Recunoştinţa mîncării de acasă

Publicat în Dilema Veche nr. 566 din 18-23 decembrie 2014
Recunoştinţa mîncării de acasă jpeg

Pe 27 noiembrie, în Statele Unite s-a sărbătorit Ziua Recunoştinţei – Thanksgiving Day; recunoştinţa pentru recolta de peste an, amintind de vremurile preindustriale, în care economia consta în primul rînd în agricultura locală. Pentru mulţi americani, Thanksgiving Day e sărbătoarea care înseamnă mai mult decît Crăciunul, ca să nu vorbim despre Paşti. Google m-a întîmpinat de dimineaţă cu un curcan virtual. La NPR (National Public Radio) se vorbeşte deja de zile întregi despre reţete, curcani, mashed potatoes (piure), familie. Şi, mai ales, despre oferta largă de produse care ar trebui să mulţumească pe toată lumea, indiferent de ideologie: curcani crescuţi în aer liber, cartofi bio, pîine integrală şi, uite-aşa, să împăcăm etica, globalizarea şi vînzările, şi ne potolim şi foamea, eventual.

La cursul de nivel întîi pentru care sînt asistentă anul acesta – un curs de 140 de studenţi –, doar vreo 20 au venit în ajunul sărbătorii în sală şi, desigur, au venit cu speranţa că primesc cîteva puncte în plus drept recunoştinţă, cum se întîmplă, de fapt, an de an. Sălile sînt goale, studenţii „zboară“ acasă, studenţii internaţionali bîntuie în micile lor grupuri minoritare, prin puţinele locuri rămase deschise. Profesorii se vaită şi ei, la început de curs: „Şi pentru noi e sărbătoare, curcanul meu e deja în congelator“, iar secretarele îşi anunţă cele patru zile libere prin e-mail-uri cît mai scurte şi la obiect.  

În oraşul în care locuiesc, supermarketurile sînt – multe dintre ele – deschise 24 de ore, însă Ziua Recunoştinţei e probabil una dintre cele cîteva zile pe an (nu mai mult de cinci) cînd magazinele sînt închise. Cînd le-am spus prietenilor mei despre duminicile în care totul e închis în Belgia – mai puţin magazinele imigranţilor africani – sau despre cum supermarketurile se închid pe la ora 8 seara în cursul săptămînii, mai că au coborît Europa de pe piedestalul culinar. În America, noul American dream e, după cum mi se confesează Danny, singura cunoştinţă de origine română de aici, „să te pensionezi în Europa“. Danny, plecat în Franţa în anii ’70, s-a stabilit în Statele Unite de ceva vreme şi are una dintre cele mai romantice cafenele de pe lîngă Universitatea din Arizona. Cu accent de Timişoara, îmi şopteşte că, da, „visul american nu mai e cum credeam noi... ca în anii ’70“, şi mai că ia în glumă felul în care americanii pun Europa pe un piedestal în tot ceea ce priveşte mîncarea. În orice supermarket ai să găseşti brînză franţuzească Brie, baguette dubios de elastică (am şi aflat de ce: deoarece conţine o substanţă folosită şi în fabricarea saltelelor de yoga), Italian olive oil (competiţie neloială faţă de producţia de măsline din California), Spanish sangria şi, mai ales, Belgian beer, unde adesea brandurile de pe raft sînt complet necunoscute belgienilor. Cu cît mai „autentic“, local, european, cu atît mai scump. Brandurile europene sînt la modă, mai ales printre democraţi, poate pentru că cei din urmă simpatizează politicile europene în materie de protecţie socială sau intervenţionism economic din partea statului.  

Mîncarea e însă, de multe ori, o dovadă a felului în care cultura unui loc se schimbă. Meniul de la an la an pentru o sărbătoare „tradiţională“ e probabil singurul în măsură să cuprindă mişcările de gust economic, politic şi cultural. Anul ăsta avem curcan „bio“ pentru că ne pasă de mediu şi ne îngrijorăm din pricina încălzirii climatice. Cartofii sînt de la proiectul CSA (Community Supported Agriculture, sau, pe scurt, cooperativa agricolă locală), pentru că vrem economii de scală mică şi ne-am pierdut încrederea în corporaţii din industria alimentară deoarece „am descoperit“ online cum animalele sînt tratate „inuman“.

Meniul de Ziua Recunoştinţei rămîne însă „autentic“ american. Expresia în sine e un paradox, dacă ne gîndim la originea atît de variată a naţionalităţilor care contribuie la adjectivul „american“. Primul pe listă: curcanul. Curcanul şi Turcia, pentru că, în limba engleză, ţara şi pasărea poartă acelaşi nume. Şi, odată cu turcul sau curcanul – şi prima poveste despre de ce americanii numesc pasărea curcan cu acelaşi nume desemnat ţării Turcia. Lingviştii şi istoricii nu s-au pus încă de acord cu privire la povestea adevărată, însă un lucru e clar: are de-a face cu tîrgoveţii turci, care au adus pasărea în Anglia direct din sudul Africii, de unde a călătorit mai departe spre lumea nou descoperită. Curcanului venit în Americi îi stă cel mai bine în cuptor, unde intră alb şi mare, şi iese îmbrăcat într-o crustă maro, şi la fel de mare, dar ceva mai mîndru. Curcanului i se umple burta, înainte de intrarea în cuptor, cu amestecuri care mai de care mai variate: cîrnaţi cu condimente, cornbread (pîine din porumb), cîrnaţi-mere-nuci, iar combinaţiile variază de la un stat la altul, în funcţie de influenţele culturale regionale.  După cum spuneam, curcanul tronează cu eleganţă în vîrful mesei. Alături îi stau cuminţi merişoarele din sosul roşu-vişiniu. Nu e curcan fără cranberry sauce; şi masa capătă culoare. Merişoarele au început să se vîndă la preţuri promoţionale, cu o lună înainte: stafidite, numai bune pentru granola gătită sîmbătă dimineaţă la cuptor, cu multă scorţişoară, proaspete, la pungă, pentru cei cu adevărat motivaţi să-şi gătească propriul sos, sau direct în clasica cutie de metal. Roşul sclipitor capătă curaj lîngă nuanţele de oranj, cu sclipiri maronii, de alături: sweet potatoes sau cartofi dulci gătiţi cu unt şi ornaţi cu nuci. Cartofii dulci sînt unele dintre primele legume domesticite în America Latină (în Peru) şi nu-i de mirare că au rămas o parte atît de importantă din alimentaţia Americilor. Alături stă şi piureul, aşa cum îl ştim noi. Diferenţa e culoarea şi gustul; piureul nostru e abia o analogie a mîncării mashed potatoes de acolo. Piureul din supermarketuri, cumpărat şi el la cutie de plastic şi încălzit la microunde, e aproape alb şi abia se aseamănă cu cel galben, pufos, mirosind a lapte şi cimbru, al bunicii mele.  

Peste toate se aşază gravy: un sos din suc de carne, de culoare ciocolatie; gravy este, de fapt, sucul în care a fiert carnea, îngroşat cu făină şi alte ingrediente, care variază în funcţie de imaginaţia fiecăruia: ciocolată, ouă, smîntînă etc. Varietăţile de gravy se mută şi ele de la un stat la altul.  

Meniul de Ziua Recunoştinţei e ca o oglindă pentru o ţară atît de diversificată cultural ca Statele Unite: sărat şi mult dulce, cartofi dulci din America Latină, curcanul adus din Anglia, cu secole în urmă, cartofii domesticiţi în America de Nord, sosuri care de care mai colorate şi mai variate, şi mult porumb, folosit şi el de americanii nativi, cu mult înainte venirii europenilor.

Precum Crăciunul nostru şi alte sărbători, Ziua Recunoştinţei e o sărbătoare în care mîncarea e prilej de bucurie şi împăcare. Cum mîncarea şi politica nu merg mereu mînă în mînă, jurnalista Amanda Marcotte scrie pe Alternet despre cele zece metode de a te descurca cu rudele de aripă dreptă (a se înţelege republicani), de sărbători. Pare să fie momentul acela de mulţumire, împăcare, în care democraţii şi republicanii îşi mulţumesc reciproc şi fals, decanul universităţii (care măreşte abuziv taxele an de an) le mulţumeşte studenţilor şi profesorilor (pentru că are şi de ce), iar prietenii şi familia se adună în jurul mesei şi mănîncă, şi mănîncă, şi mănîncă, pentru ca a doua zi să aibă de ce se văita.  

Şi parcă mîncarea înseamnă mai mult cînd vine împreună cu prietenii şi familia, decît singură în frigider sau pe masa înconjurată de scaune goale. Mîncarea declanşează amintiri şi stări, şi produce ceea ce Julian Baggini numeşte „efectul madlenă“. Poate din pricina asta visez adesea la şniţelul bunicii, cu o crustă aurie şi mult cimbru, piureul ei cu lapte, orezul cu lapte din dimineaţa zilei de Crăciun, şi mi se par infinit mai bune decît orice curcan, merişoare şi gravy cu sau fără ciocolată. Ciorba de burtă vorbeşte despre bunica lucrînd vara la un restaurant plin ochi de turişti, fix la ieşirea din Neptun. Saramalele în foi de viţă, cu iaurt, înseamnă prînzul de duminică cu mama, bunica şi mătuşa. Iar supa cu găluşte: ce mai fericire! Supa cu găluşte înseamnă prînzuri de vară în apartamentul bunicii, de lîngă Poşta din Mangalia, urmate de siesta obligatorie, în patul imens şi alb. Sushi japonez, paste italiene carbonara, hamburgeri americani, empanadas chilenas, supa italiană minestrone, feijoada braziliană: oricît ar fi ele de bune, mie gustul şi mirosul nu-mi spun absolut nimic.  

Luminiţa-Anda Mandache este antropolog. 

Foto: wikimedia commons

p 23 jpg
Istoria unei relații complicate: eu și limba franceză
„Fiule, la limba asta teutonică și imposibilă te descurci singur!“.
Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.