SE VEDE CETATEA SUB PAT,
SE VEDE DRUMUL
CU EFECT TERAPEUTIC,
PE ALOCURI DE NERECUNOSCUT 

 În revista Cinema, din decembrie 1974, Smaranda Jelescu comenta un reportaj de televiziune în care mai mulți arhitecți bucureșteni vorbiseră despre Bucureștiul anilor 2000: „Va arăta pe măsura sufletului nostru de atunci și singurul lucru tulburător, neliniștitor aproape, este liniștea cu care noi ne imaginăm acestea, felul nostru de a fi în anul 2000. Se vede cetatea, se vede conștiința oamenilor cetății. Se văd metroul, marile parcuri și lacuri și terenuri de sport și laicele catedrale ale edificiilor culturale. Arhitecții au răspuns și cum vor fi apartamentele, și cum va fi metroul, și pe unde va trece, și de unde va începe, străbă-tînd ca o săgeată inima fierbinte a capitalei. Iar noi, în fața televizoarelor, ne gîndeam la armătura de beton și sticlă subterană, la rădăcina orașului. Ridicat spre cer, orașul matcă va coborî la matricea moale a pămîntului, împlîntîndu-și acolo rădăcinile suple și puternice ca un arc de oțel, așezîndu-ne pe un soclu unde va pătrunde lumina.“ Cum va fi metroul (în Drumul Taberei sau la Otopeni), iată o întrebare care dăinuie încă de la începutul anilor ’70! (M. C.)

 Găsind o șopîrlă uriașă sub pat, o familie din Coventry a alertat o asociație pentru protecția animalelor. Angajații au venit de urgență cu toate dispozitivele necesare prinderii reptilei, au intrat cu precauție în dormitor și s-au lăsat încet pe dușumea, s-o observe, însă neputînd s-o încadreze vreo specie cunoscută. Văzînd că e imobilă, s-au hotărît să acționeze brusc ca s-o prindă. Strania șopîrlă s-a dovedit a fi, de fapt, o șosetă lungă și vărgată pe care angajații au înmî-nat-o proprietarilor, cu proverbialul calm britanic: „Vă sfătuim ca, pe viitor, să faceți curat mai des sub pat“. (S. G.)

 Există obiceiul ca, la ieșirea din multe localități din România, Primăria respectivă să monteze un înscris prin care să le ureze trecătorilor „Drum bun!“. Drumul care urmează e cel mai adesea… prost. Dar drumurile din interiorul localităților sînt uneori și mai proaste. Decît să ureze „Drum bun!“, nu ar fi oare mai bine ca primăriile să facă drumuri bune? (A. M.)

 Undeva în Prundu Bîrgăului, Farmacia Urania. Probabil că acolo se recomandă, cu efect terapeutic miraculos, prafuri de stele, lapte din sfîrcuri de cometă și altele asemenea. Doar cu prescripție astrologică, desigur. (C. Ș.)

 În ziarul Le Figaro apare un articol lăcrămos în care autorul se plînge că, odată cu ascensiunea la putere a lui Emmanuel Macron și a partidului său, La République en Marche, discursul public a fost acaparat de anglicisme. Sau, mă rog, de americanisme: cuvinte precum car-sharing, co-working, team-building, back-up, background, meeting sînt folosite foarte frecvent de liderii politici, deși există termeni echivalenți în vocabularul limbii franceze. Această contaminare cu termeni din limba de business poate fi explicată destul de simplu: mulți dintre miniștrii și parlamentarii LRM provin din mediul de afaceri sau au studiat la universități britanice ori americane. Și, oricît de supărător ar fi acest fapt pentru francezii conservatori, engleza a devenit noua lingua franca, în lumea afacerilor, cel puțin – dar nu numai acolo; poate că și în politică, pe alocuri. Mă întreb, de pildă, care ar fi termenul corect în limba franceză pentru americănescul bullshit, citat chiar în titlul articolului din Le Figaro. (M. M.)

 Titluri, texte, concepte, maxime şi cugetări binecunoscute – de nerecunoscut: Les Misérables (Mizerabilii), de Victor Hugo. În turcă: Sefiller; în greacă: Oi Áthlioi; în maghiară: A nyomorultak; în bulgară: Kletnițite. (M. P.)

ȘTIȚI CUM ÎNCEPE
O ASEMENEA VIAȚĂ LAVABILĂ,
CE-ȘI SPUN UNII ALTORA
NIȘTE BASCHEȚI

 „Capra noastră de la munte…“ Știți cum începe… Dar cu siguranță nu știți cum și unde continuă, în variantă estivală. Cum: își face apariția cu un sac în spinare, din care scoate un trepied și vestimentația adecvată. Se așază și începe să clămpăne. Răstimp, consoarta caută melodia aferentă scenei, pe un mobil mînuit cu deprindere. Și începe șoul. Cînd vreun străin curios adastă și aruncă un bănuț în coșul din față-i, pe caldarîm, clămpăne mai abitir și saltă din umeri. Unde: în piața centrală din Tallinn. „Cum e, domnule, se cîștigă bine pe aici cu capra?“ „Eh, doamnă, era mai bine, da’ acu’ au venit mulți muzicanți de-ai noștri, e cam plin peste tot.“ „De unde sînteți?“ „Din Sibiu. Da’ nu mai stau, numa’ v’o patru-cinci zile și mă duc acasă.“ „Și ce-o să faceți acasă?“ „Eh, da’ nu stau. Plec în Dubai. Acolo merge mai bine.“ „Înseamnă că aveți bani dacă ajungeți pînă acolo.“ „Păi, ce, doamnă, eu muncesc… doar nu-i pe degeaba.“ Bee, bee!… Tallinn, 21 august. (R. M.)

 Bizare funcții au (pentru mine cel puțin, care nu-s motorizat) unele vehicule: am văzut unul pe care scria „Partener de mobilitate“. Dacă stau să mă gîndesc, nu cred că m-ar tenta o asemenea companie, prefer mișcarea solo. (D. S.)

 Dintr-o anchetă despre filmele românești, realizată de N.C. Munteanu în revista Cinema (1974). Răspunde G. Brucmaier, economist de la Combinatul pentru Prelucrarea Lemnului din Suceava: „Filmului românesc îi lipsește mai ales umorul. Avem foarte puține comedii. E nevoie de filme vesele de la care să ieșim bine dispuși.“ Răspunde Toma Stănescu, inginer de la Uzina Mecanică de Utilaj Chimic din București: „Oamenii din filmele românești nu au și ei o viață a lor, nu suferă, nu iubesc, nu fac piața, nu se ceartă cu soțiile, nu-i dor măselele, nu se plimbă, nu spun anecdote, nu… Ei știu un singur lucru: uzina – ședința – producția. Prea unilaterali.“ Între timp, Noul Val a adus viața în personaje, dar cu comediile tot rău stăm. (M. C.)

 Am fost la Sinaia cu cineva care nu mai fusese niciodată acolo pînă atunci: i-au plăcut mai toate casele, cu excepția Peleșului – care ar mai avea nevoie de o lavabilă. (I. P.)

 La Europa FM, un polițist îi îndeamnă pe șoferi „să dea dovadă de politețe în trafic“. Eu m-aș mulțumi să respecte regulile de circulație. Ce-și spun unii altora cînd sînt blocați prin intersecții contează mai puțin. Poliția și politețea! (M. M.)

 De curînd am văzut un model de borsetă în care poți să-ți ții berea și care imită perfect burta umană. Bavarezii pot, anul acesta, la Oktoberfest, să poarte niște bascheți impermeabili. Fabricați în Germania, ediție limitată Adidas. Încălțările sînt impermeabile la bere, dar și la vomitat. Hai noroc și la mai mare! (A. M. S.)

Foto: E. Farkas, A. Chirilă