De unde nevoia morbidă a discipolului de a-şi nega şi, adesea, elimina maestrul? Noica spune undeva că, dacă marele profesor, marele savant, marele creator nu ar muri, istoria ar fi în pericol de sucombare, oprindu-se la nivelul minţii maestrului, minte care – oricît de excepţională – rămîne, inevitabil, limitată, neposedînd un dinamism infinit, de perpetuum mobile renascentist. Ca atare, învăţăcelul îşi „ucide“ dascălul, pentru a permite lumii să progreseze prin el, noul maestru şi învăţător.
Despre discipolat
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
Despartirea de G. Steiner
adăugat de aiordache la data de 20 August 2010 11:08:01
O cartea frumoasa. Scrisa la batranete, este probabil exorcizarea frustrarii fata de ceea ce trebuie ca i se intampla deja. Literatii mai tineri deja isi pierd rabdarea fata de pathosul sau ascutit, de intensitatea sa permanenta, fara pauza, de postura sa morala. Dupa aparitia cartii, a facut parte dintr-un pannel la o conferinta despre educatie in Europa. A fost un spectacol destul de trist. Nimieni din pannel (profesori, functionari europeni, gestionari de fonduri pentru educatie) nu a mai avut rabdare sa-i mai asculte circumspectia martiala fata de o cultura "EU"ropeana careia probabil nu-i da nicio sansa. Iar studentii l-au privit ca pe o creatura de secol 20 (how quaint...). I-am cerut un autograf pe aceasta carte, pe care l-a oferit vizibil iritat si enervat. Poate si datorita handicapului la o mana care devine foarte vizibil de aproape dar, cred, si pentru ca Steiner zambeste rar (si-atunci cu o grimasa mai degraba cinica) si nu pare sa se relaxeazaze niciodata. Traieste inca (asa cum recunoaste parca undeva) in umbra vinovatiei de a fi emigrat inainte de razboi si de a fi supravietuit. Poarta povara sutelor de mii de copii evrei care n-au avut aceasta sansa.
Pentru noi, o fixatie fara iesire, un dead-end obositor. Incarca prea mult cu trecut, priveste prea putin catre viitor. Oare cine sa mai aiba rabdare acum cu condamnarea abisala a limitelor culturii europene si tacerea cuvintelor in fata crimelor secolului 20?