De ce crezi că Fenomental a avut un asemenea succes?

Fenomental a fost albumul potrivit, apărut în locul și, mai ales, la timpul potrivit. A fost primul album românesc cu un sound modern, conectat la ce se întîmpla dpdv stilistic pe plan internațional la vremea aceea. A fost înregistrat, mixat și masterizat în Germania, la Basement Studio din Essen, iar calitatea producției era net superioară oricărui produs autohton de pînă atunci. Grafica neconvențională a albumului a contribuit și ea: albumul arăta că o cutie de medicamente, diferit de tot ce se făcuse pînă atunci. Apoi, drive-ul albumului a fost piesa „Basul și cu tobă mare” care de 15 ani continuă să rupă sălile. Videoclipul acesteia, regizat de Radu Muntean, chiar dacă a fost interzis de CNA la doar două săptămîni de la prima difuzare, rămîne un reper în materie de clipuri românești. Pe scurt, o aliniere totală de planete, aliniere care a dus la un volum impresionant de vînzări, aproape 1.000.000 de exemplare.

Turneul Fenomental de anul acesta urmează turneului acustic de anul trecut; ce înseamnă această revizitare a pieselor mai vechi în condițiile în care au trecut patru ani de la ultimul album original, Fetiș?

Sîntem un organism supus legilor naturale, legi ce se regăsesc și în muzică. După Acustic, această pauză de emoție din discografia noastră, a sosit timpul reîntoarcerii la energia care ne caracterizează, iar cel mai bun mod de-a face asta este prin sărbătorirea celor 15 ani de Fenomental printr-un turneu național ce cuprinde 31 de orașe, turneu în care vom cînta integral albumul. De aici vom pleca mai departe, păstrînd aceste coordonate.

Ce s-a schimbat între timp în atmosfera și mentalitatea, motivațiile, abordarea creativă și idealurile voastre muzicale?

Idealurile au devenit mult mai concrete și, în mare măsură, țin în momentul de față doar de evoluția noastră ca muzicieni. Sîntem împăcați cu noi și cu lumea din jur, avem un public extraordinar căruia ne dăruim în totalitate la fiecare concert, iar ce primim în schimb este pe măsură. Pot spune că sîntem o formație împlinită.

Cum ți se pare contextul muzical românesc actual?

În primul rînd, extrem de dificil pentru trupele la început de drum. E aproape imposibil să te remarci și să păstrezi o constanță care să-ți permită să devii un muzician profesionist. Cei mai mulți abandonează pe parcurs, își iau slujbe și își lasă loc pentru muzică doar în timpul liber. Astfel se pierd în mediocritate. Muzica este un domeniu căruia trebuie să i te dedici 100%, doar așa poți evolua. Probabil că și mentalitatea este greșită; o trupă profesionistă presupune în primul rînd investiție și abia apoi, eventual, profit. Din păcate, cei mai mulți se gîndesc din prima clipă la profit, iar lipsa acestuia îi dezarmează.

Apoi, există eterna problemă cu difuzările. Mass media este setată pe trenduri și tipare comerciale, impersonale, orice urmă de originalitate fiind exclusă. Corect, însă această este o falsă problemă. Ultima piesă a Viţei de Vie intrată în playlist-urile radio a fost „Praf de stele”, acum şapte ani. Cu toate astea, deși nu sîntem la radio și nici la TV, cîntăm cu sălile pline oriunde mergem în țară, iar publicul nostru își păstrează o medie constantă de vîrstă.

Ce urmează după acest turneu?

Cu siguranță un album nou. Avem deja cinci piese gata, iar pînă în toamnă sper să reușim să-l terminăm. Avem un an concertistic plin, poate cel mai bun de pînă acum, așa că singurul inamic ne este timpul. Noul album se va numi Stamina și păstrează coordonatele stilistice ale Fenomental-ului. În paralel, am început serios lucrul la un album solo, însă mi-e imposibil să estimez cînd va fi lansat. Pot să spun că se plasează în sfera acustică.

Viţa de Vie pleacă pe 14 martie în turneul naţional Fenomental. Mai multe aici.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Cătălin Mihai