„BUNĂ ZIUA! PE UN ZID,
TERMOMETRUL DE FAMILIE
ÎNREGISTREAZĂ PIERDEREA
MAI MULTOR
SEMNIFICAȚII TRADIȚIONALE“ 

 „Bună ziua! Mă numesc X şi te sun din partea YZ, o mare companie de investiţii. Vreau să îţi propun o afacere for-mi-da-bi-lă! Este o oportunitate u-ni-că!“ etc. – ştiţi dumneavoastră, genul de apel telefonic în care apelantul te ia din prima nu doar la per tu, ci şi de prost. Acest spirit întreprinzător pare de nestăvilit: pare că, pe piaţă, sînt mai mulţi bani decît proşti. (M. M.)

 Graffito pe un zid: „Clanul sensibililor“. Subscriu. (D. S.)

 Termometrul dintr-un izolat sat siberian, cunoscut drept cea mai friguroasă localitate de pe pămînt, s-a stricat după ce temperaturile au coborît aproape de minimele istorice, notează Telegraph. Dispozitivul instalat de autorități în Oimiakon ca atracție pentru turiști a cedat după ce a arătat -62 de grade Celsius. Oimiakon are 50 de locuitori și un singur magazin. Școala se închide doar dacă temperaturile scad sub -52 de grade. (A. M. S.)

 După ce a anunţat pe Facebook că a luat numele de familie al soţiei după căsătorie, Grant Philips, un bărbat din Sydney, a primit un val de înjurături şi chiar ameninţări cu moartea de la străini. Probabil ca să se înveţe minte şi să consulte întotdeauna Internetul înainte de a lua orice decizie personală. (C. Ş.)

 Este o aplicaţie de telefon, se numeşte LegalFling şi, cu un simplu swipe, utilizatorul sau utilizatoarea (îşi) înregistrează consimţămîntul pentru actul sexual în care urmează să se angajeze pentru a nu mai exista acuzaţii ulterioare de comportament sexual nepotrivit, abuz sau viol. Criticii au găsit punctul slab al aplicaţiei: în timpul procesului sau pe durata actului sexual nu se mai poate înregistra o posibilă răzgîndire. Ei da, o aplicaţie pentru răzgîndire, asta mi-aş descărca şi eu imediat. Deşi, dacă mă gîndesc mai bine… (M. C.)

 Conform dicţionarului cinic numit Hipdict, Dumnezeu este „un tip care cîndva a vorbit unor evrei, unor creştini şi unor musulmani şi care, în mod accidental, a cauzat pierderea mai multor vieţi omeneşti decît oricine altceva din istoria umanităţii“. (M. C.)

 „Au de patrie, virtute…“ Oar’ despre ce vorbim? Ce-s aste vorbe „goale, ce din coadă au să sune“? Și le mai asumă cineva? Cine anume? O șleahtă de iresponsabili au reușit să dea cea mai magistrală definiție noțiunii de „patriotism“, golită, vlăguită de semnificații în șapte decenii de republică socialisto-comunistă… Le-au explicat pe șleau japonezilor cu ce anume se mănîncă dragostea de țară și mîndria de a fi român. Au trîntit ușa în nas, pre limba lor de netrebnici insolenți, delegației nipone cu care tot ei duseseră îndelungi tratative de colaborare. Dar nu s-au mai putut abține măcar o săptămînă. Nu! Oala dăduse lăturile pe foc și miasmele duhneau de la o poștă. Orice întîrziere însemna un pas înapoi și asta nu mai putea fi îngăduit. Acum ori niciodată. Și au ales. Acum! Acum acești trădători de neam și țară, responsabili de această faptă mîrșavă, nu mai pot ocupa nici o demnitate în stat. Pentru că eu, ca umil cetățean al acestei țări, tîrît într-un coșmar de rușine, le acord vot de blam. Și votul meu contează. Acum și aici. (R. M.)

 Dacă francezii vor ca tradiționala lor baghetă să intre în patrimoniul UNESCO, mă gîndesc că noi ar trebui să facem lobby pentru shaorma-cu-de-toate. La urma urmei, este printre puținele produse culinare cu adevărat tradiționale. (S. G.

AM GĂSIT SOLUȚIA
PENTRU A EVITA FICȚIUNEA
NU TOCMAI ELEGANTĂ,
DAR ȘI MĂSURI CAM SUPERFICIALE
ÎMPOTRIVA IZOLĂRII 

 Am găsit soluţia: prin referendum, convenim ca lui Dragnea să i se retragă toate capetele de acuzare pentru deturnare de fonduri etc. şi îi mai oferim şi 1% din PIB doar pentru a renunţa la cetăţenia română şi a se retrage definitiv în Brazilia, în fortăreaţa lui construită cu fonduri europene. Şi noi, şi ţara am avea de cîştigat încă de a doua zi. (M. C.)

 Zilele trecute, prim-ministrul thailandez a lăsat un manechin de carton cu poza sa pentru a evita să răspundă întrebărilor de la o conferinţă de presă. N ar fi mare diferenţă dacă s-ar aplica aceeaşi metodă şi la noi, plus că ar justifica desele „probleme de comunicare“ invocate. (C. Ş.)

 Facebook mi-a blocat ambele conturi, şi pe cel personal, şi pe cel de autor, din pricina reproducerii unui fragment de dialog din romanul Rabbit se întoarce de John Updike, apărut la Humanitas în traducerea lui George Volceanov. Sînt descumpănit. Dacă algoritmul Facebook desconsideră ghilimelele, ignoră referinţa şi pedepseşte ficţiunea, atunci ce ne (mai) permite, de fapt? (M. C.)

 Cel puțin unii dintre concetățenii noștri au devenit mai umani: de curînd, într-o farmacie de prin zona Romană, am văzut o bătrînică nu tocmai elegantă care adăsta pe acolo, cu sacoșele ei stil tomberon alături. Farmacista, o tînără, vorbea frumos cu ea. Mi a spus că respectiva doamnă așa face mereu, vine să cumpere ceva și apoi se așază acolo și nu mai pleacă. Fetei nu-i convine, dar ce să facă? O înțelege și pe bătrînică… (I. P.)

● Hedoné este cuvîntul grecesc pentru „plăcere“ (vezi „hedonism“), dar și noul (și prețiosul) nume al mini-marketului din vecini. Mă aștept ca în curînd să pot găsi la colțul străzii – pe lîngă cola, banane, pufuleți și țigări – scrierile lui Epicur și ale altor clasici. (M. P.)

 În Marea Britanie a fost numit cel dintîi ministru al Singurătății. El are misiunea de a continua activitatea deputatei Jo Cox, care a fost ucisă de un extremist de dreapta în anul 2016, la puțin timp după ce a înființat o comisie parlamentară pentru singurătate. Va trebui să ia măsuri împotriva izolării pe care o resimte mai mult de o persoană din zece. Rolul îl va prelua deocamdată ministrul Sporturilor, Tracey -Crouch. (A. M. S.)

 Un studiu a descoperit că găinile pot recunoaşte şi diferenţia oamenii pe baza chipurilor acestora. Şi se pare că le plac oamenii frumoşi. Cam superficiale păsările astea. (C. Ş.)

Foto: M. Pleşu, Ş. Georgescu