Finisaje deosebite.Gamă variată

Zona Aviatorilor, două camere, bloc tip vilă, an de construcţie 2007, încălzire centrală, garaj, finisaje deosebite, 250 de mii de euro. Sînt oameni care au şi dau banii. Iar "finisajele deosebite" sînt cele care "fac diferenţa". De regulă, la acest gen de locuinţe treptele de intrare dinspre stradă şi cele din curte trebuie musai să fie pavate cu cel mai strălucitor granit posibil, din acela pe care îţi rupi gîtul numai uitîndu-te la el. Din acela pe care aluneci şi atunci cînd e perfect uscat, o suprafaţă intimidantă, semn al minunilor din interiorul casei. Balustradele (sau "mîna curentă" în limbaj imobiliar) trebuie să fie dintr-un la fel de strălucitor oţel inoxidabil. E genul de manelism imobiliar aflat cu cîteva trepte mai sus decît vilele cu leişori de ipsos, dezarmant de naiv lucraţi. ën acest tip de case, se cumpără mobilă wenge şi canapele de piele. Tot aici inteligenţa primară a amplasării unor prize acolo unde trebuie lipseşte. Baia e căptuşită cu genul acela de faianţă modelată mărunt, într-o imitaţie de mozaic. Greu de curăţat, dar nu contează. ëntr-un spaţiu mai degrabă mic, se lăfăie un jacuzzi, iar vasul de toaletă rămîne undeva înghesuit, incomod la folosire, pus cumva între paranteze - un reflex al jenei străvechi de a nu te uşura în casă. E tipul de locuinţă în care obiectele sînt scop în sine, iar proprietarul n-are decît să trăiască printre ele, cu ele, după ele. În casele astea nu există cărţi, cel mult cîteva reviste pentru decor, paginile aurii şi, unde nu e net, Mersul trenurilor. Dacă nu-s totuşi bani pentru asemenea case şi asemenea "finisaje deosebite", există şi varianta "vilei la bloc". Am văzut fantasmagoria undeva în zona mall-ului din Vitan. La parterul unui bloc cu patru etaje, gospodarul proprietar îşi făcuse intrarea în apartament direct din faţa blocului. Intrare cu ştaif, trepte, balustrada cu popice, cu balconul închis, transformat într-un soi de vestibul. Omul evitase, desigur, să se calce pe picioare cu restul colocatarilor care intrau în bloc, banal, prin uşa comună. Avea portiţă la "grădina din faţă", umbrar cu o masă de plastic şi cîteva scaune - curat loc de relaxare. Trec destul de des pe acolo, uimirea trasformată deja în amuzament, aştept piscina. Tot disperarea de a locui mai bine dăduse la un moment dat frîu unei frenezii a demolării pereţilor prin blocurile comuniste. Ţelul suprem era (este) aşa-numita bucătărie americană - bucătărie spaţiu comun cu sufrageria. Continuum de mirosuri şi prezenţă în ideea unei gospodine care are şansa de a discuta cu familia şi invitaţii, atunci cînd învîrte în tocană. Plus opţiunea de a dormi lîngă oala cu mîncare. Tristeţea imobiliară rom‰nească e cît se poate de diversă. Trece prin palate, prin sobre clădiri interbelice restaurate în termopan alb şi se opreşte într-un apartament cu chirie în Berceni, cu leandru de mahala veche la uşa de la intrare.