Tot mai mulţi autori şi editori serioşi se coalizează şi încearcă – deocamdată, fără succes – o mişcare de rezistenţă împotriva Amazon. Proiectată iniţial ca o platformă online de difuzare a cărţii, compania s-a dezvoltat rapid datorită unor politici concurenţiale agresive. Între timp, s-a extins şi în domeniul editorial, publicînd orice, oricum. Atunci cînd a apărut, acum vreo douăzeci de ani, toată lumea vedea potenţialul, însă doar foarte puţini credeau cu adevărat în succesul acestui business. Astăzi a devenit un instrument indispensabil pe piaţa de carte.

Iniţial, editorii s-au bucurat, căci aveau la îndemînă încă un canal de desfacere, unul foarte util şi cu o portanţă cu adevărat mondială. Librăria virtuală – se credea atunci – ar putea oferi editurilor mai mici şansa de a ajunge la cititori. Amazon.com era văzut ca o reţea alternativă de distribuţie, un model de business în era globalizării. Între timp, după ani şi ani în care a practicat preţuri de dumping, Amazon.com a devenit un business uriaş: în multe locuri, a eliminat concurenţa (librării mici şi medii) iar acum, foarte aproape de a obţine poziţie de monopol, pune presiune imensă pe edituri, pentru a obţine preţurile convenabile. Criteriile super-librăriei nu au nici o legătură cu modul în care îşi stabilesc preţurile editorii. Totul e doar în funcţie de cerere şi ofertă. Despre negocieri nu poate fi vorba, căci nici o editură nu poate ignora această cale de distribuţie, aşa că acceptă, de voie, de nevoie condiţiile impuse.

Platforma ABE care vindea cărţi vechi (inclusiv rarităţi şi exemplare de mare valoare) era, pînă nu de mult, ultima opţiune pentru cei care căutau titluri „de nişă“ sau volume de mult ieşite din circulaţie. Şi această companie mică a fost cumpărată de Amazon şi integrată în platforma de vînzări. Încetul cu încetul, Amazon îşi atinge obiectivul strategic: adică să vîndă (aproape) orice carte tipărită sau digitală. De oriunde şi peste tot în lume.

Pentru piaţa americană de carte (sau de orice), situaţia nu e deloc surprinzătoare, ea intră într-un soi de firesc pe care doar puţini îl mai contestă. Cărţile sînt nişte bunuri, mărfuri ca orice marfă, nişte cărămizi din hîrtie, nişte chestii care se vînd pentru că există un producător, un distribuitor şi-un cumpărător. Pentru Europa occidentală, tipul de ameninţare pe care îl reprezintă acest model de business e ceva cu totul nou. Şi puţine guverne au înţeles cum să răspundă acestei ameninţări. Franţa promovează, de ani buni, „excepţia culturală“. Produsele culturale nu sînt mărfuri oarecare, motiv pentru care implicarea statului în producţia, difuzarea şi promovarea lor e legitimă. Nu e deci surprinzător că mai ales în Europa a început să apară o mişcare „de rezistenţă“. Scriitorii strîng rîndurile.

Iris Radisch a realizat în Die Zeit o amplă anchetă în care a intervievat zece autori despre relaţia pe care o au cu Amazon şi cu acest model comercial. Autorul american Jonathan Franzen se numără printre cei care răspund la întrebările ei. El este unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai Amazon. Care ar fi, după părerea lui, orice altceva, dar nu o librărie. Daniel Kehlmann încearcă să nuanţeze, explicînd că, pentru el, ca autor, e o mare şansă să poată ajunge, via Amazon, la cititori din ţări îndepărtate unde nu există librării cu carte germană; dar nu ezită să condamne compania americană pentru felul în care tratează cartea în general şi pentru tendinţele monopoliste. Navid Kermani crede că un boicot al autorilor ar putea crea premisele unor negocieri. Ingo Schulze, în schimb, e mult mai radical – el nu exclude să participe la o „grevă a scriitorilor“, pentru a protesta împotriva Amazon.

O grevă a scriitorilor? Greu de crezut că se poate întîmpla aşa ceva. În plus, ea ar afecta direct doar editurile respective, şi nu pe distribuitor. Ceea ce s-ar putea face ar fi ca, în contractele de drepturi de autor, să se menţioneze, în mod explicit, ca editurile să nu mai difuzeze opera şi prin Amazon – dar asta ar însemna profit mai mic, atît pentru editură, cît şi pentru autor, aşa că nimeni nu recurge la asta. Totul pare o luptă inutilă şi absurdă cu ceea ce s-a transformat din firmă în instituţie. Indispensabilă şi tocmai de aceea detestabilă.