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de recherche sur l’intermédialité et les arts du spectacle, CNRS, Paris.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.