O perspectivă străină

Jack FEINBERG
Publicat în Dilema Veche nr. 494 din 1-7 august 2013
O perspectivă străină jpeg

Textul de mai jos este o parte dintr-o serie de povestiri scrise de un expat american care locuieşte în Bucureşti. Pe parcursul anului trecut, acesta s-a pierdut printre staruri de cinema, politicieni, aristocraţi, vagabonzi, criminali şi magnaţi. A experimentat senzaţionalul, lumescul şi multe altele. Toate în România.

Apartamentul generalului

Acum cîteva luni mă plimbam împreună cu un prieten prin centrul Bucureştiului, cînd am văzut un afiş „De vînzare“, atîrnînd de o terasă. Clădirea era un exemplu uimitor de arhitectură brâncovenească, cu un acoperiş cu turnuri ce atrăgea atenţia oricui trecea pe stradă. Pentru a ne satisface curiozitatea, am decis să sunăm la numărul afişat. Puteam doar ghici ce ne aştepta într-un apartament probabil modern renovat, sau poate ceva neatins de mîinile dezvoltatorilor imobiliari. Cu toate astea, ceea ce am găsit ne-a spulberat toate aşteptările.

La ora programată, am trecut printr-o intrare de piatră bogat ornamentată şi am urcat două rînduri de scări de marmură. În oricare altă capitală europeană, ar fi fost uşor să îţi imaginezi un baron sau conte aşteptînd într-o astfel de reşedinţă, însă istoria Bucureştiului este destul de diferită de cea a Parisului sau a Romei. Într-adevăr, am trecut printr-o dură revenire la realitate atunci cînd am găsit liftul defect şi mereu blocat – poate simbolic – la unul dintre etaje. Arăta de parcă nu mai funcţionase de zeci de ani şi începuse să adune gunoi.

Am ajuns la uşa dorită care a fost deschisă de o mică doamnă de vîrstă medie, îmbrăcată modest şi purtînd o pereche de papuci de casă foarte zdrenţăroşi. Cu siguranţă nu era ea contesa, dar ne-a primit cu bunăvoinţă, de parcă ar fi fost una. Trecînd pragul, a fost ca şi cum am fi intrat într-o altă dimensiune. Primul lucru pe care l-am observat în foaierul slab luminat a fost frînghia de rufe de trei metri lungime, întinsă de-a lungul camerei, pe care atîrnau cîteva prosoape. M-am uitat mai departe şi am observat o pată gigantică de apă ce acoperea unul dintre pereţi. Totul era acoperit de praf. Mobilierul arăta de parcă ar fi fost cumpărat de la „IKEA comunistă“. Apartamentul reprezenta întruchiparea degradării.

Cu toate astea, dacă te uitai dincolo de furnirul şubred, puteai observa indicii ale unui trecut diferit, semne că, probabil, această casă a aparţinut cîndva unei persoane foarte bogate. Lambriuri de lemn magnific sculptate acopereau întregul tavan. Uşile franceze se deschideau pentru a prezenta o mare sală de mese. Pe hol am găsit cea mai mare baie pe care am văzut-o în orice apartament din Bucureşti (vechi sau nou). Numărul mare de camere era uimitor: le-am pierdut şirul, în timp ce făceam turul celor peste 300 de metri pătraţi. Da, acest apartament avea cu siguranţă origini ilustre.

Locul era plin de contradicţii. Ne frămîntau multe întrebări, dar prima pe care am pus-o a fost: de ce erau atît de multe sonerii la uşa din faţă? Răspunsul ghidului nostru a venit destul de prozaic: pentru că patru familii împărţeau acest mare apartament, care a fost iniţial destinat pentru a găzdui o singură familie. Una dintre familii locuia în sala de mese, alta în bibliotecă, iar o a treia ocupa ce a fost probabil, cîndva, camera servitorilor... Bucătăria, holurile şi baia erau folosite în comun.

Treptat, ne-a fost dezvăluită mai multă istorie. Se pare că trecutul apartamentului nu a fost doar ilustru – ci chiar aristocratic. Clădirea a fost construită pentru fiicele unui proeminent cetăţean al Bucureştiului, generalul Grădişteanu (un alt conac aparţinînd aceleiaşi familii rămîne una dintre cele mai mari clădiri de pe Calea Victoriei). După 1948, proprietatea a fost naţionalizată şi redistribuită „Oamenilor“. În mod remarcabil, în 2013, locatarii săi continuă să trăiască exact ca pe vremea comunismului.

Deşi condiţiile de trai ale locuitorilor păreau mai degrabă sărace, aceştia, probabil, stau pe o imensă avere, de vreme ce preţul cerut pentru proprietatea lor combinată este de o treime de milion de euro (cel mai probabil negociabil, de vreme ce aceştia păreau foarte dornici să-şi părăsească stilul comunal de viaţă). Mă întreb, totuşi, cine şi-ar putea permite să-i plătească? Probabil, eventualul cumpărător ar fi membru al noului tip de aristocraţi ai României. Poate e doar o chestiune de timp pînă cînd apartamentul va fi acaparat de un om de afaceri prosper care va transforma din nou locuinţa într-una unifamilială, aşa cum a fost în urmă cu peste cincizeci de ani.

Cu toate astea, pînă atunci, semnul „De vînzare“ încă atîrnă pe terasă.

Anunţuri obraznice

Fiecare mare oraş îşi are rutina sa zilnică (unii ar putea spune chiar ritual) unică, care îl face special şi, într-un fel, îi captează esenţa. Dimineaţa, în timp ce merg spre muncă, parizienii sar peste rigole stradale, în timp ce acestea sînt inundate sau curăţate. Newyorkezii coboară în adîncimi de metrou dezgustătoare şi se ascund în spatele unui ziar, în scaunele lor. În Veneţia, navetiştii se luptă cu valurile urcînd la bordul unui vaporetti, în timp ce în Istanbul apelul la rugăciune răsună din minarete şi oraşul trece într-o stare de amorţeală. În Bucureşti, oamenii îşi îndepărtează eroic pliante de masaj erotic, de pe geamurile maşinilor.
    
Într-adevăr, fiecare pliant de noapte, oferind „Sensual Massage“, „Hotel Visits“ şi „Free Bar/Free Car“ e aruncat pe vehiculele din centrul oraşului. O companie promite să „ajungă la hotelul tău în maximum zece minute.“ Nu poţi să nu fi curios cum ajung aceste anunţuri obraznice acolo. Nu observăm niciodată procesul de distribuţie în timp ce are loc, ci, mai degrabă, ele apar pur şi simplu ca trimise de Elfi-vicioşi. Cine este omul misterios care răspîndeşte promisiuni de „picioare desfăcute“? Dovada muncii sale e peste tot, dar, cu toate astea, omul responsabil nu este niciodată văzut. Se furişează el oare în umbră şi îşi îndeplineşte sarcinile în mod clandestin atunci cînd nu-l vede nimeni, sau atunci cînd dormim, ca Moş Crăciun? Mai rar decît cea mai rară păsăre, a-l vedea poate fi similar cu a vedea un condor californian.

Ei bine, am zărit creatura evazivă! Am prins-o la locul faptei! Şi, să fiu sincer, nu aduce deloc a elf sau oricare altă creatură mitologică, la drept vorbind. El nu se teleportează de la maşină la maşină, ca să-şi ascundă faptele. E doar un tip normal care se întîmplă să promoveze prostituţia. Cu toate acestea, într-un fel îl admir pentru că, privindu-l mai atent, mi-am dat seama că ar putea reprezenta una dintre instituţiile cele mai democratice din întregul Bucureşti. De ce? Pentru că el tratează toate maşinile în mod egal. De multe ori, vom vedea un BMW, un Audi şi un Mercedes-Benz, toate într-un rînd, şi apoi o Dacia Logan dărăpanată. Maşinile scumpe sînt decorate în mod natural cu pliante, dar oare este rabla evitată? Nu, nu este, pentru că omul ştie: fiecare cetăţean are dreptul la masaj erotic. Masajul erotic – este un drept inalienabil cu care Natura ne-a înzestrat ca fiinţe umane! Mulţumesc ţie, „Domnule Masaj Erotic“ pentru că mi-ai deschis ochii!

Un meci de neuitat

Cînd am auzit că Steaua va juca cu Chelsea FC, la Stadionul Naţional al Bucureştiului, ştiam că vreau să fiu acolo. Nu numai că n-am fost niciodată la un eveniment sportiv în România, nu am participat niciodată la un joc de fotbal profesionist, chiar dacă este unul dintre sporturile mele preferate, la televizor. Cu toate acestea, am aflat că biletele s-au vîndut la doar cîteva ore după ce au fost puse în vînzare. Cu alte cuvinte, a trebuit să caut un bilet prin canale neoficiale.    

Fără prea mult efort, am descoperit o piaţă virtuală înfloritoare de bilete de mîna a doua, promovate de site-uri clasificate de anunţuri. După ce am găsit un anunţ care arăta doar moderat dubios, cu un preţ doar uşor stratosferic, am vorbit cu grosolanul vînzător şi am stabilit să ne întîlnim lîngă staţia de metrou Apărătorii Patriei. Odată ajuns acolo, am întîlnit două personaje zurbagii care au făcut tranzacţia în numele vînzătorului. Tranzacţia a fost aproape anulată pentru că personajele au încercat să-mi vîndă un bilet diferit de cel promovat, însă, după negocieri aprinse, am obţinut un bilet la meciul Steaua vs Chelsea, iar ei şi-au primit cei 500 de lei în numerar (şi o bucată din demnitatea mea).

Cînd am ajuns la stadion, hoarde de oameni aşteptau la porţi. Eram îndesaţi ca sardinele, în timp ce ne îndreptam spre un punct de control ce implica o percheziţie corporală completă. Unul dintre paznici a permis unor tinere să taie întreaga linie, fapt ce părea destul de nedrept, dar cu toate astea, nimeni nu părea să se plîngă. După ce mi-am găsit locul şi mi-am salutat vecinii, am realizat că am plătit o grămadă de bani pentru un scaun care nu s-ar mai fi folosit pentru prea mult timp. În timp ce în Statele Unite ale Americii spectatorii se ridică de la locurile lor doar în momente de mare importanţă, aici întregul stadion nu a stat jos nici măcar pentru un moment, în timpul jocului.    

Am observat multe alte diferenţe între evenimentele sportive româneşti şi cele americane. De exemplu, la acest joc a lipsit imnul naţional la începutul meciului. Americanii sînt obişnuiţi să-şi audă „Star Spangled Banner“ cîntat chiar şi la jocurile din Liga Mică, astfel încît lipsa fluturării drapelului naţional a fost o surpriză. De asemenea, am chicotit cînd am văzut cum erau oferite băuturile răcoritoare, la standurile improvizate. Pe Stadionul Yankee din New York, spectatorii pot alege dintre un număr impresionant de gustări unsuroase care, eventual, îţi vor bloca arterele – cum ar fi hamburgeri, hotdog, pizza, nachos, covrigei cu brînză etc. Aici ai două opţiuni: vrei popcorn sau nu vrei popcorn. Spre deliciul mulţimii, Steaua a reuşit, în cele din urmă, să conducă Chelsea, după lovitura de pedeapsă care a trimis graţios mingea în spatele plasei. După cîtva timp, cînd victoria Stelei părea mai mult sau mai puţin sigură, am auzit un anunţ destul de ciudat, din difuzoarele stadionului: „Din motive de siguranţă, rugăm toţi fanii Chelsea să nu părăsească stadionul timp de 15 minute după meci.“ Huliganismul şi violenţa extremă cu care acesta merge mînă în mînă sînt, în mare parte, necunoscute în Statele Unite. Cu toate acestea, după ce toată lumea a părăsit stadionul în siguranţă şi fără traume, am fost un pic dezamăgit de spiritul nostru de echipă. Nu s-a cîntat de-a lungul străzii Ion Coravu, în drum spre metrou. Într-adevăr, majoritatea fetelor care părăseau stadionul păreau mai degrabă triste, avînd în vedere circumstanţele. Păreau să spună pe un ton pesimist „vom pierde, probabil, şi următorul meci“ (pe care l-au şi pierdut, 3-1).

Jack Feinberg e un scriitor american care locuieşte în Bucureşti. A lucrat pentru Arhiva Naţională de Filme şi organizaţia umanitară Concordia.

traducere Nadejda CODREANU

Foto: J. Feinberg

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.