Băile Herculane - de la împărați la proletari

Publicat în Dilema Veche nr. 393 din 25-31 august 2011
Băile Herculane   de la împărați la proletari jpeg

Amintiri şi senzaţii 

Nu mai ajunsesem la Herculane de vreo 13 ani. Atunci era o iarnă aprigă şi drumul de la Tîrgu-Jiu, făcut cu un autobuz neîncălzit şi care scîrţîia din toate încheieturile, nu l-am uitat prea uşor.  

În şcoala generală mai fusesem într-o excursie, dar nu-mi aminteam mare lucru în afara statuii lui Hercules, în faţa căreia ne şi pozaserăm, şi a gustului de sandviciuri mîncate la grămadă. Toate acestea fiind senzaţii ale unui surogat de vacanţă în care nu erai deloc liber şi nu puteai să faci nici un pas în afara şirului ordonat pe care profesoarele îl supravegheau cu ochi vultureşti. Locul vizitat devenea artificial şi, oricît de mult mi-ar plăcea să fi înregistrat şi altceva din acele călătorii, adevărul crud e că n-am reuşit niciodată.  Aşadar, acel decembrie 1998 rămîne în istoria mea personală momentul în care am descoperit aşezarea de pe Valea Cernei. Cadrul natural în care au fost construite băile m-a făcut să mă gîndesc că staţiunea ar putea oricînd concura cu cele din Elveţia sau Austria. Acum o spun cu şi mai mare îndreptăţire, căci în intervalul scurs am apucat să vizitez mai multe locuri celebre din Europa.  Rămăsesem cumva cu amintirea unui loc trist, aflat sub vremuri, de-o frumuseţe copleşitoare. Care semăna cu noi, cei de atunci: idealişti, dar cu foarte puţini bani în buzunare. De aceea, gustul de pizza la felie şi de ceai coclit, de tranziţie întîrziată şi de istorie lăsată vraişte m-a urmărit mult timp. Trebuia să mă întorc şi să revăd locul cu ochii de acum.  

Stare de fapt 

Cei 63 de km de şosea, dintre Baia de Aramă şi Băile Herculane, au fost mulţi ani un test de anduranţă pentru orice maşină. Drumul arăta ca după un bombardament, aşa că bucuria de a descoperi o şosea asfaltată recent, la care se lucra susţinut, ne-a făcut brusc optimişti. Partea mai puţin plăcută am aflat-o de la muncitori, care ne-au explicat că şantierul se va opri la Cerna Sat şi nu va ajunge chiar pînă la Herculane. Asta înseamnă că, dacă vă încumetaţi, veţi avea de făcut, cu intermitenţe, slalom printre gropi doar pe un sector de vreo 20 şi ceva de kilometri, nu mai mult. Peisajul neaşteptat şi sălbatic, străjuit de creste înalte şi împădurite, te face să treci repede peste acest inconvenient. 

Pînă să ajungi propriu-zis în oraş, te întîmpină spectacolul estival. Nici el nu e chiar ce ţi-ai dori: oameni veniţi din toată ţara, stînd pe marginea drumului în slipi, care îşi întind corturile şi şezlongurile lîngă şosea şi îşi petrec concediile cu bani puţini, profitînd aproape gratis de apele tămăduitoare. Descoperi o lume de nostalgici ai unui turism sindicalist de mult apus, care n-are nici o legătură cu peisajul cîndva aristocratic. În miros de grătare şi într-o veritabilă atmosferă de bîlci, cobori din şosea către adevăratele Băi Herculane.  

Toată omenirea pare că s-a concentrat în jurul hotelurilor construite în perioada comunistă, aşa că, dacă o iei la pas, ai şansa să descoperi o mică aşezare parcă părăsită. Un muzeu în aer liber, cu exponate preţioase, a căror fragilitate vorbeşte despre o lume cu ştaif, atît de îndepărtată.   Pavilioanelor baroce în care veneau an de an vilegiturişti din toată lumea au ajuns într-o ruină greu de acceptat. Din băile termale în care turiştii îşi tratau sufletele şi corpurile au mai rămas azi doar nişte ziduri groase, uitate şi năpădite de vegetaţie.  

Ce a fost şi ce a rămas 

Izvoarele termale, considerate un „dar al zeilor“, au făcut posibilă dezvoltarea locului. Prima atestare documentară datează din anii 153 d. Hr. şi se ştie că, pe timpul romanilor, staţiunea era frecventată de aristocraţia Romei antice. Încîntaţi de efectele tămăduitoare ale apelor de aici, romanii au construit apeducte şi băi. 

Locul va renaşte cu adevărat după ce va intra sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar, iar începînd cu anul 1736 se poate vorbi de modernizarea băilor, de construcţia drumurilor, de punerea la punct a unei infrastructuri eficiente, de arhitectura barocă care a făcut din Băile Herculane o destinaţie care i-a impresionat deopotrivă pe împăraţi şi împărătese, nu doar pe muritorii de rînd. Împăraţii Iosif al II-lea, Francisc I, Franz Iosef, împărătesele Carolina şi Elisabeta i-au fost oaspeţi. 

Ne oprim prima dată în parcul staţiunii. Două rînduri de scări îţi deschid calea spre clădirea cazinoului, străjuită de o galerie cu plafonul pictat. În rest, aceleaşi geamuri murdare şi interioare dezafectate. Cîteva ornamente au supravieţuit pe ici, pe colo, la fel şi picturile de pe zidurile exterioare.  Cum cobori de la cazinou şi laşi parcul în spate, vezi bătrînul pod metalic arcuit peste Cerna. Băile Neptun, construite între 1883-1886, după planurile arhitectului Alpar, te întîmpină semeţe. E astăzi o clădire dezafectată, ca multe altele din Herculane. Tencuială scorojită, geamuri sparte şi un miros de sulf care vine parcă din măruntaiele pămîntului, fără să ţină cont de accidentele istorice. Din informaţiile pe care le-am găsit, nu-i de mirare că Baia Neptun îşi păstrează încă aerul acesta maiestuos şi după atîta timp. La data cînd a fost construită era considerată cea mai modernă instalaţie balneară din Europa. Avea ascensor hidraulic şi un sistem de ventilaţie tot hidraulic, acţionat de apa izvorului Munk, din spatele său. În cele două aripi ale sale existau băi de sulf şi băi de sare. Mai era dotată şi cu un turn artezian, construit în anul 1894, care conducea apa la baie fără pompare, şi dispunea şi de o secţie de fizioterapie. Toate aceste descrieri par acum o fantasmă. Înăuntru se mai văd doar nişte ziduri groase, scorojite. Şi multă tristeţe răzbate de sub straturile groase de cărămidă aparentă care încep deja să se prăbuşească pe una dintre laturile clădirii. 

Am lăsat băile în urmă şi am înaintat spre Piaţa Hercules. Pe unele clădiri, care au funcţionat cîndva ca hoteluri, atîrnă azi plăcuţe cu anunţul „de vînzare“. Unele ziduri, mai norocoase, sînt învelite în pînze şi în spatele lor se lucrează. Consolidările înseamnă în acest caz o şansă la o nouă viaţă.  Baia Apollo, care poartă pe ziduri inscripţia AD AQUAS HERCVLIS SACRAS AD MEDIAM, aflată în faţa capelei catolice, despre care se ştie că a fost una dintre primele băi construite în staţiune, te lasă să descoperi prin ferestrele sparte nişte interioare impresionante. Bazine adînci, mormane de moloz şi acelaşi miros înţepător de sulf.  

Ne continuăm plimbarea pe malul Cernei, pînă la Hotelul Roman, fanat şi el ca toate clădirile de aici. Anunţul de la intrare pe care scrie: piscină, băi, împachetări, saună ne atrage atenţia. Odată ce ai păşit în holul amplu al hotelului, ţi-ai început călătoria într-o altfel de istorie, una recentă, a anilor ’80. Totul pare nemişcat de atunci: mochetele, mobilierul, uniformele angajatelor. Facem un ocol pe la parter, pe unde se poate intra în Băile romane.  Deschidem două uşi, trecem de un hol de piatră şi ajungem în nişte încăperi în care totul e de cărămidă roşie: căzi pentru băi săpate în piatră, locuri pregătite pentru masaj. Alături se aud voci, semn că băile romane funcţionează.  Drumul de întoarcere îl facem parcă şi mai încet. Privirile ni se opresc pe fiecare dintre clădirile care ne ies în cale.  

În dreptul Vilei Elisabeta, trei muncitori stau căţăraţi pe acoperişul casei cu orologiu şi lucrează de zor. Nu pare că mai e mare lucru de făcut. Cu excepţia ceasului şi a unei anexe care adăposteşte o farmacie, clădirea arată bine, a fost renovată cu grijă. Citim atenţi povestea scrisă pe plăcuţa de lîngă şi aflăm că împărăteasa Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută sub numele de Sissy, soţia lui Franz Iosif, împăratul Austriei, a locuit aici cînd a ajuns la Băile Herculane pentru cure de tratament (în anii 1884, 1887, 1890, 1892 şi 1896). Imobilul a adăpostit după 1948 Casa de cultură şi biblioteca din oraş.  Vila Elisabeta a fost construită în anul 1875, de către guvernatorul băilor, Carol Tatarzi, în stilul Rococo. 

Odată ajunsă acasă am dezlegat şi misterul renovării Vilei Elisabeta de la Herculane. Dincolo de povestea extraordinară a clădirii, pe care oricine în lumea asta ar fi conservat-o şi ar fi exploatat-o turistic, imobilul a avut şansa să participe în 2009 la Campania Restaurare, derulată de TVR. Vila Elisabeta de la Băile Herculane a strîns atunci cele mai multe voturi pentru a fi restaurată şi a beneficiat de toţi banii strînşi în timpul emisiunii.  Zăbovim în faţa Vilei Elisabeta, cu tencuiala ei gri, proaspătă, cu gîndul că locul acesta ar merita o soartă mai bună pînă nu e prea tîrziu. Semnalele de alarmă ale arhitecţilor şi ale admiratorilor acestei zone nu cîntăresc prea mult. Patrimoniul devine o pacoste pentru edili, care, de cele mai multe ori, visează clădiri noi, cu sticlă cît mai multă şi aqua park-uri.  Toate investigaţiile de presă care s-au făcut de-a lungul vremii despre cine a pus mîna pe patrimoniul din Băile Herculane şi cum, cu bună ştiinţă, au lăsat-o să decadă, nu au schimbat nimic, din păcate.  

Epilog 

Ca orice călătorie în timp care se respectă, şi acesteia la Herculane i-am găsit un final pe măsură. Am descins la primul tîrg de weekend al anticarilor de pe Şoseaua Kiseleff şi am răsfoit printre sutele de vederi din anii ’50 cu staţiunile din ţară. Am găsit imaginile clasice, emblematice ale Băilor Herculane. Patina lor retro, cele cîteva rînduri scrise caligrafic de oameni care au vrut să le transmită salutări şi gînduri bune din acest loc celor de acasă m-au melancolizat şi mai tare.

Foto: Mihai Grecea

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.