Bilanţul preliminar al alegerilor din Ucraina confirmă estimările anterioare care îl desemnau drept învingător pe perdantul alegerilor din 2004 – Victor Ianukovici. Nici Moscova şi nici Occidentul nu au contestat rezultatele scrutinului. Paradoxal, dar din activitatea anterioară şi posterioară procesului electoral avem posibilitatea să distingem că atît ruşii, cît şi occidentalii nu au mizat pe cineva anume dintre cei doi candidaţi la preşedinţie – Ianukovici sau Timoşenko. Mai mult, europenii chiar i-au depăşit pe ruşi în susţinerea opţiunii politice a poporului ucrainean, accentuînd importanţa exerciţiului democratic care ar fi avut loc în Ucraina şi care permite realizarea transferului paşnic de putere către candidatul susţinut de alegători. Aprecierile exagerat de pozitive difuzate de către delegaţiile europene îndată după prezentarea rezultatelor preliminare ale alegerilor prezidenţiale au avut o intensitate dublă faţă de dispoziţia manifestată ulterior primului tur de alegeri, dar mai ales în comparaţie cu emoţiile existente în tabăra ruşilor.
                      
Dacă din perspectiva practicii internaţionale, reacţia europenilor poate fi încadrată în contextul sprijinirii democraţiilor participative, atunci din perspectivă politică, Occidentul pare să facă un transfer de imagine către noua conducere ucraineană. Dinamismul remarcat în modalitatea în care observatorii vestici au evaluat actul electoral ucrainean denotă un interes aparte pentru încheierea cît mai rapidă a procedurilor de validare a noii candidaturi la preşedinţia celui mai masiv stat partener european din cadrul Parteneriatului Estic.
 
Totuşi, pe de altă parte, atitudinea europenilor reprezintă o inversie comportamentală faţă de ceea ce a fost în această ţară cu cinci ani în urmă. Pentru început, occidentalii au evitat să sprijine unele forţe politice în defavoarea altora. A fost exclusă orice formă de contestare a rezultatelor scrutinului, chiar dacă înaintea scrutinului secund Parlamentul European şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modificările în legislaţia electorală operate fără o examinare şi dezbatere rezonabile. În mod similar, nu a condus la contrarietăţi nici faptul că în timpul alegerilor au fost identificate o serie de nereguli legate de elaborarea listelor electorale, activitatea comisiilor electorale de circumscripţie, acţiunile Comisiei Electorale Centrale, în legătură cu observatorii georgieni sau cei din partea Rusiei etc.
 
În Ucraina, la fel ca în Republica Moldova? 
 
Analizînd comparativ evenimentele recente din Ucraina cu cele din Republica Moldova, decelăm natura graficului de coordonate în limitele cărora acţionează factorul european/vestic. Chiar dacă există nereguli generale, dar concomitent esenţiale, în desfăşurarea procesului electoral, observatorii din partea structurilor europene au recunoscut rezultate încă nevalidate ale alegerilor din Ucraina, aliniindu-se prematur de partea lui Ianukovici. În acest scenariu se prefigurează o situaţie similară cu cea de la 5 aprilie din Republica Moldova, unde comuniştii în frunte cu Voronin erau acuzaţi de partidele de opoziţie că ar fi fraudat alegerile, ceea ce nu i-a împiedicat însă pe occidentali să salute rezultatele finale ale scrutinului.
 
Surprinzător, dar europenii admit în mod repetat circumstanţe în care se pot compromite. Or, o parte dintre adepţii Iuliei Timoşenko protestează împotriva victoriei la limită a lui V. Ianukovici (de aproximativ 3%), iar Comisia Electorală Centrală de la Kiev urmează să se pronunţe vizavi de rezultatele finale ale alegerilor, pînă la 17 februarie. Adiţional, în ambele tururi ale scrutinului au existat deviaţii de la normele legale care pun în dificultate formularea unor declaraţii extrem de pozitive cu privire la caracterul liber, corect şi democratic al procesului electoral.
 
Totuşi, diferenţa majoră dintre Moldova şi Ucraina este că obiectul contestaţiei în primul caz a fost forţa politică care a deţinut monopolul puterii timp de opt ani, pe cînd Ianukovici este liderul forţei politice care, începînd cu 2004, a absentat efectiv de la actul de guvernare.
Este o coincidenţă sau totuşi poate fi vorba despre tendinţa occidentalilor de a promova un mecanism ciclic de schimbare a guvernelor/conducerilor, luptînd cu fenomenul de monopolizare a raporturilor politice, iar latent şi cu instituirea regimurilor autoritare sau pseudo-democratice, cu predilecţie în spaţiul ex-sovietic.
 
Platforma motivaţională a europenilor
 
Simpatiile adresate democraţiei „mature“ din Ucraina, înaltele aprecieri faţă de transparenţa şi corectitudinea scrutinului criticabil pentru multitudinea de carenţe existente, precum şi chemările inoportune de a realiza „tranziţia“ competenţelor prezidenţiale către preşedintele deocamdată invalidat ridică semne de întrebare privind imparţialitatea şi obiectivitatea europenilor. Poporul, democraţia sau stabilitatea statului ucrainean sînt principiile după care se ghidează factorii europeni în cadrul campaniei iniţiate pentru „legitimizarea externă“ a bilanţului încă neconfirmat de autorităţile ucrainene abilitate.
 
Explicaţia privitoare la comportamentul exuberant al reprezentanţilor europeni se ascunde în realitate într-o serie de interese interdependente şi complementare cu o varietate de efecte cauzale:
● Susţinerea regimului democratic ucrainean este scopul nobil sub acoperirea căruia se desfăşoară „baletul“ european de susţinere a scrutinului ucrainean. Militînd pentru interesul general al ucrainenilor, europenii se concentrează asupra realizării unor schimbări politice radicale, care să reanimeze democraţia ucraineană aflată, în ultimii ani, în proces de fisurare sub presiunea crizelor politice interminabile. Or, substituirea „oranjiştilor“ cu „regionalii“ se crede a fi un remediu, deşi contestabil, dar oricum esenţial, pentru reînnoirea proceselor politice din Ucraina, cu accentul pe deblocarea competiţiei şi „circulaţiei“ la nivelul liderilor politici.
 
● Absolvirea de povara grea a „guvernării oranjiste“ constituie un obiectiv „ascuns“ care se întrevede din acţiunile pripite şi pe alocuri stîngace ale europenilor. Provocările generate de preşedinţia „oranjistă“ şi sensibile pentru europeni cuprind problema gazelor naturale, crizele politice şi criza economică, presante pentru regiunea Europei de Est, divergenţele generate de Moscova în relaţie cu Kievul, insistenţa în problema euroatlantică şi politica orientată spre consolidarea statalităţii ucrainene din contul fragmentării şi sporirii discrepanţelor interne. Prin legitimizarea europeană a alegerii poporului ucrainean, Occidentul tinde să transmită toate angajamentele geo-politice, faţă de această ţară, către clasa politică ucraineană care, în ultimii ani, a încercat să transfere responsabilitatea pe umerii susţinătorilor „revoluţiei oranj“ – UE şi SUA (declaraţii în acest sens au fost făcute de Victor Iuşcenko cu diferite ocazii).
 
● Avansarea proceselor de integrare europeană derulate pe plan regional reprezintă altă sarcină urmărită de occidentali/europeni. Aprobarea alegerilor curente creează condiţiile potrivite pentru „europenizarea“ Ucrainei, prin detensionarea relaţiilor politice cu Rusia şi renunţarea la retorica pro-euroatlantică agresivă, pe de altă parte. Or, se vrea ca Ucraina să adopte un rol şi mai mare în activarea factorului european în Europa de Est, prin prisma Parteneriatului Estic, dar şi a vecinătăţii europene comune cu „sfera de influenţă“ pe care şi-o atribuie Rusia.
 
● Destinderea relaţiilor cu Moscova prin eliminarea „punctelor nevralgice“ legate de ostilităţile politice ruso-ucrainene în domenii ca: euroatlantismul politicii externe, problema gazelor naturale, situaţia vorbitorilor de rusă şi alte subiecte faţă de care candidatul la funcţia de preşedinte – Ianukovici – are poziţii moderate şi acceptabile atît pentru Occident, cît şi pentru Rusia.
 
● Raţionamentul şi pragmatismul politic domină însă determinarea fermă a europenilor (şi americanilor) de a accepta fără rezerve rezultatele alegerilor din Ucraina. Or, ambii candidaţi în al doilea tur sînt consideraţi „oamenii Moscovei“, de aceea este lipsită de sens exercitarea unei presiuni din exterior pentru a influenţa „tabla de marcaj“ în favoarea Iuliei Timoşenko, în ciuda posibilelor dovezi de fraudare. Din acest punct de vedere, contracandidata lui Ianukovici este deposedată de orice repere exterioare, pentru a face presiuni asupra oponentului său, dar şi de a mobiliza masele după parametrii anului 2004. Din acest punct de vedere, nici măcar Polonia nu este tentată să facă obiecţii, neavînd nici probe semnificative, dar nici interes politic, după ce actualul preşedinte Iuşcenko i-a conferit statutul de „erou naţional“ personalităţii controversate – Stepan Bandera (conducătorul mişcării naţionaliştilor ucraineni, care în Al Doilea Război Mondial au ucis peste 100.000 de oameni, inclusiv pe teritoriul Poloniei).
 
Indiferent de motivaţia reală, Occidentul acţionează în baza dreptului internaţional şi a principiilor democraţiei, neimplicîndu-se în afacerile interne ale Ucrainei şi respectînd opţiunea poporului ucrainean. Vesticii califică evenimentele din Ucraina drept o emancipare a democraţiei, care şi-a pus bazele prin intermediul şi cu impulsul „revoluţiei oranj“, ai cărei artizani sînt consideraţi.
 
Exceptînd deficienţele actului electoral, dar şi aspectele legale cărora li se conformează occidentalii, trebuie să semnalăm aplicarea unor duble standarde în ce priveşte democraţiile participative, dar şi regimurile politice în linii generale. Or, poziţia lor rezultă mai degrabă din pragmatismul şi miza politică, evaluarea cost-beneficiu în realizarea politicii externe şi a stratagemelor geo-politice, decît din interesul pentru susţinerea valorilor şi a principiilor democratice.
 
Denis Cenuşă este analist politic din Republica Moldova.