Alt brand de ţară?

Andrei GORGAN
Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Alt brand de ţară? jpeg

Un filmuleţ foarte apreciat de patrioţi pe Internet este cel despre cum ar fi arătat astăzi lumea dacă Ţaratul Bulgar, Regatul Ungariei, Imperiul Otoman şi Moldova s-ar fi descurcat mai bine în anumite conjuncturi. Pe scurt, ce v-aţi fi făcut voi, pămîntenilor, dacă noi, popor român frumos, deştept, care cîntă şi spune poezii musafirilor, n-am fi existat?

Eu cred că un străin care vede filmul The World without Romania (Lumea fără România) se simte, la sfîrşitul vizionării, ca un nefericit dus în vacanţă la all-inclusive şi abandonat de agenţia de turism în aeroportul din Antalya. Multe promisiuni, nici o satisfacţie. În schimb, dacă în tine, privitorule, se zbate neostoit orgoliul de a face parte din poporul în care s-a nimerit să te naşti – în cazul acesta, unul pe care-l înjuri în mod constant şi isteric, îţi va fi imposibil de imaginat cum ar fi arătat astăzi lumea fără stilou, oină, bere românească, patru lovituri succesive de la 11 metri apărate în 1986, prima notă de 10 la gimnastică, stilul brîncovenesc, albastrul de Voroneţ, Cimitirul Vesel de la Săpînţa, frumuseţea femeilor noastre şi, mai ales, limba română, ca a doua limbă vorbită la Microsoft. Probabil că încă mai jumuleam porumbei ca să scriem depeşe cu penele lor, depeşe pe care le-am fi trimis, apoi, prin porumbeii jumuliţi. Căci de unde avion cu reacţie, dacă pe Henri Coandă nu l-ar mai fi chemat atît de româneşte şi s-ar fi irosit în cine ştie ce tîrg prăpădit din Franţa, în timp ce atentatele de la 11 septembrie s-ar fi executat cu ajutorul unui escadron de zepeline? Probabil că, în prezent, Bill Gates zăcea într-un gang, învelit în cartoane, iar cei de pe Wall Street îşi făceau calculele cu ajutorul unor maşini de scris legate la proiectoare cinematografice. Probabil că americanii îşi dădeau cu bîtele de baseball în cap pe stadioane, dacă n-ar fi beneficiat de înţelepciunea celor mai viteji şi drepţi dintre traci, inventatori patentaţi ai oinii. Iar fără stilul brîncovenesc şi albastrul de Voroneţ, ţi-ar fi imposibil de conceput Amsterdamul, aşa cum arată el azi. Şi, bineînţeles, toată lumea ar fi băut Guinness, Stella Artois şi încă vreo cîteva mii de sortimente de bere scumpă, în loc să se bucure de cele ieftine şi româneşti. În ceea ce priveşte noaptea magică de la Sevilla, oricîte eforturi aş face, nu pot să-mi dau seama ce s-ar fi întîmplat dacă Duckadam le-ar fi apărat pe toate cele cinci.

Ce au făcut Bram Stoker şi prinţul Charles pentru noi?

Totuşi, oricît de mîndru aş fi de produsele gastronomice valahe, care au modelat istoria umanităţii de-a lungul veacurilor, nu pot fi de acord cu o formulare. Filmuleţul se întreabă retoric ce s-ar fi făcut Bram Stoker fără România şi fără personajul istoric Vlad Ţepeş, care, mă rog, a ajutat la botezarea vampirului. Cred că aici se impune o mică inversiune. Anume, ar trebui ca România, mai precis imaginea ei, să se întrebe ce a făcut Bram Stoker pentru ea.

În lumea de azi, aşa cum arată ea din cauză că noi sîntem aici de 2000 de ani, există ţări care sînt un brand turistic în sine. Franţa, Italia, Grecia n-au nevoie să-şi bată capul cu clipuri de promovare difuzate pe CNN, că e greu să îngrămădeşti în 30 de secunde cîteva sute de vederi. Urmează ţările care trebuie să screamă un slogan, un logo, ceva, din cauză că restul lumii n-a prea auzit de ele. Cele mai multe reuşesc, chiar şi printr-o rimă simpluţă, dar de efect, în genul „Malaysia, truly Asia“. Mai e categoria ţărilor care s-au dat bătute: Afghanistan, Irak, Somalia. La inclasificabile e Coreea de Nord. Şi mai sînt ţări care s-au trezit că nu mai trebuie să facă nimic, pentru că i-au blagoslovit alţii cu un brand. În această ultimă categorie se află şi România, care poate să zică mersi că n-a avut soarta Kazahstanului, pricopsit cu Borat în braţe.

Deci, ne pică nouă pleaşca asta norocoasă şi ce facem cu ea? Vedem un film şi aflăm că Dracula avea castel. Păi, n-avem noi castele droaie, pe care-l alegem? Unde merg meltenii la castel, nu la Bran? Bran să fie, că e restaurat de Regina Maria în stil Art Nouveau, aşa cum îi plăcea lui Dracula! Şi ce să mai facem noi? Ia hai să cioplim nişte lemne, magneţi şi tricouri cu faţa lui Vlad Ţepeş, apoi să le ducem la aeroportul din Otopeni şi să le vindem scump! Şi ce-a mai rămas de făcut? Stăm şi aşteptăm pînă apare Anthony Bourdain (No reservations, pe Discovery), îl luăm pe sus şi îl ducem la o pensiune unde dansează nişte turişti penibilo-demenţi, costumaţi în vampiri. Şi toată lumea asta mare şi nerecunoscătoare rîde de noi cînd ne vede la televizor – că cică, ce proşti sîntem –, în loc să ne mulţumească pentru binefacerile civilizatoare. Însă noi nu ne mulţumim cu acest brand pus de alţii, ci mai stăm şi nu facem nimic pînă cînd mai soseşte unul, tot din Insulele Britanice: Prinţul Charles, fermecat de autenticul şi pitorescul satelor româneşti din secuime şi săsime. Şi ce facem noi cu brandul turistic Charles? Nişte reportaje la ştiri, un documentar BBC şi cîteva talk-show-uri în care se discută aprins despre secreta şi arzătoarea dorinţă a Alteţei Sale Regale de a deveni moştenitorul Coroanei României. Nu mai facem nimic încă un timp şi apare Clarkson de la Top Gear, tot din Marea Britanie – de zici că ţara asta şi-a propus să ne convingă ce frumos e la noi, suficient cît să nu mai vrea strop de român să părăsească grădina carpatină – şi zice că: „Uau! Transfăgărăşanul e cea mai bună şosea din lume!“ Şi ce facem noi cu chestia asta? Recităm: „Uite, a făcut şi Ceauşescu, săracul, lucruri bune!“ Apoi îl înjurăm de mamă pe Clarkson, care, între timp, s-a smintit şi face mişto de noi, el, care, altfel, are numai cuvinte de laudă pentru francezi sau italieni.

După care luăm statisticile şi ne uităm la ce-am realizat. Care ţară trimite cei mai mulţi turişti în România? De ani buni de zile – Ungaria, care însumează procentajul locurilor 2, 3 şi 4 adunate. Orice prost poate să-şi dea seama că ungurii nu vin la noi ca să danseze în care alegorice la carnavalul de la Mamaia sau ca să se pătrundă de spirit duhovnicesc în mănăstirile din Bucovina. Nici de Dracula sau Transfăgărăşan nu le arde. Oamenii ăştia pun botul la un brand turistic masochist, pe care ei înşişi l-au creat, cu sloganul „Ce-am avut şi ce-am pierdut“. Ne dau bani ca să vadă oraşele pe care ni le-au construit în Ardeal. Cam la fel e şi cu germanii de pe locul 3. Cît despre locul 2, pe care stau un milion de bulgari, singura explicaţie pe care o am e că în efectuarea statisticilor s-au luat în calcul şi plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor înregistrate cu număr de Bulgaria.

Şi din ce-am mai putea noi scoate turism, da’ care să fie turism, înţelegi? Adică turism d-ăla, care, cînd spui „turism“, te gîndeşti la mare, soare, schi la Predeal, saline, chestii d-astea. Că Festivalul de Film de la Cluj nu e turism, nu aruncăm bani de la buget pe prostii. Numai ţări sălbatice, ca Bosnia şi Herţegovina, organizează festival de film la Sarajevo, ca să-l umple cu străini măcar o dată pe an. Şi atunci care ar fi, să zicem, liantul, ce au în comun toate aceste branduri turistice pentru care n-am mişcat un neuron? Unde se întîmplă toate astea? În Munţii Carpaţi! Bine! Facem un slogan cu cuvîntul „Carpaţi“ în el şi vindem în continuare pachete turistice pe litoral fraierilor care nu-şi fac timp să se uite la filmuleţul The World without Romania.

Ce au făcut austriecii pentru noi?

Spre deosebire de noi, care sîntem şmecheri şi stăm, austriecii sînt şi mai şmecheri, şi nu stau. Acum cîţiva ani, am fost să filmăm o serie de regiuni sinistrate turistic ale Austriei. Au desenat băieţii de la minister cîteva hărţi cu zonele care n-au mare lucru de arătat şi le-au dat nume. Au pus de nişte birouri de turism, şi hai să vedem ce-a ieşit.

Burgenland, tărîmul băilor termale, al shopping-ului în Parndorf pentru ţăranii cu jeep din Est şi al lacului Neusiedler See, unde se poate face tot ceea ce se poate face pe oricare lac de pustă, atît că ei l-au clasat ca rezervaţie naturală şi îi pun pe turişti să se dea cu bicicleta.

Wiener Alpen, unde Alpii sînt mai pitici, dar mai aproape de Europa de Est, cu ale sale staţiuni de schi, cam la fel de prăpădite ca ale noastre. Numai bune, dacă n-ai bani şi timp de Tirol şi trebuie musai să-ţi marchezi statutul social cu poze de la schi din Austria. Un restaurant cu iodlăreli de pensionari, o ruină ponosită pe un vîrf de munte, în jurul căreia se scorneşte rapid o legendă, o eoliană în care poţi să te caţeri; s-a mai inventat o regiune turistică.

N-ai brand, îl inventezi: Millstätter See – un lac de munte cum or mai fi cu sutele în Europa, dar aici vii îndrăgostit şi în cuplu. Eşti luat cu arcanul şi dus la picnicuri romantice, mese pe platforme plutitoare şi plimbări interminabile cu barca. Musai, că altceva n-ai ce face, trebuie să fii îndrăgostit rău ca să-ţi pese că stai aici de mai mult de două zile şi te îndopi cu specialităţi de brînzeturi maturate.

Mostviertel, ţara celui mai prost cidru pe care l-am băut vreodată. Dar, în lipsă de altceva, faci muzeu, statuie şi traseu al cidrului, din sărăcia pe care o ai. Această regiune mai oferă o reconstituire deşteaptă a îndeletnicirii ţapinarilor din vechime. O defrişare modestă, pe stil vechi, că pe cel nou, austriecii nu-l mai practică de mult la ei acasă, implementîndu-l, în schimb, cu un succes greu de egalat, in the Carpathian Garden.

Ajuns acasă, după o lună de plimbări şi filmări haotice – cel mai mare oraş văzut de noi fiind Krems an der Donau –, am luat harta, ca să înţeleg şi eu pe unde am umblat. Făcuserăm un slalom prin tot ceea ce înseamnă Austria turistică, ocolind la milimetru locurile pe care mi-aş fi dorit să le văd şi de care auzisem. Atît de aiurea erau regiunile astea, că pînă şi reprezentantul biroului turistic Mostviertel ne rătăcea şi făcea mereu cale întoarsă în zonele pe care cu multă pasiune le promova.

Cui erau destinate aceste pachete turistice? Românilor, bineînţeles, ăia de stau cu mîinile în sîn şi aşteaptă să vină la ei cineva şi să le propună ceva, orice.

Andrei Gorgan este editor de film. A făcut parte din echipa emisiunii Bazar (TVR 2), împreună cu care a călătorit în peste 40 de ţări.

Foto: Andrei Gorgan

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.