UNDE NE SÎNT LUCRURILE ADÎNCI
CARE CONSUMĂ LEGENDE
ÎN FIECARE ZI? 

 O mașină de teren împotmolită pe cîmp a fost „tractată“ de niște vaci. Unde ne sînt boii? (D. C.)

 Precum se știe, consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății, dar lucrurile nu erau la fel de limpezi în privința consumului de apă. Ne-a lămurit, nu demult, Cosmin Contra (antrenorul echipei naționale de fotbal), care a avertizat: „Să nu ne îmbătăm cu apă caldă“. (D. S.)

 Calea Floreasca din București s-a umplut de gropi adînci. Dacă plouă, va deveni o cale navigabilă. (D. C.)

 Din rezultatele finale ale recensămîntului din 2011 aflu că numărul româncelor căsătorite (4.868.826) este mai mare decît numărul românilor căsătoriți (4.818.357). Mai exact, peste 50.000 de concetățene au declarat că au soț, fără ca vreun concetățean să spună același lucru. Sigur, explicații factuale există: unele românce sînt căsătorite, dar nu cu bărbați români, apoi aflăm că pentru aproape 10.000 de români informația privind starea civilă nu a fost disponibilă (asta înseamnă că nu au vrut să spună sau au fost de negăsit, acasă și în scripte). Totuși, eu tind să cred că unii (mai ales bărbații) sînt căsătoriți legal, dar tot nu le vine să creadă – sînt într-un soi de negare maritală. Cu atît mai mult cu cît același recensămînt potrivește exact numerele cînd e vorba de persoanele „care trăiesc în uniune consensuală“: 372.767 de bărbați și fix 372.767 de femei. Așadar, românii care consumă „uniune consensuală“ știu perfect de bine ce consumă, în vreme ce printre românii care consumă „căsătorie“ există încă unele incertitudini cu privire la ce li se întîmplă. Și încă o observație care va fi sigur luată ca fiind sexistă, ceea ce îmi dă un motiv în plus să o fac: se dovedește încă o dată că imaginarul feminin este mult mai deschis spre căsătorie decît cel masculin… (S. V.)

 Unele alăturări de străzi din București continuă să ne uimească: strada purtînd numele matematicianului Gheorghe Țițeica din București se învecinează cu (sau nu e departe de), printre altele, străzile Vrîncioaia, Amidonului, Vidin, Aromei, Maiorului, Pepelea, Intrarea Tăciunelui. Un amestec neașteptat de simțuri, legende şi războaie. (I. P.)

 Cifre: un studiu recent spune că miliarde de viruşi cad din cer pe Pămînt în fiecare zi, ceea ce duce la o medie de 800 de milioane de viruşi pe fiecare metru pătrat de sol. (M. C.)

ÎN STICLELE DE VIAȚĂ LUNGĂ,
ÎN CARE REALITATEA S-A CULCAT
CERÎND ÎNDURARE? 

 Inundații în Teleorman! (A. M.)

 Aflu, de la PRO TV, că „un urs a intrat în mai multe case, a băut afinată, apoi a adormit sub un molid“. Pentru a preveni alte incidente, poate că pe sticlele de afinată ar trebui să scrie, la loc vizibil: „A nu se păstra la îndelaba urşilor“. (M. M.)

 Jessie Galan, cea mai în vîrstă femeie din Scoția (109 ani), a dezvăluit secretul longevității sale: pentru o viață lungă, mîncați terci de ovăz dimineața și evitați bărbații. Simplu, nu? (C. Ș.)

 În primele două luni ale anului s-a înregistrat un deficit de 0,6%. Asta, în condiţiile în care ţinta de deficit pe tot anul este de 3% din PIB. Descumpănit de această veste, ministrul Finanţelor le-a cerut angajaţilor fiscului să rămînă la serviciu pînă rezolvă chestiunea. E un simptom al lumii nebune în care trăim: o lume în care realitatea trebuie musai să se conformeze planurilor politice şi nu, cum ar fi firesc, politica să se adapteze la realitate. (M. M.)

 „Este vorba despre un urs de talie medie, recidivist, care şi anul trecut a intrat în casele localnicilor şi a făcut pagube însemnate, să nu mai vorbim de spaima pe care o bagă în oameni. Sîmbătă a intrat în două case locuite, s-a dus direct în cămară şi a mîncat ce a găsit, de la zahăr şi bomboane pînă la carne pusă la păstrat în untură“, a declarat Benke József. Pour la bonne bouche, ursul sătul s-a tratat cu „o sticlă de afinată“, a mai relatat directorul Asociaţiei Zetelaka és Társai. Apoi, au povestit sătenii, s-a dus pe deal şi s-a culcat sub primul molid care i-a ieşit în cale. Ursul ăsta petrecăreț îi cam imită pe oameni. (A. M. S.)

O invitație către doamna primar general al bătrînei noastre capitale europene s-ar cuveni să includă o raită pe jos (n-aș zice per pedes apostolorum, că ne împotmolim cu totul), sau cu tramvaiul 32, sau, mă rog, cu limuzina proprie, dar oricum o vizită a Bulevardului Regina Maria din București. Să vadă domnia-sa cu ochii proprii cum arată, în anul Centenarului, una dintre arterele centrale ale Bucureștiului care poartă numele Reginei Europei de acum un secol. Case de patrimoniu ajunse la disperare, clădiri jeluindu și destinul și cerînd îndurare, detalii de admirabilă arhitectură urbană aruncate în mormanele acoperite de zoaiele de zăpadă și nămol ale echinocțiului din acest an. Un spectacol al dezolării și nesimțirii ajunse la paroxism, al delăsării și indiferenței, al neputinței și incapacității de a dura ceva concret, o mostră elocventă a ceea ce înseamnă dezinteres față de țară și de istoria ei. Și de crasă incultură. Halal! (R. M.

ÎN CAZ DE AFECȚIUNE,
UN COMENTARIU REZUMĂ O PARTE DIN PROBLEMELE FINANCIARE?

 Toate planurile de evacuare în caz de incendiu din clinica în care am petrecut cîteva zile sînt semnate de specialista în prevenirea și stingerea incendiilor Ana Lumânare. Foc! (M. P.)

 „Dacă Dumnezeu există, trebuie că nutreşte neobişnuit de multă afecţiune faţă de gîndaci, ţinînd seama că a creat 350.000 de specii.“ J.B.S. Haldane, genetician. (M. C.)

 Un chef italian, Carlo Cracco, a scandalizat întreaga Italie: a creat o pizza Margherita „sănătoasă“. Adică a făcut blatul din cereale și grîu integral, a pus multe roșii și puțină brînză. Un comentariu pe Twitter rezumă întreaga revoltă: „De cîte ori Cracco face o Margherita sănătoasă, un napolitan se sinucide“. (S. G.)

 „Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți.“ Vasilica Viorica Dăncilă, prim-ministru. (M. C.)

● (urmare din numărul trecut) Uzina De Carte SRL, Tactic Unic SRL, Triunghiulporcului SRL, Carnivor Media SRL, Mariev Maria Ieftenește Viața SRL, CL 3 Berze SRL, Cusurgiii Production SRL, Atelierul Cu Ștaif SRL, Obiecte Legături Servicii Oferte O.L.S.O. SRL, Parchet By Turcitu SRL, Meșterii Casei Nonstop Și Oriunde SRL, Metazid SRL, Plafar Inima Verde SRL-D, Dume De Mestecat SRL, Arta Sacră Bizantină SRL, Cheile Armistițiului 2008 SRL, Spița Veselă SRL-D, Hoinarii De Serviciu SRL-D, Furtunuri -Group SRL, Producție Urgentă SRL, Teslavseinstein SRL, Vulturii Și Puii Company SRL, Sincere Condoleanțe SRL, Fragil SRL, Amicii Parteneri SRL, Cel Mai Bun & Cel Mai Nou SRL, All Însurăței SRL, Cătina Planta De Aur SRL, Tosicile Aristocrate SRL, Casa De Imagine SRL, Postmodern SRL-D, Îngeri Pierduți SRL, Ochi De Tigru Prod SRL, Creditescu Soluții Financiare SRL, Totul Despre Frig Impex SRL, Arta Nu Mușcă PR & Events SRL, Răboj Trans SRL, Cum Vrem Noi SRL. (D. S.)

Foto: Bogdan Comşa