Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 846 din 25 iunie - 1 iulie 2020
Cu ochii n 3,14 jpeg

DACĂ NE GÎNDIM CĂ NU S-A GĂSIT LEACUL PENTRU IMITAȚIE, CONCLUZIA FIREASCĂ E CĂ SCHIMBAREA N-AR PUTEA FI DECÎT UN FEL DE PASĂRE CU DOUĂ CAPETE

 După ce i-a apărat pe cei care au încălcat legea în timpul pandemiei, Avocatul Poporului apără acum pensiile speciale. Dacă ne gîndim că persoana aflată actualmente în acest post îi succedă unei alte figuri încadrabile în aceeași galerie de personaje stranii, concluzia firească e că următorul Avocat al Poporului n-ar putea fi altcineva decît Adrian Severin. (A. M.)

 În vremurile astea, nici măslinii nu se simt prea bine. De vreo trei ani, plantații întregi din Italia, Spania și Grecia sînt distruse de Xylella fastidiosa, o bacterie care usucă măslinii. Încă nu s-a găsit leacul pentru acest patogen, iar producția de măsline și ulei de măsline a scăzut dramatic, în unele zone din Italia ajungînd abia la 10% din cît era înainte de epidemie. Să nu ziceți că nu v-am spus. (S. V.)

 Războaiele culinare nu se vor termina niciodată. Acum Grecia s-a supărat pe Danemarca, pentru presupusa însușire a denumirii de origine protejată pentru brînza feta, care este un produs grecesc „emblematic”. UE va trebui să reglementeze această situație, iar danezii și germanii să se mulțumească să facă doar o „imitație de feta”. (A. M. S.)

 Compania PepsiCo va schimba, se pare, imaginea mărcii „Aunt Jemima”, pe ale cărei produse e afișat chipul zîmbăreț al unei femei de culoare. La rîndul său, marca „Uncle Benʼs” plănuiește, pe fondul protestelor antirasiale din SUA, schimbarea faimoasei embleme cu chipul bonom al unui uncheș afro-american încărunțit. Cu alte cuvinte, oamenii de culoare trebuie integrați, angajați, promovați – dar să nu li se vadă chipul! Cam rasist. (M. P.)

 Un cunoscut preot ortodox din Rusia, căruia i s-a interzis să predice datorită părerilor sale privind coronavirusul, a asediat o mănăstire de măicuțe. Părintele Serghei a gonit-o pe maica stareță a mănăstirii Sredneuralsk și a stabilit un perimetru de luptători cazaci pentru a apăra zona. Pandemia asta e și ea un fel de diavol pe pămînt. (A. M. S.)

 Satul Grid din județul Brașov se învecinează cu alte două sate/comune, Părău și Perșani numite. E un sat mic, cu vreo 300 de numere de case locuite sau nu de vreo sută de suflete. Pînă înainte de Revoluție, existau „rate” (cam două pe zi), care făceau legătura, radiant, cu principalele puncte de interes economic și social din zonă: Codlea, Făgăraș, Sibiu, Brașov – ar fi cele mai importante. După 1990, „rata“ a fost desființată, din lipsă de călători. Acum, zona este deservită în special de curse locale, cea mai apropiată stație fiind la aproximativ 5 km de sat. Au început și în Grid diverse proiecte privind infrastructura. Dar s-au oprit… Adică s-a asfaltat o bucată de sat, cea dinspre Șercaia, dar s-a oprit… Și s-a mai asfaltat o altă bucată, în partea opusă, dinspre Perșani, dar și ea s-a oprit. Astfel că Gridul arată acum ca o pasăre cu două capete, dar fără corp. E adevărat că locul e populat de povești și fantasme, de credințe și mituri, unele știute, altele uitate. Oare administrația locală să facă parte dintre izvoditorii de povești cu arătări fantaste, de au consimțit implementarea unui astfel de ciopîrțit proiect? N-am putea spune cu precizie. Dar cum orice fantasmă își are iubitorii și admiratorii ei, s-or găsi și pe aici unii încă încrezători în remedierea unor asemenea proiecte-fantomă. Dacă absurdul ar mai putea fi remediat… (R. M.)

ÎN SCHIMB, PENTRU A SALVA PLANETA PESTE NOAPTE, PROSTIA PROMITE O ÎNTÎRZIERE DULCE

 Ca să aflu cam cît costă o schimbare de plombă am spicuit lista de prețuri a unui cabinet dentar. N-am găsit deloc cuvîntul „plombă”, în schimb, printre sumedenia de proceduri, care mai de care mai pe neînțelesul muritorului de rînd („extirpare vitală” fiindu-mi în top), am dat peste „Zirkonium Pablo Picasso”. Deși nu știu ce înseamnă, cred că, dacă aș avea nevoie, aș fi mai precaută și aș cere un Zirkonium Grigorescu. Sau Tonitza. (S. G.)

 Pentru a salva planeta trebuie, mai întîi, să protejăm/salvăm aceste nouă specii vitale: albinele, rechinii, ciupercile, liliecii, viermii din sol, furnicile, recifurile de corali, fitoplanctonul (planctonul format din plante acvatice inferioare) şi cyanobacteria (algele albastre-verzi). Cît de umile sînt unele dintre speciile care întreţin viaţa! (M. C.)

 În vremuri complicate, o știre simpatică despre vaci: un văcar dintr-un sat ucrainean aflat aproape de graniță a observat că peste noapte i-au dispărut două vaci. Curînd și-a dat seama că acestea „emigraseră” în Republica Moldova. Văcarul a trecut ilegal granița ca să-și recupereze vacile, polițiștii de frontieră l-au prins și i-au făcut dosar penal. Apoi alți polițiști au găsit cele două vaci, ajunseseră în cireada unui moldovean. Și acestuia i-au făcut dosar penal pentru că-și însușise ilegal vacile ucrainene. Iar vacile sînt bine-mersi, nu au primit nici o amendă pentru că au trecut granița ca-n brînză. (A. P.)

 O foarte accesată galerie online conține fotografii cu animalele de companie mai puțin ascultătoare, purtînd fiecare la gît un afiș cu prostia pe care a făcut-o. Se pare că pandemia le-a stîrnit serios inventivitatea: „Am fost deja hrănită. Mieunatul meu e un fals”;  „Azi le-am arătat coada colegilor mamei mele. De mai multe ori”; „Eu sînt motivul pentru care nu există chestii drăguțe în casă”; „Am aflat că mama nu mă ia în călătorie, așa că i-am mîncat pașaportul”; „Am adus un șoarece viu în casă și i-am dat drumul în dormitor”; „Am mîncat hîrtie igienică în timpul pandemiei din 2020”. (A. A. D.)

 Primarul Parisului, Anne Hidalgo (socialistă), promite în campania electorală măsuri dure de descurajare a traficului auto: viteza maximă de deplasare a mașinilor în oraș va fi de 30 km/h, cu excepția cîtorva bulevarde și a șoselei periferice unde se permite deplasarea cu 50 km/h (față de 70 km/h cît e acum). Revoluție în trafic à la française. (M. M.)

 Cît timp puteți aștepta un colet înainte de a-l considera pierdut? Recordul a fost stabilit recent, în Canada: un pachet a sosit la cel care-l comandase după nu mai puțin de opt ani. Cu factura aferentă, din 2012. Coletul conținea un gel pentru păr destinat bărbaților. Tot e bine că nu a fost o soluție împotriva calviției. Opt ani, în acest caz, ar fi reprezentat o întîrziere fatală. (A. A. D.)

 Alte nume de firme din Drobeta-Turnu Severin: Lord Auto SRL, Eterna Orșova SRL, Maniera Com SRL, Trust Euroinfinit SRL, Practice Arca Lui Noe SRL, Surioara Com SRL, Si Se Puede SRL, Strict Secret Com SRL, Spornicul SRL, Genial Drive SRL, Cucbuc SRL, Fictiv It Driver SRL, Argint San Muzic SRL, Ferma R & M De La Deal SRL, Ozeneu Com SRL, Eclipsol Contura SRL, Serele Ana SRL, Nou Proiect Impact VVV SRL, Jar Asig SRL, Rapid Elvira SRL, Simpluzâmbet GSM SRL, Won Curat SRL, Microbiștii Com Alim SRL, Crazy Night Wet Dreams SRL, Nicovicta Băbeanu SRL, Călutzu SRL, Brilio Exodus SRL, Legat De Sunet SRL, Titirez Textiles SRL, Determinare SRL, Show Club Dream Basment Subsolul De Vis SRL, La Piticii Kolmin SRL, Trans Castor SRL, Plenitud Com SRL, Dulce Și Pufos SRL, Florența Umana SRL, Luxuriant Impex SRL, Sleep In Severin SRL, Intim SRL, Ham Ham Trans Cris SRL, Dulcesa Magia SRL, Splai Atlantic SRL, Ieftinica Trading ABC SRL, Per Scorilo Gas SRL, Fug Ușurelu Trans SRL, Iarăși SRL. (D. S.)

Foto: Șerban Mihai Georgescu

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.