TOCMAI SE FACE UN MODEL
DE SISTEM SUBIECTIV FĂRĂ MUȘTAR, DAR CU PEDALE
 

● Prima piesă de artă realizată în spaţiu va fi printul 3D al unor rîsete umane. Tocmai se face preselecţia rîsetelor care vor pleca în spaţiu cu imprimanta. (M. C.)

 Pentru că în Cuba nu sînt mulți cei care să-și permită să cumpere o mașină (salariul mediu fiind cam 25 de dolari și o mașină second hand costînd în jur de 30.000 de dolari), iar transportul în comun fiind de-zastru, cîțiva elevi din Havana au propus o alternativă: au construit, din nuci de cocos și părți vechi de mașini, un model de Ford fără motor, dar cu pedale. Dacă vă era dor de Flintstones. (S. G.)

 Astronomii au descoperit un sistem de șapte planete, de talia Pămîntului, care orbitează în jurul unei stele pitice, a anunțat, zilele trecute, NASA. Trei dintre cele șapte planete sînt poziționate în zona care, în teorie, ar permite existența vieții. Studiul a fost publicat în revista Nature. În timpul ăsta, o groapă adîncă de doi metri s-a format pe o stradă din Rîmnicu Sărat. Craterul, format în jurul orei 3, a înghițit un autoturism Opel care se afla în parcare. „Nu sînt semne de infiltrație, a cedat o boltă a canalului care traversa drumul european“, a declarat pentru Agerpres primarul municipiului Rîmnicu Sărat. (A. M. S.)

 Am primit pe e-mail un cadou primăvăratic. O plachetă: Dan Roșca – Bucureștiul de mult uitat. O poveste a anului 1909, Editura Subiectiv, 2012. Bogat ilustrată, cu o machetă bine gîndită, cu gust, te invita grabnic la lectură. Dar a fost doar un prim impuls; m am blocat automat, necunoscînd limba. M-am străduit, am întors foaia pe toate părțile, m-am apropiat mai mult de sursa de lumină, dar nimic. Era ca într-un vis urît, cînd te recunoști învins de pergamentul de curînd descoperit… literele fug, se înlănțuie nefiresc, rîndul te păcălește, nu se lasă descifrat. Păcat. E o plachetă caldă și primitoare. Dar fără diacritice, își trădează scopul și menirea. De aici și pînă la Pavel Susara, cum cu emfază pronunța o televiziune la o oră de vîrf, e un drum presărat cu ridicole cauze pierdute. (R. M.)

 Anunț cu tristețe închiderea locantei „MI și MU (mici și muștar)“, care ar fi meritat poate o soartă mai bună pe piața stomacului, fie și numai pentru nume. (D. S.

ÎNTRE TIMP, TREABA MERGE ȘI INVERS, LA TREI LUNI DE LA CONSTATAREA DISPARIȚIEI NOPȚII 

 La Berlin am zărit un magazin care se numea „Oase Deluxe“. N-am mai traversat ca să mă conving dacă vindeau într-adevăr falange sau vertebre. Între timp, românii încă se pozează la Paris în fața restaurantului asiatic „Fou Thai“. Limba română rules, ca să zic așa! (A. P.

 Președintele Azerbaidjanului și-a numit soția prim-vicepreședinte al republicii. Potrivit Constituției azere, prim-vicepreședintele republicii preia atribuțiile președintelui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite. Nu pot să nu mă întreb dacă treaba merge şi invers, adică, la ei acasă, cînd soţia nu poate să se ocupe de curăţenie sau de gătit, preia soţul? (C. Ş.)

 Primăria Constanţa a pierdut o şalupă. Un mizilic în valoare de 75.000 de lei. Inspectorii Primăriei au cerut anchetarea cazului abia la trei luni de la constatarea dispariţiei. Nu e asta ca şi cum ciobănaşul ar striga „Hoţul“ abia după ce-a descoperit scheletul mioarei în pădure? (C. Ş.)

 Se estimează că, în orice moment al zilei sau al nopţii, 0,7% din populaţia lumii este beată. E vorba de 50.000.000 de cetăţeni ai planetei. (M. C.

CEI CARE AU ARUNCAT MATERIALUL ÎN ALTĂ DIMENSIUNE
AU PUTUT SĂ VADĂ BINE
 

 Cei care au mers în sudul Manhattan-ului, pe 21 februarie, să admire statuia Libertății au putut să vadă și mesajul „Refugees Welcome“, așezat la picioarele ei. Militanții anti-Trump continuă „lupta“ și presiunea. Rezistența pare să fie noul imn al globalizării. (A. M. S.)

 Titluri, texte, concepte, maxime şi cugetări binecunoscute – de nerecunoscut (XII): „Alea iacta est“ („Zarul e aruncat“, Iulius Cezar); în turcă: Zar atîldî; în maghiară: A kocka el van vetve; în rusă: Jrebii broșen. (M. P.)

 Un cretin pe nume Craig Cobb, care propovăduieşte supremaţia rasei albe şi neagă Holocaustul („rasa mea este religia mea“), a făcut un test genetic al cărui rezultat i-a fost comunicat în direct într-un show de televiziune. Testul arăta că 14% din materialul său genetic era de origine africană subsahariană. Cobb a refuzat să accepte legitimitatea ştiinţifică a testului şi, acum doi ani, a încercat mai întîi să cumpere un mic orăşel din Dakota de Nord pe care voia să-l redenumească Trump, după care a vrut să cumpere o mică regiune din Nebraska pentru a pune bazele unei comunităţi profund albe. A făcut multe alte tîmpenii pentru care a fost şi închis. (M. C.)

 În ziua în care NASA anunța descoperirea a șapte planete pe care ar putea exista viață, televiziunile românești n-au încetat să difuzeze, în flux continuu, știri despre actualitatea politică tulbure & tenebroasă de pe Dîmbovița. O dovadă în plus că trăim pe altă planetă sau poate chiar în altă dimensiune. (M. M.)

 Dacă cine ştie ce curenţi ai curiozităţii v-au făcut să vă întrebaţi cît pierdeţi în greutate în urma unei banale băşini, ei bine, s-a calculat şi asta: e vorba, în medie, de 0,0371 grame. (M. C.)

Foto: V. Cavs