instrucţiuni de utilizareTînjind după instalatorul polonez, rapid, ieftin şi eficace, încercăm să ne obişnuim cu ideea că trăim într-o ţară unde toată lumea se pricepe la orice. Conceptul "de şaibă" nu există, însă fiecare pretinde că ştie cum funcţionează întregul mecanism şi dacă ceva nu mai merge, se înghesuie ca să-şi dea cu părerea cum se repară. Eventual, dă şi cu ciocanul, iar apoi pleacă acasă pe şest cu jumătate din piese în buzunar. Piese vechi, ruginite şi inutile, dar pe care le depozitează cu grijă într-o debara, căci nu se ştie niciodată la ce-or să-i folosească. Cam ăsta-i "meseriaşul" român!CîrpaciulSandu e de meserie "om de serviciu". La scările II şi III. La scara I e administrator şi încasează bani de două ori pe săptămînă. În timpul său liber, Sandu bate covoare şi plimbă cîinii locatarilor. Însă nu datorită acestor paşnice ocupaţii este Sandu cel mai tare din parcarea din spatele blocului 21. E celebru pentru că "se pricepe". Şi se pricepe pe bani puţini!Din cînd în cînd îl poţi vedea pe Sandu oprit, în dreptul tomberoanelor cu gunoi, de vreo domnişoară, care începe să-i povestească pe un ton foarte serios despre nişte robinete. Şi tot arată cu gesturi largi, agitîndu-şi unghiile sale lungi şi roşii, cum curge şi pe unde curge. Sandu se scarpină în cap şi promite că va veni mai întîi "să constate". Apoi, doamna cu doi pekinezi îl abordează şi îl întreabă dacă e disponibil. "Pentru dvs. oricînd!" - zîmbeşte Sandu. Următoarea sa "misiune" este instalarea unei maşini de spălat, "numa' să-mi zici ce trebe să cumpăr!" - mai spune doamna. Sandu se scarpină pentru a doua oară în cap. "Mai bine nu cumpăraţi nimic, pen'că nu ştiţi exact ce. Am io un amic cu piese ieftine, stă chiar lîngă mine! Pot să vă aduc şi bon dacă vreţi!" Alţi clienţi nu întîrzie să apară, iar Sandu nu se dă în lături de la nimic, învîrtindu-se ca un titirez între scara I şi scara III, cu lada sa plină cu scule diverse."Toţi clienţii mi-i fac pe prietenie" - zice Sandu, sorbind din bere la ora opt dimineaţa, chemat la o "vizionare", după ce a dat de înţeles că "se bagă" şi la gresie, şi la zugrăveală, de unul singur, şi că în zece zile e gata. "Că dacă n-ar fi pe prietenie, nu m-ar mai chema nimeni! Nu le cer mult şi pot aştepta pînă la pensie sau pîn' la salar'... Vă zic io că toate blocurile astea mă ştiu ca pe-un cal breaz!" Apoi aruncă o scurtă privire de "cunoscător" prin casa omului şi decide: "Vom începe cu gresia, de la uşă spre geam!". Promite că a doua zi la opt fix se va prezenta la noul job. Şi plata? Sandu tace misterios şi îi face "clientului" amical cu ochiul.A doua zi, Sandu nu vine şi nici nu e de găsit. Nu cară tomberoane, nu spală covoare, nu răspunde la telefon. Clientul îşi pierde ziua căutîndu-l. Spre seară, la mobil răspunde nevastă-sa şi îi comunică sec că lui Sandu i-a murit o mătuşă. Subit. După încă vreo trei zile, clientul îl reîntîlneşte întîmplător pe Sandu, prin parcare, plimbînd pekinezii doamnei de la cinci. Se preface că nu s-a întîmplat nimic. "Să ştiţi că nu v-am uitat! Mă apuc de mîine dimineaţă!" - promite din nou, de data aceasta fără chef. Clientul ia atitudine: "Sandule, dacă nu vrei să te bagi, pot găsi pe altcineva!" Sandu analizează situaţia. "Păi, la gresie nu m-aş băga! E mult de muncă şi-s bani puţini! Da' dacă vreţi la zugrăveală, cu toată plăcerea! Iar cu banii ne înţelegem noi, ce naiba! Pot să aştept pîn' la salar' că n-o fi foc!". Peste alte cîteva zile, o echipă "calificată" îşi face apariţia la uşa omului. Începe să pună gresia: de la geam spre uşă.Calfe şi zidari"Şeful" nu stă la discuţii. Se uită, măsoară, îşi notează, apreciază. Zece zile. Banii se negociază, însă se stabileşte pînă la urmă o sumă. Cere chiar şi un avans.A doua zi îşi prezintă echipa: fratele, cumnatul şi băiatul cel mare, elev de-a unşpea. Cu toţii se schimbă în "uniforme de lucru": tricouri pline de pete de vopsea, blugi rupţi sau pantaloni de trening. Apoi încep ciocănelile, bocănelile, uruielile. Clientul îşi aminteşte de un ultim amănunt: "Cum facem cu mîncarea?". "Şeful" e diplomat: "Păi, la fiecare casă, după cum se obişnuieşte!". Clientul pricepe ceva, ceva, căci la el acasă "se cam obişnuieşte". Cafea dimineaţa, o "gustare" consistentă la prînz, plus berea de cuviinţă, două pet-uri de doi litri pe zi."Consumabilele" îl vor costa pe client aproape jumătate din "manoperă". Există şi zile cu cîrcoteli subtile. În timp ce-şi întinde pateul de ficat pe felia de pîine, "şeful" citeşte cu glas tare E-urile de pe ambalaj. "Nu-i de mirare că toată lumea moare de cancer, la ce porcării băgăm în noi!" Clientul "se simte", iar a doua zi face o incursiune în piaţă de unde aduce brînză "de ţăran", roşii, ceapă. Echipa se înveseleşte brusc. Totuşi "şeful", în timp ce dă agale cu bidineaua, povesteşte ceva despre nevoia de proteine a organismului. Exasperat, clientul cumpără un pui la rotisor. O singură dată, ca să dea de înţeles că e un om finuţ. După ce se îmbuibă cu pui, pe la prînz, "şeful" decretează că ziua de lucru s-a încheiat, căci are de rezolvat urgent nişte probleme personale acasă.Mai mult decît atît, încă din a doua zi de lucru, pe la zece, cumnatul scoate din buzunarul de la piept un "Dorele" mic şi trage o duşcă. "Sînt răcit!", îi explică el proprietarului şi-şi şterge nasul cu mîneca. Din a treia zi, dis de dimineaţă, pe cumnat îl va aştepta, lîngă cafea, "doctoria".În fiecare zi pe client îl aşteaptă o nouă listă. "Cinci saci de Murexim. Sînteţi siguri că nu trebuie să iau zece? Pentru orice eventalitate." "Ce să faceţi cu zece?!" se miră "şeful". "Cinci ajung sigur!". Peste trei zile, pe listă mai apar trei saci, alături de chitul de rosturi. "De care?". "De care o fi, toate-s bune!". Apoi, şeful studiază chitul cu scepticism şi oftează: "Exact p'ăsta nu trebuia să-l luaţi! E singurul care crapă!".Spre finalul "lucrărilor", "şeful" pune ochii pe tot felul de "troace" din casă şi începe să pună întrebări: "Mai aveţi nevoie de masa asta?", "Cît vă dau pe lustră?" etc. Se ajunge din nou la o "înţelegere": diverse obiecte în schimbul micilor retuşuri, cîteva găuri cu bormaşina, fixarea aplicelor etc. "Şeful" îşi încarcă "troacele" în maşină şi promite că "va presta" a doua zi. Dispare vreo săptămînă. Pînă la urmă, ca să-l încurajeze, clientul îi mai promite un bonus de un milion. Îşi promite că data viitoare se va apuca singur de treabă, ajutîndu-se de volumele apărute pe timpuri la Editura Tehnică, de genul "Cum să vă amenajaţi şi să reamenajaţi locuinţa!". Şi după ce va învăţa, se va oferi "să-i ajute" şi pe alţii. Şi uite-aşa, iau naştere "meseriaşii". Şi "cîrpacii"!