Poveşti din cartierul meu

Publicat în Dilema Veche nr. 328 din 27 mai - 2 iunie 2010
Nebuna din cartier jpeg

Calea Moşilor, stradă „nouă“, adică tronsonul dintre Bucur Obor şi intersecţia cu bulevardul Carol, nu mai are aceleaşi repere ca acum 30 de ani. Acestea au fost redefinite pe la începutul anilor ’80, atunci cînd s-au construit blocurile: biserica Olari a fost mutată undeva în spatele lor şi acum tronează în mijlocul unei parcări, iar în noaptea de Paşti, enoriaşii urmăresc slujba de prin balcoane; faimosul restaurant Odobeşti s-a redeschis pentru o vreme la parterul unui bloc, apoi a fost înlocuit de sediul unei bănci; bătrînul dud, care făcea umbră terasei aceluiaşi restaurant, a fost tăiat de mult; croitoriile, frizeriile, băcăniile au dispărut; pe drumul spre Obor nu se mai merge cu căruţa, iar piaţa în sine nu mai e pentru nimeni un spectacol. Noile repere, cele pe care le dai taximetriştilor cînd vrei să ajungi undeva anume, par lipsite de orice altă semnificaţie în afară de aceea de a desemna, pur şi simplu, un loc: „în faţă la Bancpost“, „pe colţ, la Pizza Hut“ sau „puţin mai sus de Mega Image, fostul La Fourmi“. Ca în orice cartier însă, există şi aici o comunitate care nu se raportează la ceea ce se întîmplă în Marele Oraş, ci la oamenii şi evenimentele din imediata ei apropiere – desfiinţarea unui butic non-stop, un nou magazin cu pantofi de firmă în care nu va intra niciodată nimeni, cursul valutar de la Exchage-ul vecinului nostru iranian căruia nu-i mai merge tocmai bine, căci are de gînd să-şi vîndă Jeep-ul, „iar s-a îmbătat Costică şi a făcut scandal de dimineaţă!“, „pe Bobiţă l-au luat hingherii“, astăzi la noi a plouat în toată regula, iar în Drumul Taberei n-a fost decît o răpăială de vară.  

Variantele lui Ion B.

Nu l-am cunoscut niciodată pe Ion B., l-am văzut pentru prima oară la televizor, ca personaj al filmului documentar produs de HBO. Nu ştiu în care dintre ghenele de pe Calea Moşilor trăia – locul unde îşi ţinea preţioasele colaje, nu mi-a atras niciodată atenţia pe stradă, nu l-am auzit spunînd că-şi doreşte o bicicletă. Totuşi, Calea Moşilor era cartierul lui, în aceeaşi măsură în care este şi cartierul meu. I-am cunoscut în schimb pe Tomiţă, pe Omul cu şobolani, pe Lenuţa şi pe Grigore – cel care aduna cartoane.

Tomiţă locuia tot într-o ghenă, însă avea în grijă şi grădiniţa din jurul blocului, era „proprietatea“ lui. Adusese aici doi cîini dintre care Fetiţa i-a supravieţuit. Uneori, în zilele frumoase, ieşea la aer, pe un scăunel, aşa cum oamenii de la ţară ies pe banca din faţa porţii, îşi scutura preşurile şi pledurile din ghenă, dădea de mîncare la cîini. Dacă îi aduceai o sticlă mică de Scandic sau măcar o bere, te primea în „curtea“ lui şi vorbea mult. În rest, abia dacă te saluta. Nici el nu mai ştia cum de ajunsese „în sărăcia asta de ghenă“. Avusese o casă, „ cu acte, pe undeva, prin mahala“, pe care o pierduse. Avusese şi o femeie, dar nu mai ştia nimic de ea. De altfel, îţi povestea că l-au iubit femeile la viaţa lui şi că „a avut trecere la oamenii mari“. Pentru ei a muncit, dar „fără carte de muncă, că d-aia n-am şi eu acuma o amărîtă de pensie“. Îţi pomenea de numele unor ştabi pe care nu puteai să le verifici, doar ca să-ţi sugereze că a fost o vreme cînd acei oameni importanţi îi strîngeau mîna şi aveau nevoie de el, de Tomiţă. Cel mai mult îl durea faptul că la cei 70 şi ceva de ani ai lui se simţea total inutil. Cînd se cherchelea îţi cînta în franceză, cu o voce subţirică: „Parle-moi d’amour...“

Tomiţă îşi ura ghena din toată inima, deşi şi-o aranjase cu acelaşi respect cu care îţi amenajezi o casă – într-un colţ era bucătăria, cu blidele lui şi punguţele cu zahăr şi cu sare, într-altul dormitorul, cu saltea, pernă şi pătură. „Într-o zi o să mă găsiţi în ghenă, atîrnat de ţevile alea... să puneţi atunci o lumînare!“.

Nu l-a găsit nimeni atîrnat de ţevi; pur şi simplu a dispărut. Locatarii blocului s-au îngrijorat pentru o vreme, doctorul de la etajul IV chiar a chemat Poliţia şi a făcut demersuri ca să-l caute, însă îşi lăsase toate actele „acasă“, în ghenă. Cu timpul, lumea l-a uitat pe Tomiţă, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Doar uneori Fetiţa începe să latre fără motiv spre uşa ghenei care astăzi nu mai are nici un locatar.

Omul cu şobolani face de toate: mătură, spală, repară, o bate pe Lenuţa, nevastă-sa care apare de dimineaţă la bloc cu cîte un ochi vînăt şi burta ei mare, cirotică, aşteptînd maşina de gunoi, împreună cu alte femei de serviciu. În timp ce ele mestecă în pahăruţele de plastic cu cafea, de la butic, ea scoate sticluţa din buzunarul halatului. Trage o duşcă, rîde cu gura ei fără dinţi: „Ce să fac? Mă menţin tînără!“. Apoi îl supraveghează pe Omul cu şobolani cum cară tăcut tomberoanele cu gunoi. Pe la prînz, va avea şi ea treabă, cu spălatul covoarelor. Tratează cu muşteriii ei din bloc: „Cinci lei alea mai mari, un leu sau doi, alea mai mici!“. Întinde covoarele pe asfalt, în mijlocul parcării, se duce cu mersul ei împleticit după furtun şi după găleata cu detergent. În jumătate de oră e udă leoarcă şi rîde prosteşte de una singură.

„N-o mai suport pe Lenuţa! Nu vezi că-i beată tot timpul?!“, strînge din dinţi Omul cu şobolani. El nu bea decît seara, în afara orelor de program. Pînă atunci se abţine. Se uită la ea cum dispare după colţ, ca să-şi mai ia cîte o bere de la butic, în a doua parte a zilei. „Cum ia bani p-un covor, se duce şi-i bea! Nu se gîndeşte că are copii acasă?“. La un moment dat, preşedintele de bloc i-a dat afară şi pe el, şi pe Lenuţa. „Prea făceau scandal toată ziua!“ L-am reîntîlnit pe Omul cu şobolani într-un tren: vindea ziare. „Şi Lenuţa?“ S-a strîmbat şi şi-a întors privirea. „Trăieşte, dă-o-n sărăcia ei! Se menţine tînără!“ Grigore era o apariţie umilă, stranie, la ceas de seară, atunci cînd agitaţia străzii se mai potoleşte şi gunoaiele s-au strîns deja pe la colţurile blocurilor. Un bătrîn gîrbovit, trăgînd după el un cărucior. Pe măsură ce vizitează locurile pe care le ştie, cum ar fi uşile din dos ale magazinelor de pantofi sau ale supermarket-urilor, căruciorul se umple treptat de cartoane. Curînd, bătrînul aproape că nici nu se mai vede, ascuns în spatele unui munte de cartoane legate între ele cu sfori colorate, opintindu-se, trăgînd şi împingînd. Le duce acasă şi, mai departe, nimeni nu ştie. Grigore îşi face treaba, fără să stea la taclale, lumea e bucuroasă că scapă de cartoane, între el şi micii comercianţi există un soi de simbioză greu de înţeles. Se poate spune despre Grigore că e o parte integrantă din cartier, mai mult decît oricare altul.

Un timp, nimeni nu l-a mai văzut pe Grigore. Cartoanele s-au adunat în stive pe la uşile din dos, aşteptîndu-l, căci gunoierii nu se încurcă cu ele. Apoi, căruciorul a reapărut, împins de un tînăr înalt şi slab, cu umeri căzuţi, care îndeplinea acelaşi ritual. „E fii-su!“, a zis Lenuţa. Simbioza continuă dincolo de vieţile şi destinele oamenilor.
 

Buticarii

Mai demult, oraşul era paradisul buticurilor non-stop. Astăzi, pe Calea Moşilor abia dacă au mai rămas cîteva dughene pe care nu le-au dărîmat încă cei de la Primărie. „Ale ălora care au avut pile!“, zice unul dintre foştii proprietari de dughene care s-a mutat acum, temporar, într-o scară de bloc. „Coşmeliile alea nu dădeau bine! Dar la amărîţii de noi nu se gîndea nimeni. Că muream de cald vara, şi iarna ne încălzeam la reşouri, că ne certam cu toţi beţivanii care aveau spre dimineaţă chef de scandal sau cereau pe datorie. Că n-avem unde să mergem la toaletă decît dacă ne împrieteneam cu oamenii de prin blocuri... ce, asta era viaţă uşoară?!“ Un alt butic non-stop este întreţinut de un cuplu de vîrstă mijlocie. Ea vinde în timpul zilei, el noaptea, pînă-n zori. Probabil că nu-şi permit să angajeze pe cineva şi să plătească un salariu. Cei doi soţi se întîlnesc ca luna cu soarele. Se văd de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Atunci, îşi predau unul altuia cheile de la lăzile frigorifice cu îngheţată şi sucuri şi îşi zîmbesc obosiţi, cu tristeţe. Au o fată, studentă la o facultate de arte, într-un oraş al ţării. Probabil că atunci cînd, de două ori pe zi, privirile li se întîlnesc, se gîndesc amîndoi la ea.

Meseriaşii

Pe un colţ, între un mini-market şi o cramă cu vin de Tohani, este un mic atelier de „reparaţii haine din piele“ pe lîngă care poţi trece aproape fără să-l observi. Însă dacă vei avea curiozitatea să arunci o privire pe geam, îi poţi vedea pe cei doi „meşteri“, îmbrăcaţi în halate albastre, aplecaţi peste anticele lor maşini de cusut, plasate strategic într-un maldăr pestriţ de piei şi papiote de aţă de toate culorile, în vreme ce hainele muşteriilor, unele dintre ele vechi şi de peste 50 de ani, atîrnă din tavan ca şirurile de cîrnaţi într-o băcănie. Dacă te uiţi mai bine, ai senzaţia că hainele acelea vor prinde viaţă şi că, dintr-un moment în altul vor pune stăpînire pe atelier. E tot ce-a mai rămas din Calea Moşilor cea „veche“. Şi dacă tot ai descoperit acest loc, trebuie să intri ca să simţi măcar pentru cîteva clipe mirosul unui alt timp.

Îşi ridică privirea, păcănitul maşinii se întrerupe, celălalt încremeneşte cu acul în mînă. Acum nu se mai aud decît vocile zumzăitoare de la radio. Îi arăţi o mînecă descusută. Poate că nu vei mai purta niciodată jacheta aceea, însă e plăcerea de a le trece pragul şi a le da ceva de lucru. „E o nimica toată, dar nu pot s-o fac pe loc! Treceţi pe aici deseară? Sîntem pînă la şapte...“ „Deseară“ te recunoaşte şi se loveşte cu palma peste frunte. „Am uitat de dvs. Puteţi veni mîine. Pînă mîine, sigur o fac! O nimica toată!“ Sub fiecare maşină de cusut sînt cîteva sticle de bere, cumpărate „de la vecinii de la mini-market“. Totuşi, înăuntru nu miroase a beţie şi a pierdere de vreme, doar a piele şi a un timp trecut. În atelier, România nu a intrat în UE, doar a trecut cu seninătate printr-un regim comunist sau a rămas încremenită undeva, acolo.

A doua zi, îl prind pe meşter în faţa atelierului, la o ţigară. „E gata?“ Se scarpină în cap. „Nu e gata, că mi-a venit un client ieri cu o grămadă de joarse!“ Atelierul nu e al lor, că dacă ar fi... „Ţine de cooperativă, noi cîştigăm puţin, o nimica toată!“ Îmi zîmbeşte încurcat. Îmi vine să-i spun că poate păstra jacheta, că nu-mi mai trebuie, însă l-aş dezamăgi. Trebuie să creadă că lumea încă mai are nevoie de ei, că nu sînt inutili, ca Tomiţă, la 70 şi ceva de ani, uitat într-o ghenă, că între ei şi cei din cartier, care încă mai poartă haine vechi de piele, există un soi de simbioză. „Nu-i nimic. O să mai trec mîine!“ Se luminează la faţă. „Vă aştept mîine la orice oră! Mîine sigur e gata!“

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.